Iniţiativă PSD: legalizarea posesiei de muniţie letală şi relaxarea condiţiilor de acordare a permisului de port-armă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O propunere legislativă iniţiată de senatorul PSD, Liviu Brăiloiu, prevede dezincriminarea deţinerii fără drept de muniţie letală, faptă care în prezent este pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani. Iniţiativa a mai fost semnată de alţi 46 de parlamentari de la PSD şi 3 de la PNL şi a primit raport de adoptare de la comisiile de specialitate ale Senatului (juridică şi de apărare), urmând să fie trimisă plenului pentru vot final.

Practic, Brăiloiu propune ca cei care au permis de port armă să poată deţine muniţie neaferentă armelor pe care le deţin, precum şi o cantitate dublă faţă de cât permite legea, potrivit g4media.

În prezent, fapta de deţinere de muniţie neaferentă armei pentru care o persoană are autorizaţie constituie infracţiune şi se pedepseşte de Codul penal cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Liviu Brăiloiu a propus însă scoaterea acestei fapte din categoria infracţiunilor şi încadrarea la contravenţii, urmând ca pedeapsa să fie o amendă cuprinsă între 1.001 şi 2.000 de lei şi, eventual, confiscarea armei.

Nu în ultimul rând, iniţiatorul proiectului propune relaxarea condiţiilor de acordare a permisului de port-armă. Astfel, a fost abrogat articolul care prevede că dreptul de deţinere a armelor se anulează dacă persoana a săvârşit într-o perioadă de 2 ani două contravenţii prevăzute de lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea complementară a anulării dreptului de deţinere, folosire şi port a armelor. ”Este o măsură prea drastică”, susţine Brăiloiu în expunerea de motive a proiectului.

Necesitatea dezincriminării deţinerii de muniţie letală fără permis este argumentată de senatorul PSD Liviu Brăiloiu prin ”evoluţia fenomenelor infracţionale, caracterizate uneori prin agresiuni cu mâna înarmată asupra persoanelor şi bunurilor acestora” sau prin ”cererile unor cetăţeni de a-şi asigura dreptul la apărare împotriva celor care pun în pericol viaţa şi integritatea corporală”.

”Considerăm că modificările propuse sunt necesare, având în vedere că săvârşirea contravenţiilor nu prezintă pericolul social al infracţiunii”, susţine Brăiloiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite