Geoană: "Am să fiu un preşedinte al Senatului superjucător"
0Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat marţi, la TVR, că doreşte să preia funcţia de preşedinte al Senatului, că va fi un preşedinte "superjucător" al acestei instituţii şi că ar vrea să devină şi "omul doi în CSAT", informează NewsIn.
"Am să fiu un preşedinte al Senatului superjucător!", a declarat Geoană, parafrazând cunoscuta expresie a lui Traian Băsescu. Liderul PSD a mai spus că dacă preşedintele Băsescu doreşte să colaboreze cu el pentru a contracara efectele crizei, el va fi un "partener fidel".
Geoană a mai susţinut că le-a spus celor de la PDL şi preşedintelui Băsescu că doreşte modificarea legii CSAT astfel încât să facă şi el parte din această instituţie, în calitate de preşedinte al Senatului, pentru a putea să-şi folosească influenţa în interesul oamenilor.
"Le-am spus în felul următor: e păcat ca eu să merg la Senat şi să nu-mi folosesc influenţa, experienţa şi contactele din România şi din străinătate în favoarea acestei ţări.(...) Am găsit o formulă interesantă în care preşedintele Senatului va avea în CSAT (...) acolo voi merge ca vicepreşedinte, omul doi în CSAT. Din această funcţie din CSAT şi din Senat, am să mă bat pentru oamenii noştri şi am să fiu fidel angajamentelor de campanie", a adăugat el, spunând că, din aceste funcţii, vrea să-şi onoreze promisiunile din campanie că va lupta pentru oamenii simpli.























































