Exclusiv Germania insistă pentru o Europă „cu două viteze”. Unde va fi locul României: „Am ignorat cu nonșalanță acest efort”
0Germania adoptă o idee mai veche formulată anterior de președintele Franței, Emmanuel Macron: o Uniune Europeană „cu două viteze”. Politologul Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce România nu a fost nici măcar invitată la discuții și vorbește despre perspectivele deloc roz pentru România.
Adevărul: Germania reia o mai veche idee a președintelui francez Emmanuel Macron și cere o Uniune Europeană cu mai multe viteze, iar comisarul european pentru Apărare se alătură demersului. Despre ce fel de Uniune Europeană ar fi vorba?
Corneliu Bjola: Ceea ce se vede, de fapt, este că lucrurile încep să se miște, ba chiar iau o anumită viteză. Într-adevăr sunt două propuneri formulare în acest sens. Una este cea de la Berlin, iar o a doua a fost publicată ieri de către Andrius Kubilius, care este comisarul European pentru Apărare. Ambele merg în aceeași direcție: se vorbește de două viteze pentru Uniunea Europeană. Kubilius chiar sugerează un Consiliu de Securitate European format din vreo cinci-șase state.
Există vreo diferență de substanță între viziunea germană și cea a lui Kubilius?
Sunt similarități între cele două poziții, dar există și ceva diferențe. În cazul Germaniei, propunerea se referă la un cerc inițial format din Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia, la care se mai adaugă eventual Suedia și Olanda. În viziunea lui Kubilius, sunt aceleași state, dar el insistă ca și Marea Britanie să se alăture într-un format extins, dincolo de Uniunea Europeană.
Ca teme, Kubilius se referă mult mai pronunțat la probleme de producție — este axat pe partea de militar și apărare. El vorbește despre producție militară, despre modul în care să se facă contractele pe zona de apărare comună și despre dezvoltarea unui pilon european în cadrul NATO. Partea germană este puțin mai largă: nu este numai despre securitate, vorbește despre economie, despre zona Euro, despre linii de aprovizionare.
Se fac primii pași concreți pentru o Europă cu două viteze
Ce ar reieși practic din cele două proiecte?
Reiese că în acest moment se cristalizează ideea că Europa are nevoie să funcționeze mult mai agil, mult mai rapid și că sunt anumite zone în care această agilitate este crucială: zona de apărare și zona economico-financiară. În condițiile unui posibil război comercial cu Statele Unite, ai nevoie de impuls economic. Concentrarea pe zona Euro înseamnă și finanțe, ideea de a crea un aranjament care să permită împrumuturi comune cu rate de dobândă mai scăzute.
Ce șanse are să fie adoptată o asemenea propunere și ce ar implica ea, chiar într-un moment în care se vorbește despre nevoia de unitate europeană?
Dacă propunerea venea doar de la un comisar, poate ar fi fost ignorată. Dar când vine Germania cu ea, vorbim de o altă magnitudine. Există sentimentul că Europa este într-o stare de paralizie, blocată de „cel mai mic numitor comun” — de exemplu, Ungaria, un stat de 10 milioane, blochează o instituție de 400 de milioane. Acest lucru nu mai poate fi permis. Deci, ce ar implica această două viteze? Aș spune că o axare mai mare pe zona de securitate și zona economică financiară și de producție industrială. Aceasta va avea impact la nivel european, pentru că, să ne gândim, în momentul în care acest șase încep să aibă discuții formale, să spunem, la nivel de miniștrii pe diferite...
România a rămas din nou în ofsaid
România, deocamdată, nu a fost invitată să se alăture nucleului european. Cum ne afectează acest lucru?
Dacă acești „șase mari” încep să aibă discuții formale la nivel de miniștri, ei vor lua decizii care vor fi prezentate ulterior Consiliului European ca sugestii deja create. Când ai acești șase mari de acord, ceilalți nu prea mai au loc de manevră. Interesant este că propunerea germană lasă ușa deschisă: „puteți intra și voi în acest circuit”.
Este o idee care s-a vehiculat mai de mult timp, pentru că adresează o problemă structurală în cadrul Uniunii Europene, în modul în care se iau deciziile și faptul că, în momentul de față, de fapt, după cum am văzut, viteza, modul în care iei decizii devine crucial. Și ne referim și la relația cu Statele Unite și, mai ales, probleme de securitate. Pentru că lumea s-a schimbat foarte mult și aici trebuie să acționezi coerent și unitar.
Cumva ne duce cu gândul la formatul Weimar Plus... Nici acolo nu a fost loc pentru România. Care ar fi cauzele?
Exact, este vorba despre formatul „Weimar Plus” despre care am mai discutat acum 2-3 ani. România a ignorat cu nonșalanță acest efort, sperând că problema va dispărea de la sine. Nu dispare. Problema structurală de decizie trebuie adresată. România a ratat intrarea în zona Euro în 2014, când avea toate condițiile îndeplinite. Acum nu mai îndeplinește nicio condiție. Lipsă de voință, dezinteres, indolență — astea sunt costurile pe care le plătești.
Ce poate face România pentru a prinde ultimul tren
Ce ar putea face diplomația română pentru a putea măcar să sperăm că vom ajunge și noi ca țară la masa celor mari, măcar la nivelul UE?
Planul B acum este stabilirea de relații bilaterale cât mai bune cu Marea Britanie, Franța, Germania, Polonia, ca să ai un fel de „avocat” în acest cerc. De fapt, cu Franța le avem, în principiu. Este o soluție de avarie pentru că nu ești la masă, dar speri că interesele tale vor fi reprezentate. Totul este cauzat de modul indolent în care noi, ca țară, am neglijat ideea că trebuie să ne mișcăm de la periferie spre centru.
Vom vedea ce va face România, dacă va adopta acest plan B și cum funcționează, dar problema este mai largă, pentru că în momentul de față, când vorbim de securitate, să nu uităm, avem trei dimensiuni de securitate la nivel european care trebuie adresate.
Este vorba despre problema de hibridă, problema convențională și problema care a apărut în ultima perioadă și care cred că sunt singurul spațiu mediatic românesc care vorbește, este problema nucleară.
Nu contăm în nicio privință
Ați menționat războiul hibrid. Cum stăm aici?
Pe hibrid, țin minte Strategia de Apărare a României care a început să vorbească despre hibrid, dar de atunci s-a făcut exact zero. Niciun pas nu s-a făcut pe hibrid.
Dar în celelalte planuri?
Pe convențional s-au făcut câțiva pași datorită programului SAFE, dar contează ce faci cu banii. Programul de apărare pentru 2030 vorbește de „Eastern Flanker Watch”, care trebuie să devină operațional până în 2028, supraveghere aeriană, maritimă, cyber. Mai este scutul de drone, care trebuie să fie funcțional până la sfârșitul lui 2027, iar Polonia deja lucrează cât se poate de serios la el. Bun, ce face România în momentul de față? Nimic! Producția regională trebuie să funcționeze. Nu va fi ușor, având în vedere track record-ul din PNRR unde doar o mică parte s-a implementat. E vorba de determinare și voință politică. Instituțiile europene îți oferă banii, dar nu îi pun și în buzunarul tău pentru tine.
Există proiecte duse la capăt bine de România?
Nu prea văd, din păcate. Problema e cu lipsa de viziune, cu lipsa de idei, lipsa de acțiune. Aș mai da un exemplu de lipsă de viziune: hub-ul maritim de la Marea Neagră. S-a discutat mult timp, partea română nu a reacționat, a venit Uniunea Europeană cu abordarea strategică și în decembrie s-a aprobat acest hub. Ați mai auzit ceva de hub? Ce face? Cum e integrat? Există o problemă instituțională serioasă. Lumea se mișcă mai departe. Lumea se mișcă mai departe. Criza din Groenlanda este una structurală, nu ciclică. Este o criză care a exprimat ceva foarte fundamental în relație. Atât timp cât tu, România, nu înțelegi semnalele, nu reacționezi, nu faci nimic, devii „periferia periferiilor”.
Semnalul de alarmă tras la Berlin nu se aude la București
Revenind la proiectul Europei cu mai multe viteze, care ar fi semnalul transmis pentru România și alte țări mai pasive din UE?
Semnalul acum pe care îl trimite Germania, dar și semnalul pe care îl trimite Kubilius, este la fel de puternic să spunem ca și când ai avea niște trupe rusești la tine pe graniță. Adică să fie un wake-up call, să te mobilizeze. Văd și ei cât de pasivi suntem, cât de lipsiți de reacție. De exemplu, după criza din Groenlanda, trebuia un Consiliu Suprem de Apărare a Țării și văzut, înțeles cum ne afectează acest lucru la nivel european și NATO. Să înțelegem implicațiile. Nu vrei să faci Consiliu Suprem de Apărare a Țării? Faci un consiliu de coordonare în care tu trebuie să înțelegi! Alegi să ignori și asta și vrei să ignori tot ce se întâmplă în jur și se crezi că problema va trece de la sine? Foarte bine, dar să nu te mire că ceilalți nu te mai iau în seamă, că nu se bazează nimeni pe tine. Toată această atitudine ne costă. Asta a fost strategia politică externă de securitate a României din ultimii zece ani, asta este și acum, iar rezultatele le cunoaștem.
Vedeți totuși vreo schimbare dătătoare de speranță în ultimul timp, poate o schimbare după anii celor două mandate ale fostului președinte Klaus Iohannis?
Bun, aici sunt două situații. Una este o chestie instituțională de mod în care iei decizii. Crizele în momentul de față arată că tu ca țară trebuie să fii capabil să iei decizii foarte rapid. Și aici se pare că într-adevăr este această lentoare, această inerție pe care o vedem de mai mult timp, ritmul Iohannis. Exact cum vorbea Iohannis, cam așa se mișcau și instituțiile. Din când în când apare câte un fel de vibrație care pare să dea semnale că oamenii înțeleg semnalele după care treaba se estompează. Vedeam, de exemplu, ultima declarație a doamnei Țoiu acum o săptămână care mi s-a părut destul de bună. Destul de bună în sensul că părea că s-a înțeles că este o situație diferită după Groenlanda și că trebuie înțeles modul în care recalibrează și relația cu Statele Unite din punct de vedere european. Dar pe urmă mi-am dat seama că de fapt era în realitate vorba de o aliniere în cadrul UE și nu că era un impuls la nivel de MAE, nu era ceva gândit de noi. Pentru că de obicei aceasta se întâmplă, apare o vibrație și după care treaba se estompează, dispare. Eventual se mai și fac încă doi pași înapoi...
Am rămas încremeniți în „epoca Iohannis”
Ați văzut Strategia de apărare a țării. Cu ce vine nou, ce pași s-au făcut înainte?
Da, am văzut această strategie de apărare care a fost publicată chiar de curând și care, din punctul meu de vedere, este deja depășită în momentul de față și am anticipat că va fi depășită. Deci nu e ceva care mi se pare surprinzător pentru că în această strategie nu se făcea nicio referire la tensiunile care existau deja în relația transatlantică, tensiuni care, în momentul de față, s-au intensificat. Deci și aici apare lipsa de viziune. Lipsa de viziune se referă la faptul că este o anumită paralizie, că nu știi cum să reacționezi față de această tensiune care există în zona transatlantică. Asta este una. Și a doua este cum să te poziționezi în acest context mai larg în care ai o Rusie care este foarte agresivă și care va rămâne foarte agresivă. Ai un partener atlantic care gândește în termeni de sfere de influență, nu mai gândește în termeni de ordine internațională bazată pe drept. Și mai există și o mare putere foarte departe de noi, mai departe, dar care urmărește foarte atent ceea ce se întâmplă în zona aceasta. Mă refer la China. Cred că pe partea transatlantică opinia establishment-ului este că e vorba doar de o tensiune ciclică. Că relația aceasta transatlantică trece printr-o perioadă joasă, dar care va reveni. Asta este poziția care a fost dominantă în ultima perioadă. Și din cauza aceasta actorii importanți care ne reprezintă în politica externă preferă să rămână în așteptare, să nu vorbească, să nu deranjeze zone importante.
Se încarcă comentariile...
