Frica de români şi bulgari provoacă o furtună politică în Marea Britanie la final de an. E fondată isteria britanicilor?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imigranţii români şi bulgari au protestat în Londra           FOTO Reuters
Imigranţii români şi bulgari au protestat în Londra           FOTO Reuters

Sunt portretizaţi ca hoţi de buzunare care fură locurile de muncă ale britanicilor. S-au făcut predicţii că vor cerşi, că cei tineri vor stârni proteste şi că unii dintre ei vor încerca chiar să vândă copii. Aşa arată imigranţii români şi bulgari în presa din Regatul Unit, acolo unde se vinde isterie pe prima pagină, cu doar patru zile înainte de ridicarea restricţiilor de pe piaţa de muncă din Marea Britanie pentru români şi bulgari.

De luni de zile, tabloidele britanice au tras semnale de alarmă în mod repetat cu privire la scenariile horror care se vor împlini, în concepţia britanicilor, după 1 ianuarie 2014, când restricţiile de pe piaţa muncii vor fi ridicate pentru imigranţii români şi bulgari. Aceste schimbări vor aduce în Regatul Unit un aflux de cetăţeni săraci şi fără joburi din cele două ţări est-europene, scrie Associated Press, într-o retrospectivă asupra situaţiei din Marea Britanie

Din ianuarie, doar capra va mai rămâne în sat”, aşa sună un titlu din Daily Mail, unul dintre ziarele principale care au dus o campanie amplă împotriva imigranţilor. „Importăm un val de infracţionalitate din România şi Bulgaria”, spune alt titlu, citându-l pe conservatorul care a spus în Parlament că cei mai mulţi hoţi de buzunare de pe străzile britanice provin din România. 

Recentele poveşti alarmante despre un posibil val de români şi bulgari care să invadeze Marea Britanie fac parte dintr-o isterie la nivel naţional cu referire la politicile britanice de imigrare şi relaţia precară cu Uniunea Europeană. Politicienii de dreapta au câştigat voturi aducând în opinia publică discursuri despre străinii, în special cei din Europa de est, care vor intra pe piaţa de muncă din Marea Britanie, vor accepta joburi prost plătite şi vor exploata ajutoarele sociale. 

O luptă politică pentru popularitate

Partidul Independent din UK, cunoscut şi ca UKIP, a fost principalul motor al campaniei anti-imigrare pentru a submina suportul Partidul Conservator condus de prim-ministrul David Cameron. Ca replică, premierul britanic şi-a intensificat discursul despre imigranţi şi s-a grăbit să impună diverse obstacole prin care să îngreunze procesul de a primi ajutoare de la stat.  

Tot David Cameron i-a iritat pe liderii Uniunii Europene atunci când a pus sub semnul întrebării conceptul potrivit căruia trebuie să existe libera circulaţie a lucrătorilor în blocul economic din UE. El a susţinut că trebuie modificat pentru a opri migraţia în masă din ţări sărace în state membre mai dezvoltate economic. 

„Politicienii fac toate acestea pentru popularitate”, a spus părintele Silviu Petre Pufulete, preot în Biserica Ortodoxă Română din Londra. „Este nedrept faţă de români şi totul este exagerat”, a adăugat el. 

Cât de mare este mai exact această potenţială problemă? 

România şi Bulgaria au intrat în Uniunea Europeană în 2007 şi peste 100.000 de imigranţi din cele două ţări muncesc deja în Marea Britanie, deşi există restricţii de muncă prin care le este limitat accesul la joburi şi la beneficii de la stat, precum asigurările de sănătate. 

Marea Britanie este obligată să ridice aceste restricţii de pe piaţa muncii şi nu poate face nimic pentru a le extinde. Aceasta „incapacitate” a născut frustrări în rândul celor care consideră că Regatul Unit a lăsat deja prea multe decizii în mâinile celor de la Bruxelles. Turbulenţele au apărut pe fondul promisiunii pe care a făcut-o David Cameron cu privire la un referendum organizat la nivel naţional, prin care să-i intrebe pe britanici dacă mai vor sau nu ca Marea Britanie să fie membră a Uniunii Europene, în cazul în care Partidul Conservator va câştiga alegerile din 2015. 

Relaxarea legilor de muncă a devenit un subiect fierbinte în Regatul Unit, dar nu a stârnit la fel de multă pasiune în Germania, Franţa sau în celelalte ţări europene, în afară de câteva tensiuni ocazionale. 

Nimeni nu poate şti exact numărul de români şi bulgari care vor veni cu adevărat în Marea Britanie, iar guvernul a refuzat să ofere o estimare oficială. Însă mulţi britanici cred că acest imigranţii aleg ţara lor datorită beneficiilor oferite de stat. 

Mare parte din această isterie se bazează pe experienţa din 2004, când Polonia şi alte ţări fost comuniste au intrat în Uniunea Europeană. Atunci oficialii au estimat în mod eronat că doar câteva mii de imigranţi vor intra în ţară. Realitatea a fost alta: peste un milion de polonezi a migrat spre Marea Britanie. 

Deşi ajută economia britanică, imigranţii românii sunt acuzaţi că vând copii şi mânâncă pisici

Argumentele oferite de oameni ca Lech Walesa, că imigranţii polonezi au contribuit la creşterea economiei în Marea Britanie, nu au reuşit să calmeze spiritele panicate de cel de-al doilea val de imigranţi, mai ales acum când economie britanică este mult mai slabă decât era acum zece ani. 

„Este mai degrabă o frică decât o realitate”, a spus Simon Usherwood, un specialist în politici europene de la Universitatea Surrey. Studiile sale arată că mulţi dintre imigranţi sunt de fapt tineri educaţi, sănătoşi şi cu locuri de muncă

Centrul de Economie şi Cercetare în Afaceri a prezentat în această săptămână că fluxul continuu de imigranţi este mai degrabă un factor care va ajuta Marea Britanie să depăşească Germania ca cea mai puternică economie din Europa în 2030. 

Nici asta insă nu a oprit media britanică din a se concentra pe sărăcia şi şomajul din rândul cetăţenilor din diverse sate din România şi Bulgaria. Una dintre temele principale care stă cocoţată pe primele pagini în ziarele din Regatul Unit este sărăcia comunităţii Roma din România. 

Tabloidele acuză deja minoritatea romă de o listă lungă de infracţiuni, de la romi care vând copii până la cei care mănâncă pisici. 

Cameron vrea să împace şi capra şi varza. I-a supărat însă pe toţi 

david cameron

Statisticile poliţiei demonstrează însă că românii din Marea Britanie nu constituie o principală ameninţare de pericol în societatea britanică, deşi au existat incidente ocazional. În iunie, poliţia britanică a evacuat zeci de cerşetori români care-şi făcuseră o tabără pe unul din terenurile de fotbal din Londra. Astfel de incidente i-au determinat pe poliţişti să se ducă în diverse sate din România pentru a-i descuraja pe localnici să emigreze în Marea Britanie fără a avea deja locuri de muncă. 

Liderii UKIP au declarat că astfel de iniţiative nu vor avea niciun succes. 

„Singura soluţie validă este şi a fost dintotdeauna să reluăm controlul asupra graniţelor noastre părăsind astfel Uniunea Europeană”, a declarat Paul Nuttall, vicepreşedintele partidului. 

Impactul ridicării acestor restricţii nu va putea fi contorizat decât după mai multe luni, însă marele perdant al acestui fenomen, care s-a intensificat în 2013, este premierul Cameron. Deciziile luate în ultimul an pentru a câştiga înapoi simpatia suporterilor UKIP s-ar putea să-l coste mult în relaţia ţării sale cu Uniunea Europeană. 

„Cameron încearcă să-i împace pe toţi, dar în acest proces de fapt nimeni nu este fericit”, a concluzionat Usherwood, citat de AP.  


Câti români muncesc în statele membre UE

Documentele oficiale ale Ministerului Muncii estimează că în jur de 2.1 milioane de români ar lucra în statele Uniunii Europene (UE). Principalele state de destinaţie sunt Italia - 890.000, Spania - 825.000 şi Germania - 110.000, se arată în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020.

La nivel mondial, cifrele sunt şi mai mari, potrivit unui alt raport de anul acesta, al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Numărul persoanelor care au emigrat din România în 2011 către statele OCDE a fost de 310.000, pe locul al doilea după China, principalele destinaţii fiind Germania, Italia şi Spania, în timp ce numărul românilor care trăiau în străinătate la nivelul aceluiaşi an a fost estimat la 3.5 milioane, potrivit raportului.

Analiza Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă vorbeşte despre o „creştere explozivă a numărului de migranţi pentru muncă după aderarea la Uniunea Europeană“, migraţia masivă având loc „într-un interval de timp foarte scurt, ceea ce a dezechilibrat piaţa muncii, fenomenul fiind greu de gestionat“. Pe scurt, economia României a fost afectată pe două paliere (piaţa muncii golită de meseriaşi, dar şi contribuţii mai mici către asigurările sociale), însă partea bună e reprezentată de banii pe care emigranţii români continuă să îi trimită în ţară şi care intră astfel în economia naţională, Cu toate acestea, şomajul în creştere şi la nivelul UE a generat scăderi masive şi la acest capitol. 


Citiţi şi: 

Păzea, mai sunt şase zile: vin românii! Faţa urâtă a Marii Britanii, imigranţii români şi mitul instalatorului polonez
 

Mai sunt doar şase zile până când românii şi bulgarii vor avea acces liber pe piaţa forţei de muncă din Uniunea Europeană. Marea Britanie a pregătit acest moment printr-o campanie furibundă de presă. Atât românii,  cât şi bulgarii au căzut la mijloc între presa de scandal şi politica britanică.
 

Cum se pregătesc românii de marea invazie din Marea Britanie: „Foarte bine că impun restricţii!“

În timp ce Marea Britanie se pregăteşte să ridice restricţiile de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, emigranţi ai celor doua ţări nu se hazardează să anticipeze o invazie de muncitori in Regat.

Imigranţii europeni care vor ajutoare sociale în Marea Britanie trebuie să treacă de un test cu 100 de întrebări

Imigranţii europeni care solicită locuinţe sociale în Marea Britanie vor fi supuşi, începând de vineri, unui test cu 100 de întrebări, prin care britanicii încearcî să vadă de ce nu şi-au găsit un loc de muncă în ţara natală şi cât de bine ştiu limba engleză relatează The Guardian.

Ce trebuie să ştii ca să treci testul pentru cetăţenia britanică

Străinii care doresc să se stabilească permanent în Marea Britanie vor trebui să-şi testeze cunoştinţele referitoare la toate aspectele vieţii britanice, de la comedie, muzică şi cultură, până la istorie, sport şi tehnologie. Examenul pentru obţinerea cetăţeniei va fi mult mai dificil, ca parte a încercărilor guvernului de a reduce migraţia netă, scrie „The Guardian“.

Articol ofensator în „Daily Mail”: românii sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii

Cotidianul britanic „Daily Mail” a publicat vineri un nou articol ofensator la adresa românilor, declarând că aceştia sunt arestaţi de şapte ori mai des decât britanicii în Albion, o rată şi mai mare a infracţiunilor fiind posibilă de la 1 ianuarie, moment în care vor fi ridicate restricţiile pentru imigranţii români şi bulgari.

EXCLUSIV VIDEO Cum scorneşte „Daily Mail” ştiri cu invazia românilor. Jurnaliştii britanici au fabricat o poveste cu romi, sărăcie şi „caprele vecinilor”

Jurnaliştii englezi au publicat un articol prin care arată că sătenii din Sacoşu Turcesc aşteaptă ziua de 1 ianuarie 2014 pentru a invada Marea Britanie şi a le sufla locurile de muncă. Povestea din „Daily Mail“ pare un scenariu fabricat la Londra şi doar ilustrat cu feţele românilor.

Daily Mail“ continuă ofensiva împotriva imigranţilor români: „Din ianuarie, doar capra va mai rămâne în sat”

Cotidianul britanic „Daily Mail” scrie că din ianuarie, momentul în care se vor ridica restricţiile de muncă pentru români, jumătate din populaţia unui sat va pleca în Marea Britanie pentru salarii mai mari şi ajutoare generoase.

Cotidianul „Daily Mail“ „atacă“ din nou. Românii, „drobul de sare“ care ameninţă slujbele britanicilor

Cu două luni înainte de ridicarea restricţiilor de muncă pentru români în Marea Britanie, cotidianul „Daily Mail“ pune din nou gaz pe foc, în stilul caracteristic, şi publică în ediţia sa electronică un amplu articol în care relatează că românii „stau deja la coadă“ pentru a veni să muncească în Anglia.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite