Exclusiv Generalul format în SUA detonează miturile despre strategia americană și singurii români agreați de Trump
0Există anumite riscuri la adresa României și a UE după anunțul noii strategii a SUA, însă e o greșeală să credem că americanii ne lasă la cheremul Rusiei, spune generalul (r) Alexandru Grumaz. Expertul contrazice grupările suveraniste, care se autoerijează în singurii parteneri ai Washingtonului și explică viziunea americană despre securitate și colaborarea cu forțele politice din România.
Generalul (r) Alexandru Grumaz, primul ofițer român cu studii la Harvard, analist militar bine conectat la realitățile de la Washington, analizează, într-un interviu pentru „Adevărul”, efectele noii viziuni americane exprimate prin noua strategie de securitate a Statelor Unite ale Americii. Generalul are și câteva soluții pentru autoritățile române, prin care ar putea fi evitate sau cel puțin reduse anumite riscuri ce decurg de aici și explică de ce este profund greșită percepția că Donald Trump abandonează Europa în brațele lui Vladimir Putin.
Adevărul: Noua strategie de securitate a SUA provoacă valuri și multă indignare în Europa. Este aceasta o strategie prin care americanii pun practic cruce relațiilor transatlantice?
Alexandru Grumaz: Noua strategie de securitate a SUA adoptă un ton neobișnuit de critic față de Europa, susținând că UE nu face față volatilității globale, cerând o închidere negociată a războiului din Ucraina și transferând europenilor responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a NATO, ceea ce tensionează relația transatlantică. Cu toate acestea, a interpreta strategia ca o expresie a ostilității directe față de Europa ar fi o exagerare. Documentul nu pune sub semnul întrebării parteneriatul transatlantic, ci îl reașează pe o fundație diferită: una în care Statele Unite ale Americii se concentrează prioritar pe propriile provocări interne și regionale, iar Europa este tratată ca un actor care trebuie să-și consolideze propriile capacități de apărare și reacție. În fond, ceea ce apare în strategie nu este o ruptură, ci o recalibrare. America transmite că era garanțiilor necondiționate a trecut, iar Europa trebuie să își asume responsabilități mai mari în domeniul securității.
Ar fi prea mult dacă am spune că Europa este lăsată la cheremul Rusiei, practic abandonată?
Critica este dură, dar nu echivalează cu abandonul. Mai degrabă, marchează începutul unei relații în care solidaritatea nu mai este presupusă, ci trebuie menținută prin contribuții reale și prin maturizare strategică. Aceasta este provocarea momentului: Europa trebuie să demonstreze că poate funcționa ca un pilon de securitate în sine, nu doar ca un beneficiar al protecției americane. Iar strategia Washingtonului, oricât de incomodă ar fi, pune în lumină tocmai această necesitate.
Cine decide strategia Americii
Există o întreagă dezbatere cu privire la cine ar fi „părinții” noii strategii, iar mulți cred că Elbridge Colby ar fi eminența cenușie. Totuși, alții susțin că strategia nu ar fi realizată de Pentagon, ci de experții Consiliului pentru Securitate Națională și că Stephen Miller ar fi reușit să-și impună ideile în fața lui Colby. Din informațiile pe care le aveți, cine sunt, de fapt, „greii” din spatele noii strategii americane?
Controversa privind influența lui Elbridge Colby asupra noii Strategii de Securitate Națională pornește din faptul că documentul combină două viziuni aparent diferite: una geopolitică, axată pe reducerea angajamentelor americane în Europa, și una profund ideologică, specifică nucleului dur MAGA. De aici apar interpretări divergente: unii văd în text amprenta lui Colby, autorul conceptului de „pivot total spre China”, alții spun că strategia nu-i aparține, iar tonul și prioritățile reale indică dominația consilierilor ideologici din jurul lui Donald Trump.
Procedural, este adevărat că Strategia de Securitate Națională nu este produsul Pentagonului, ci al Consiliului pentru Securitate Națională — un organism direct subordonat Casei Albe. Asta înseamnă că influența decisivă o au consilierii președintelui, nu strategii militari. În acest cerc restrâns, figura centrală este Stephen Miller, arhitectul politicilor de imigrație din primul mandat și vocea principală a direcției ideologice a MAGA. Tonul NSS, foarte concentrat pe securitatea internă, pe migrație și pe reorientarea Americii către propria emisferă, indică într-adevăr o victorie a liniei lui Miller.
Pe de altă parte, ideile lui Elbridge Colby nu sunt absente. Strategia include elemente-cheie ale gândirii sale — în special presiunea ca aliații să preia o parte mai mare din apărare, reducerea prezenței americane în Europa și repoziționarea globală a capacităților militare în funcție de competiția cu China. Aceste direcții sunt prea specifice pentru a nu reflecta, măcar parțial, influența sa intelectuală.
Cel mai probabil scenariu este, așadar, unul de sinteză: Colby a influențat arhitectura geopolitică a documentului, dar nu și tonul sau prioritățile interne. Strategia finală este dominată de viziunea ideologică a Casei Albe, nu de o abordare tehnică de tip think-tank. Iar accentul masiv pus pe securitatea internă și pe emisfera vestică — elemente care nu sunt centrale în gândirea lui Colby — sugerează că, în bătălia pentru direcția strategică, Stephen Miller și cercul politic din jurul președintelui au avut ultimul cuvânt. Cu alte cuvinte, Colby nu este arhitectul acestei strategii, ci doar una dintre sursele ei intelectuale. Controlul real aparține Casei Albe și consilierilor săi ideologici, care au imprimat documentului o orientare mult mai politizată decât ar fi fost cazul într-o strategie geostrategică tradițională.
De unde vine pericolul pentru România
În ce măsură ar putea fi România pusă în pericol de această nouă strategie a principalului nostru partener?
Este strategia un pericol pentru România? Da, în măsura în care România depinde puternic de garanțiile americane și nu are încă o capacitate proprie suficientă. Nu, în sensul unei rupturi directe sau al abandonării NATO.
Și atunci de unde vine mai exact adevăratul pericol pentru România?
Adevăratul pericol nu este retragerea americană, ci faptul că Washingtonul vine cu priorități noi, în timp ce România și Europa trebuie să se adapteze repede. Pentru București, răspunsul decisiv nu este panica, ci modernizarea accelerată, consolidarea alianțelor europene și o diplomație fină care menține și sprijinul american, și coeziunea europeană. Noua strategie de securitate a SUA nu atacă direct România, dar schimbă radical cadrul în care ne-am bazat apărarea. America reduce prioritatea acordată Europei și cere ca statele europene să preia, rapid, responsabilitatea pentru propria securitate.
Asta înseamnă că totuși putem vorbi de anumite riscuri serioase la adresa României?
Pentru România, asta înseamnă riscuri: posibilă diminuare a prezenței americane la Marea Neagră, presiune bugetară pentru apărare și incertitudini privind evoluția războiului din Ucraina. În același timp, eventualele tensiuni dintre SUA și UE pot îngusta spațiul de manevră al Bucureștiului. Totuși, momentul poate fi și o oportunitate: România poate câștiga influență dacă accelerează investițiile în apărare și cooperarea regională. Noua strategie nu e un pericol imediat, dar obligă la maturizare strategică rapidă.
Ce soluții avem
Ce soluții reale ar avea România și ce soluții ar avea Uniunea Europeană în fața neajunsurilor create de această nouă strategie americană?
Noua strategie de securitate a Statelor Unite pune atât România, cât și Uniunea Europeană în fața unei realități incomode: perioada dependenței automate de garanțiile americane se apropie de sfârșit. În acest nou context, soluțiile nu mai pot fi amânate, iar răspunsul trebuie formulat simultan la nivel național și european. Pentru România, prioritățile sunt clare. Țara are nevoie de investiții rapide în propriile capacități de apărare, inclusiv în industria militară, pentru a reduce vulnerabilitatea față de importuri și pentru a face față unei eventuale diminuări a prezenței americane în regiunea Mării Negre. Menținerea și consolidarea cooperării cu SUA rămâne esențială — baza de la Mihail Kogălniceanu, sistemele de supraveghere și infrastructura strategică sunt atuuri pe care Bucureștiul trebuie să le protejeze și să le valorifice. În paralel, România trebuie să își întărească alianțele cu Polonia și statele baltice, construind un pilon estic de securitate capabil să compenseze incertitudinile globale.
Europa, în ansamblu, se confruntă cu aceeași provocare, dar la o scară mai mare. Continentul trebuie să își dezvolte capacități militare proprii, coerente, care să poată susține apărarea europeană fără a depinde integral de Washington. Producția comună de armament, apărarea antiaeriană integrată și utilizarea activelor ruse înghețate pentru sprijinirea Ucrainei sunt pași concreți prin care UE își poate crește reziliența. În același timp, unitatea politică devine decisivă: tensiunile interne sau fracturarea proiectului european ar vulnerabiliza întregul continent în fața presiunilor externe. În final, atât România, cât și Europa au o fereastră de oportunitate rară. Noua strategie americană nu reprezintă un abandon, ci o invitație dură la asumare. Dacă Bucureștiul și Bruxelles-ul vor reacționa cu seriozitate, investiții și coeziune, această schimbare de paradigmă poate transforma un risc într-un moment de maturizare strategică. Dacă nu, vulnerabilitățile actuale se vor accentua.
Cine ar fi partenerii români ai administrației Trump
Se știe că preferați să vă țineți la distanță de politica internă, dar v-aș întreba ceva ce-i preocupă pe mulți români. Încă din momentul în care Trump și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat, au existat voci care au susținut că AUR și celelalte partide suveraniste ar fi singurele în măsură să devină partenere de dialog și să colaboreze cu noua administrație de la Washington. Acum când a trecut aproape un an din al doilea mandat al lui Trump, care e situația reală?
Statele Unite colaborează în mod instituțional, nu partizan: cu Președinția, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe și cu orice guvern care menține angajamentul față de NATO, sprijinul pentru Ucraina și o poziție coerentă față de Rusia și China. Interpretarea că SUA ar miza pe un anumit partid nu reflectă realitatea geopolitică, ci mai degrabă o combinație de speculații, propagandă și încercări interne de legitimare politică. Washingtonul rămâne interesat de stabilitatea României, nu de promovarea unui anume partid. În concluzie, nu există niciun semnal credibil că americanii ar dori să lucreze exclusiv cu un anume partid; dimpotrivă, SUA caută parteneri previzibili, pro-occidentali și angajați în securitatea regională — indiferent de culoarea lor politică.
Cine e generalul Alexandru Grumaz
Generalul (r) Alexandru Grumaz este absolvent al Universității de Apărare a SUA cu titlul de master în Strategia Resurselor de Apărare și a programului Senior Executives programme in National and International Security, John F Kennedy School of Government, Harvard University.
Fost consul general al României la Shanghai, generalul a ocupat poziții importante în Ministerul Apărării Naționale ca șef al Direcției de Management al Resurselor pentru Apărare, director al Directoratului de Planificare Integrată a Apărării sau Inspector pentru armamente. Grumaz a ocupat poziția de prim-adjunct al Directorului STS, fiind specialist în telecomunicații.
Are expertiză în planificarea strategică, în relațiile internaționale militare și civile și experiență în planificarea și managerierea complexă a bugetului unei organizații. Este un bun cunoscător al vieții politice și militare din China și Statele Unite ale Americii unde și-a petrecut o parte din cariera militară și diplomatică. Actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.
Se încarcă comentariile...
