Gabriel Oprea, la Adevărul Live: O susţin total pe Laura Codruţa Kovesi pentru încă un mandat la şefia DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Oprea, preşedinte UNPR şi vicepremier, a declarat, la Adevărul Live, că o sprijină pe Laura Codruţa Kovesi pentru încă un mandat în fruntea DNA, deoarece instituţia pe care o conduce este „un etalon la Bruxelles“. Gabriel Oprea a anunţat care va fi poziţia parlamentarilor UNPR faţă de moţiunea de cenzură a PNL şi a povestit de ce a plecat de la MAI, în 2009, după numai câteva zile.

Adevărul: Vă întreb direct: a preluat UNPR Ministerul Justiţiei?

Dincolo de legende, dincolo de ipoteze de lucru, în momentul când în Guvernul României, într-o coaliţie, se face ceva serios, adică se preia cu adevărat, este public, se fac demersurile legale necesare. Despre domnul Cazanciuc eu am o părere foarte bună, este un om serios, îl cunosc, ca şi pe Victor Ponta, de tânăr procuror. Mi-aduc aminte, eram în 2000 preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, el era, dacă nu mă înşel, adjunctul lui Victor Ponta la Corpul de Control, îl cunosc şi îl apreciez. 

A semnat domnul Cazanciuc cu UNPR?

N-a semnat nimic, sunt doar discuţii. V-am spus ce părere am eu despre domnul Cazanciuc, ministrul Justiţiei. Nu neg că UNPR are un interes pentru Ministerul Justiţiei, sunt jurist, sunt general de justiţie militară, nu este nimic oficial.

De ce e important ca UNPR să aibă Justiţia?

Am o singură rugăminte. Să nu vorbim de ipoteze. Nu are rost să discutăm de anumite ipoteze, care nu au avut loc, fiindcă creez un grad de aşteptare şi pentru colegii mei din UNPR Când vor fi, vă promit că vin la Adevărul Live şi vă spun ce gândesc despre Justiţie şi despre întărirea statului român.

Vorbiţi de interesul naţional. Cum va vota UNPR la moţiunea de cenzură de mâine?

Vreau să vă spun că interesul naţional reprezintă o stare de spirit. Îl ai sau nu îl ai. Partidul, UNPR, este militarizat în sensul bun al cuvântului. Eu sunt militar. Nu am fost un foarte bun om politic, dar am calitatea de a mă ţine de cuvânt şi de a mă bate pe sectorul de apărare. Oamenii din zona de securitate mă cunosc, au încredere în mine. Nu mi-am căutat niciodată alt job. Este important să sprijinim sectorul de securitate.

Ce fac mâine la moţiune? Am spus ce fac mâine. Sunt într-o coaliţie de guvernare, sunt un om serios, sunt un om care mi-am dat cuvântul şi cred că Guvernul României este un guvern bun, din care fac şi eu parte. Fac şi eu parte dintr-o echipă. Este o problemă, în primul rând şi am spus-o întotdeauna, de bun simţ să mergi cu echipa din care faci parte şi e o echipă guvernamentală, şi la bine, şi la rău. Este important să te ţii de cuvânt, să fii serios. În momentul în care actuala coaliţie de guvernare sau oricine altcineva militează împotriva întăririi statului român, unul din pilonii UNPR-ului, din momentul acela nu mai sunt partener cu actuala coaliţie de guvernare şi cred că am fost destul de clar

Domnul Ungureanu, când a venit în funcţia de premier, nu avea experienţă şi mi-a cerut două propuneri pentru ministerul Apărării şi pentru Externe. Deci voia să mă schimbe, el încă neavând voturile. Eu m-am prins, dar i-am spus două nume: Cristian Diaconescu şi Gabriel Oprea. I-am spus atunci să nu plece în Polonia pentru că rămâne fără job. Atunci, PSD, Victor Ponta, pentru că USL era pe val, mi-a promis funcţia de vicepremier şi ministru al Apărării. I-am spus că nu pot să fac aşa ceva. Blazonul, onoarea, se câştigă greu. De aceea, sunt un partener pe care toţi se pot baza. Mâine nu facem altceva decât am spus. Actuala guvernare este una bună pentru România.

Cum se poziţionează UNPR faţă de schimbările la Codul Penal propuse de PSD?

Am spus că orice modificare a legislaţiei penale presupune o dezbatere publică. Nu sunt de acord ca o mână de parlamentari intersaţi să schimbe Codul Penal. Nu sunt de acord şi cu asta cred că v-am răspuns. Dacă schimbările duc la întărirea Justiţiei şi a statului român, atunci da.

Aţi spus, în urmă cu câteva zile, că DNA este un etalon pentru România şi că ne face cinste.

Este un moment istoric. Mă mai lasă şi pe mine Victor Ponta să primesc nişte delegaţi, când nu are timp. Sentimentul este următorul, îl am şi spun cinstit, sentimentul e că şi la noi vin ca la o mică poartă la Bruxelles. Oamenii se uită în jur, se uită unde am ajuns. Lupta asta anticorupţie este un moment istoric care a dus mult la întărirea statului român.

Aţi susţine un nou mandat al Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA?
Total.  Din moment ce spun că DNA este un etalon la Bruxelles şi în Europa. Este un moment istoric în care toţi trebuie să respectăm legea, până la urmă. Normal că o susţin. Şefa DNA e Codruţa Kovesi, care a fost propusă şi susţinută şi de Victor Ponta, şi de domnul Cazanciuc, şi de mine.  Normal, o susţin total şi a demonstrat că merită acest lucru, chiar dacă îmi fac prieteni sau nu.

Înţeleg că votaţi împotrivă mâine la moţiune...

Cred că nu ne ridicăm din bancă, m-aţi înţeles? Eu am patentat treaba asta şi vă spun un secret, şi atunci (2012 - demiterea Guvernului Ungureanu prin moţiune de cenzură - n.r.) ţin minte că s-au supărat şi alţi şefi de stat, atunci era majoritatea la vreo 5 voturi. Dacă unul sau doi parlamentari erau răciţi, guvernul deja dădea semne... Acum e altă diferenţă. Nu, nu cred că ne ridicăm din bancă. Este o procedură, prezent, nu votez. Cel care vrea să te dărâme trebuie să-şi arate forţa atunci, la urma de vot, cam asta este.

Cum vedeţi scandalul în care este implicat premierul?

M-aţi întrebat până acum ce gândesc pe Justiţie. Nu mă întrebaţi despre premier, nu am comentat dosare penale aflate în lucru. M-am ţinut de cuvânt şi am devenit un brand după 15 ani de politică. La mînceput, râdeau toţi de UNPR, de interesul naţional, iar acum vorbesc cu toţii de interesul naţional. România va deveni un judeţ pe harta Europei. Este bine să ne batem pe ce presupune naţiunea română. 

Aveţi încredere în preşedintele Klaus Iohannis?

L-am susţinut pe preşedintele României indiferent cum îl chemă. Îl respect, a început foarte bine, cu 2% PIB pentru Armată. Continuă cu strategia naţională de securitate. Suntem de acord şi în această chestiune. Şi domnul Ponta a spus, dacă este domnul Oprea de acord, suntem cu toţii. Îl sprijin pe domenii de securitate. 

Care este acum interesul naţional al României?

Interesul naţional al României este încrederea pe care partenerii noştri o au în România. România a făcut un salt enorm. A avut şansa istorică să prezinte un obiectiv strategic în zonă. A intrat în NATO, în UE. Ne-am câştigat gradele, dar greu. România este o ţară sigură şi respectată de partenerii noştri. Noi trebuie să mergem bine economic. Guvernul este bun. Şi asta nu o spun doar eu, o spune FMI, Banca de Dezvoltare. Cel mai important lucru este securitatea, apoi să trăim mai bine. 

Suntem într-o criză politică sau nu?

Suntem la începutul unei crize politice. Am spus-o. Nu sunt vorbe goale. Nu cred că este benefic pentru România o criză prelungită.

L-aţi susţine pe George Maior pentru funcţia de premier?

Pe Geroge Maior îl cunosc foarte bine, suntem prieteni. Şi-a făcut datoria pentru România. A preluat SRI cu o încredere de 10% şi a terminat cu 50%. Şi-a dorit tot timpul să i se spună ambasador. Partenerii noştri au foarte multă încredere. Gorge Maior intră în profilul de prim-ministru. Dar acum este Victor Ponta. Lui Ponta i-am dat mai multe sfaturi, l-am crescut politic, i-am botezat copilul. Cred că este un prim-ministru bun şi deştept. El îmi este prieten, Maior îmi este prieten. Nu aş vrea să intru în alte scenarii. Nu este corect.

Nu aţi explicat clar de ce aţi plecat de la MAI în 2009.

13 ianuarie 2009, marţi. Ştiţi câte am vrut să pomensc atunci, dar nu am fost lăsat. Am tăcut din gură, ca militar.

Atunci aţi acuzat că s-au făcut presiuni. 

Am spus că nu am fost pus să dau cu mătura, cu mopul, şi a fost singura explicaţie. Cred că, din pucntul de vede al comunicării, am lăsat lucrurile în ceaţă. Lucrurile au stat în felul următor. Eram şeful departamentului de Apărare în PSD. Înainte mea a fost George  Maior. Pe urmă a plecat el la SRI şi am preluat eu acel department. De fapt, mă pricep la domeniul acesta. A fost unul din cei propuşi într-competiţie politică. Până la urmă, a fost o finală între mine şi Cătălin Voicu. Am câştigat la diferenţă de trei voturi. Explicaţia este că este greu să câştigi, adică nu văd pe cineva care să câştige UNPR împotriva mea. Este greu! Atunci am câştigat greu, dar am câştigat împotriva preşedintelui de partid. A fost aproape imposibil, dar am câştigat. Oamenii au avut încredere în mine. Am câştigat, am fost numit ministru de Interne. Acuma, poate sunt şi eu mai atipic cans spun că ţin la staul român şi sunt militar. Chiar am dovedir şi cu consecvenţă voi dovendi că am şi calităţi, iar domeniul ăsta merită să investim cel mai mult.  Au venit şi mi-au spus: „bă, acuma fii şi tu mai generos. Nu te aşteptai, dar acuma numim şi noi nişte oameni“. Şi au vrut să numească politic. Eu nu am înţeles. Fiind militar, cum să numească politic, de exmplu, şeful serviciului Doi şi-un Sfert? Cum să-l numeşti în şedinţă de partid? Chiar dacă devenisem şi eu om politic, nu-mi venea să cred.

Dar cine voia să-l pună?
Era un domn. Nu mai contează.

Era cumva Cătălin Voicu?
Nu, el a vrut să fie ministru. Era vorba de altcineva. Problema este că numele ăla… Toate serviciile secrete, dar toate, mi-au spus că acel om face crimă organizată. Cum să-l numesc? Nu-l numesc.

Dar cine insista să-l numiţi?
Şefii de partid. Erau şi ei mai mulţi pe acolo.

Mircea Geoană? El era şeful partidului. Marian Vanghelie?

Domnule, şefii de la partid. În momentul ăla, m-am grăbit şi l-am, numit pe domnul Ardeleanu. Cu domnul Ardeleanu, o spun,  îl respect foarte mult, dar, nu eram prieten cu domnul Ardeleanu. Nici nu ne-am agreat foarte mult. Poate din vina mea. Acum suntem prieteni. L-am respectat şi am considerat că, dincolo de ce vreau eu, Gabi Oprea, aici trebuie să pui un profesionist. Dacă ţii la instituţie şi crezi în ea, pui oameni serioşi şi l-am pus pe domnul Ardeleanu, deşi riscam să fiu dat afară. L-am pus, am avut voinţa necesară ca ministru şi bine am făcut. Normal că m-au chemat, mi-au spus să-l dau afară. M-am dus, am stat 90 de secunde. În faţa tuturor, le-am spus că nu-mi pun mafia la Ministerul de Interne. Am plecat, mi s-a cerut demisia. Am vrut să ies, să spun Cancelariilor europene, să spun tuturor ce se întâmplă, cu ce am fost presat, despre cine este vorba. Acum, spun în pemieră aici, la Adevărul Live, nu am fost lăsat. Nu este momentul să spui acest lucru. Era bine pentru România şi pentru mine. Era bine pentru viioturl meu pentur că fusesem ameninţat inclusiv cu moartea. Ca să fie foarte clar! Şi nu vorbesc prostii. Dcaă nu mă potolesc. Am avut curajul acesta. Am făcut-o, am avut încredere în stat. Am crezut, normal, că şi statul te protejează. Mi-am dat demisia, în schimb nu am fost lăsat să spun exact. O explicaţie pe care am înţeles-o politic. Am spus: domne, o să mai stăm cu oamenii aceştia la guvernare. O să stăm cu mafia de care vorbeşti tu? Ai răbdare puţin. Am ieşit oarecum stânjenit. Eu m-am ţinut de cuvât faţă de statul român. Nu vreau să dau nume, nu vreau să spun şi cu cine am vorbit. Cu şefi amri de tot. Eu mi-am făcut datoria. Am considerat că este bine tot ce am făcut, că este corect. M-am dus şi am fost plăcut surprins politic. Eram preşedinte la Ilfov. Nu i-am rugat eu. Oamenii ăia chiar ţineau la mine. Le-am spus să-şi vadă de treabă, că stau bine unde sunt. Lângă mine au venit atunci şi le mulţumesc, nu uit că am primit două voturi în BP-ul lor: Victor Ponta şi Marian Sârbu. Politic, au venit lângă mine imediat Anghel Iordănescu, cu care sunt prieten şi acum, intrase pentru mine în politică, şi domnul primar Onţanu. De aici am plecat. Am venit acasă, nevastă-mea era în depresie. M-am dus la un cumnat, era prim-ofiţer pe la NATO, pe la Bruxelles, şi am cititi două săptămâni toţi regii României. Mi-a prins bine că altfel o iei razna în anumite momente. Toţi suntem oameni, oricât crezi că eşti de tare. Şi am plecat iar la drum. Uitaţi! Cred că mi-a ajutat Dumnezeu. Am ajuns la Interne după şase ani şi un pic şi caut să-mi fac  datoria.

Acel om pe care n-aţi vrut să-l numiţi a mai ajuns vreodată în funcţie?
Nu. Important pentru ţara asta că oamenii ăia nu au mai ajuns niciodată. Şi a fost foarte bine. Vă spun că ambasadele străine, americanii, s-au uitat atunci foarte atent la acest lucru. Au apreciat statul român,  chiar şi poziţia mea. Eu, în plan personal, am pierdut total. Am plecat din partidul care eram. Mi-am dat demisia imediat. Mi-a zis şi mie unu’ odată, bă nu îţi mai da tot timpul demisia, că odată... Nu mă jucam. Am reuşit, am făcut acest proiect în care cred, care a adus stabilitate politică în România. Mi s-a spus„"ai lucrat cu Traian Băsescu“. Nu, domnule. Am lucrat cu preşedintele României, indiferent cum îl cheamă, şi am sprijinit Guvernul din care faci parte. Este o problemă de bun-simţ. Să stai dracu şi la bine şi la rău. Dar a ajutat România. România a cresut foarte mult. Este privită cu alţi ochi şi este cel mai important lucru.

Poate candida UNPR singură în alegeri?

Vreau să fiu sincer. Când eram la guvernare, aveam şi noi vreo 400 de primari veniţi pentru beneficiile guvernării. Căzuţi de la guvernare, am rămas cu 20 de primari. A fost un moment greu. USL era pe un val imens. Onţanu a rămas cu mine şi am câştigat Sectorul 2. Am intrat în USL pe uşa din faţă. Am vorbit tot timpul de solidaritate, camaraderie. Am vorbit de un milion de membri de partid şi o să-l facem. Este o plasă de siguranţă alianţa cu PSD. Guvernarea este bună, iar noi avem proiecte: primul loc de muncă, vot de la 16 ani, sprijinim preşedintele. Sunt mulţi care vina cum la UNPR. Avem două curente: să mergem în alianţă sau să mergem singuri şi putem să facem acest lucru, să luăm 10%. 

PNL v-a propus ceva până acum?

Mi-a propus. Sunt prieten cu Blaga, cu Petrache, mă cunosc şi cu doamna Gorghiu. PNL a pus o figură frumoasă. A fost foarte bine că nu a venit cu un tip ca mine, ci cu o femeie de 30 de ani. PNL are o figură elegantă. A făcut o mişcare inteligentă. I-am spus lui Vasile Blaga: Am dărâmat Guvernul? Nu am făcut treaba asta. Ai lor l-au dat jos. Noi am zis că stăm aici şi m-am ţinut de cuvânt. M-aş face de râs şi acum să fac altceva când eu am spus că guvernarea este bună.

V-aţi gândit că aţi putea reveni în PSD?

Nu, niciodată.

S-a discutat şi despre o fuziune cu PSD.

Bineînţeles că s-a discutat.

Vi s-a propus să reveniţi în PSD?

Normal că da. Şi acum mi s-a propus.

Şi reveniţi?

Niciodată. În momentul în care cred acest proiect, oamenii aceia au venit alături de mine. Nu vorbim de stânga şi dreapta, ci de România. Cum pot să le spun colegilor care au venit să mă susţină că mă întorc la PSD. Cum să mă întorc la PSD? Respect PSD, dar nu. 

Cu domnul Iohannis aţi avut discuţii politice sau instituţionale?

Am avut mai multe disucţii cu domnul preşedinte. Îl respect, mă respectă, ne vorbim cu dumneavoastră. Românii chiar respectă Armata. Nu sunt un tip simpatic, nici nu am încercat să fiu. Ăsta sunt. România este o ţară sigură şi respectată de partenerii noştri.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite