Înalta Curte a decis: Dan Voiculescu, colaborator al Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi că parlamentarul Dan Voiculescu rămâne cu verdictul de colaborator al Securităţii.

La începutul lunii martie instanţa supremă a decis că fondatorul Partidului Conservator şi vicepreşedinte al Senatului a colaborat cu Securitatea, folosind numele de cod „Felix“ şi „Mircea“.

Voiculescu a făcut contestaţie, pe care însă judecătorii ÎCCJ au respins-o astăzi.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a dat verdictul de colaborator al Securităţii în cazul Dan Voiculescu în august 2006, însă au urmat o serie de procese şi chiar o decizie a Curţii Constituţionale prin care Legea CNSAS a fost declarată neconstituţională chiar în dosarul lui Dan Voiculescu.

Potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Voiculescu a fost recrutat de Securitate în februarie 1970, sub numele conspirativ „Mircea". Trei ani mai târziu, Dan Voiculescu ar fi fost recrutat în reţeaua Directiva a III-a, sub numele conspirativ „Felix". În 1974, informatorul „Felix" a fost abandonat, sub motivaţia că fusese primit în Partidul Comunist. După nici un an, în 1975, a fost reactivat ca sursă a Direcţiei a III-a. CNSAS a mai arătat că, de-a lungul timpului, Dan Voiculescu „a relatat verbal despre contractele şi schimburile de pachete între sportivii români şi cei străini cu prilejul campionatelor de box din 1969", dar şi din Cehoslovacia, unde a însoţit echipele româneşti de hochei, în calitate de translator. Vezi aici mai multe detalii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite