Judecătorul Marian Budă, numit recent membru al CSM, candidează la şefia instituţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
csm facebook

Judecătorul Marian Budă, numit recent de Senat în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a anunţat că intenţionează să candideze la şefia instituţiei. Candidatura va fi depusă după ce CCR va lua o decizie privind instalarea magistratului la CSM.

Secţia pentru Judecători va decide joi dacă îl desemnează pe judecătorul Marian Buda pentru postul de preşedinte al CSM.

Miercuri, CCR ar urma să ia o decizie în acest caz.

Pe ordinea de zi a şedinţei Secţiei pentru Judecători de joi este "desemnarea candidatului din cadrul Secţiei pentru judecători pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii", în document menţionându-se că scrisoarea de intenţie a judecătorului Marian Budă privind candidatura,

"în funcţie de soluţia adoptată de Curtea Constituţională a României faţă de sesizarea unui grup de senatori aparţinând partidului politic Uniunea Salvaţi România (USR) vizând eventuala neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului României nr. 1/2022 privind validarea unui membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii".

Judecătorul Marian Budă vine de la ÎCCJ şi o înlocuieşte pe Mariana Ghena, care s-a pensionat la începutul anului. Numirea acestuia a fost boicotată de şapte membri ai Consiliului , judecătorii Andreea Chiş, Gabriela Baltag, Evelina Oprina, Mihai Bălan şi procurorii Tatiana Toader, Cristian Ban şi Florin Deac, iar şeful interimar al CSM, Bogdan Mateescu, a cerut Senatului să valideze mandatul noului membru. USR a contestat numirea la CCR.

2022 este ultimul an al CSM în actuala componenţă, urmând să fie organizate alegeri la nivelul instanţelor. Relaţiile dintre magistraţii din Consiliu au fost tensionate încă de la început, acestea intensificându-se la finalul anului trecut, când au fost respinse candidaturile judecătoarelor Andreea Chiş şi Gabriela Baltag pentru funcţia de preşedinte al CSM, fiind numit doar vicepreşedintele din rândul procurorilor, în persoana lui Nicolae Solomon.

Postul de preşedinte ar fi rămas vacant, iar plenul a decis ca interimatul să fie asigurat de magistratul care a condus Consiliul în 2021, judecătorul Bogdan Mateescu. Decizia majorităţii a stârnit nemulţumirea celor şapte magistraţi, aceştia cerând anularea hotărârii.

Mandatul membrilor CSM este de 6 ani, conducerea fiind schimbată anual.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite