Video Încă 10 kg de droguri „la borcan”, dezgropate în dosarul a trei traficanți. Indivizii au fost arestați
0În urma activităților remarcabile desfășurate de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Pitești, a mai fost descoperită o mare cantitate de droguri, sub formă cristalină și praf.

Este vorba despre alte 10 kilograme de drog de mare risc sub formă de substanță cristalină, 500 de grame de cocaină și un cântar de precizie, îngropate de către persoanele în cauză – potrivit biroului de presă al IPJ Argeș.
În imaginile remise de Poliție se vede cum anchetatorii dezgroapă borcane mari (precum cele de murături!), pline cu droguri de mare risc.
Prin urmare, miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Pitești a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane cu vârstele de 36, 39 și 45 de ani, pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean
Inițial, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești a dispus reținerea a 3 inculpați, cu vârstele de 36, 39 și 45 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Din probele administrate a reieșit faptul că, în intervalul noiembrie 2025 – februarie 2026, inculpații au procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc, 2 MMC, 2 CMC și cocaină, inculpatul de 36 de ani fiind o sursă de aprovizionare a coinculpaților.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, doi dintre inculpați, de 36 și 39 de ani, au fost prinși în flagrant, în municipiul Pitești, în timp ce vindeau peste 3 kilograme de substanță cristalină 2 CMC, drog de mare risc.
”Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 600 grame substanțe interzise, tranzacționate de către inculpați, iar în urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestora, au fost identificate și ridicate peste 2 kilograme cocaină, 70 grame 2 CMC și 26 comprimate ecstasy. În încercarea de a împiedica găsirea drogurilor de mare risc, inculpații au îngropat o parte dintre acestea. Valoarea de piață a drogurilor deținute și tranzacționate de către cei trei inculpați se ridică la aproximativ 300.000 euro”, potrivit Poliției Române.























































