Ionuț Moșteanu revine cu precizări privind soldații americani: „Nu e vorba de o retragere a trupelor SUA, ci de o redimensionare a lor”
0Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a explicat joi, 30 octombrie, că nu e vorba de o retragere a trupelor SUA, ci de o redimensionare a lor, referindu-se la recenta decizia a Statelor Unite cu privire la militarii americani aflați în țara noastră.

După ce, miercuri, a declarat că reevaluarea face parte dintr-o strategie anunțată anterior de Statele Unite, ministrul a întărit joi afirmațiile anterioare:
„Nu e vorba de o retragere a trupelor SUA, ci de o redimensionare a lor”, a spus Moșteanu la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT) din Sibiu.
Ministrul Apărării se află joi, 30 octombrie, la Sibiu, pentru o întâlnire cu ministrul Forțelor Armate și al Veteranilor din Republica Franceză, Catherine Vautrin, care se va afla în vizită în România.
Pe agenda vizitei oficiale au fost incluse discuții bilaterale și vizitarea contingentelor dislocate în Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”, de la Cincu.
„Franța este națiune-cadru pentru Grupul de Luptă al NATO (Forward Land Forces Battle Group – FLF BG) din România. Constituit în anul 2022, cu aprobarea Parlamentului României, grupul reunește aproximativ 1.700 de militari din Franța, Belgia, Luxemburg și Spania, reprezentând angajamentul ferm al Alianței Nord-Atlantice pentru securitatea flancului estic și a regiunii Mării Negre”, a transmis MApN.
„Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO”
Amintim că România si Aliații au fost informați de decizia Statelor Unite privind redimensionarea trupelor americane din Europa.
Printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, amplasate la Mihail Kogălniceanu.
„Redimensionarea forțelor SUA reprezintă un efect al noilor priorități ale administrației prezidențiale, anunțate încă din luna februarie. Decizia a avut în vedere și faptul că NATO și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic, ceea ce permite Statelor Unite să își ajusteze postura militară în regiune.
Decizia americană este de sistare a rotirii in Europa a unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO. Aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați în continuare pe teritoriul național, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând în continuare o garanție a angajamentului SUA pentru securitatea regională” a transmis, miercuri, MApN.
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a transmis miercuri, 29 octombrie, că Statele Unite rămân angajate față de România, „ca aliat de încredere în NATO, partener strategic vital și forță importantă pentru securitatea Europei.”
Whitaker a adăugat că prezența solidă a SUA rămâne „neclintită, inclusiv sprijinul pentru operațiunea Eastern Sentry.”
„În cadrul NATO, aliați precum România demonstrează o capacitate și o responsabilitate crescute. În cei peste 20 de ani ca aliat NATO, România a colaborat constant cu Statele Unite pentru a atinge obiectivele noastre comune de apărare. Acest parteneriat rămâne mai puternic ca niciodată” a transmis ambasadorul pe X.

















































