FOTO Elevi de nota 10 care au demonstrat că bacalaureatul a fost floare la ureche

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi toată lumea acuză subiectele foarte grele de la examenul de bacalaureat, 65 de liceeni din toată ţara au reuşit să promoveze BAC-ul cu media 10. Numărul celor care au obţinut nota maximă este însă de două ori mai mic decât anul trecut, atunci când 138 de elevi au absolvit cu brio.

La examenul de bacalaureat din acest an au fost înscrişi 212.763 de elevi, dintre care numai 0.03% au obţinut media 10, iar doar 44,47% au reuşit să promoveze. La Bacalaureat au participat şi şi 1.421, bursieri ai Fundaţiei „Dinu Patriciu" sponsorizaţi prin programul „Inventează‑ţi Viitorul", aceştia obţinând note net peste media înregistrată la nivel naţional. Dintre aceştia, doi bursieri au luat note de 10, iar alţi 14 elevi - cel puţin 9,90.

Cele mai multe medii de 10 au fost obţinute în judeţul Dolj, şapte dintre absolvenţii care au obţinut nota maximă fiind din Craiova, iar trei din Băileşti şi Calafat. Printre aceştia se află şi Roberta Ciobanu, de la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti. Aceasta a vorbit cu reporterii „ADS“ Craiova, afirmând că această performanţă a făcut-o să tremure de emoţie şi i-a umplut ochii de lacrimi. „Mi-a solicitat foarte mult atenţia acest examen. Subiectele au fost relative accesibile, textul din «Nuntă din cer», de la Română chiar m-a inspirat, mi-a dat o stare de bine. A trebuit să trec prin mai multe etape la ultimul punct de la ultimul subiect de la Matematică, până să găsesc soluţia", a povestit Roberta.

Fostele eleve „de aur” ale judeţului Hunedoara sunt acum studente în Londra şi Berlin

Alte eleve de 10 din Dolj sunt Andreea Belu şi Ruxandra Călina, colege de clasă la Liceul Teoretic Henri Coandă. Cele două au mărturisit că munca şi perseverenţa le-au ajutat să obţină nota maximă la toate probele. Elevele au precizat că examenul nu a fost nici greu, dar nici uşor şi ar fi fost păcat să nu obţină media 10. „A fost cel mai important examen din viaţa mea de pânâ acum. Nu a fost nici foarte greu, dar nici foarte uşor. Dacă lucrai mult din timp subiectele nu te puneau în mare dificultate", a spus Ruxandra.

Andreea Belu şi Ruxandra Călina, absolventele Liceului Teoretic Henri Coandă

image

O altă medie de 10 din Dolj a fost obţinută de Elena Talpoşi, absolventa Liceului Mihai Viteazul din Băileşti, care a urmat gimnaziul în comuna Galiciuica. „M-am dus relaxată la examen. Ştiam ce am de făcut. Subiectele mi s-au părut mai uşoare decât m-am aşteptat. Mi-a plăcut şi că au fost camere de supraveghere, pentru că am avut garanţia că examenul va fi corect", a precizat aceasta.

Ioana Olăraşu, de la Liceul „Callatis" din Mangalia, este singura elevă din judeţul Constanţa care a obţinut media maximă la examenul maturităţii. Eleva a povestit, pentru „ADS“ Constanţa, că este obişnuită cu performanţa maximă, fiind campioană naţională de juniori la şah şi olimpică naţională la psihologie. Ioana a afirmat că nu s-a pregătit special pentru examenul de bacalaureat. „N-am făcut meditaţii. Am învăţat în timpul anului şi m-am pregătit constant pentru fiecare oră de clasă. N-aş vrea să generalizez în mod fatalist, dar generaţia mea ar trebui să‑şi fixeze reperele înainte să plece undeva", a spus eleva.

Ioana Olăraşu, de la Liceul „Callatis" din Mangalia

image

Şi judeţul Alba se poate lăuda cu o medie de 10. Paula Mădălina Damian de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga" din Sebeş este singura absolventă de liceu din Alba care a obţinut media 10 la examenul de bacalaureat. În Alba au fost înscrişi peste 4.000 de elevi la BAC, dar Paula este singura care a reşit să promoveze cu media maximă. Ea a precizat că s-a pregătit pentru „examenul maturităţii“ pe parcursul anilor, fiind declarată, la sfârşitul liceului, şefă de promoţie. „M-am pregătit tot timpul pentru şcoală. Am luat meditaţii doar la istorie, în semestrul al doilea al clasei a XII-a, şi aceasta pentru a clarifica câteva noţiuni. Pentru logică m-am pregătit singură, am rezolvat variante pregătitoare", a spus Paula.

image

Galerie foto: Paula Damian, singura din Alba care a luat bacalaureatul cu nota 10.

Trei elevi din Arad au reuşit şi ei să obţină 10 pe linie la BAC, iar acum se precătesc pentru un viitor care le surâde. Cei trei au vorbit cu reporterii „ADS“ Arad, afirmând că sunt dornici de performanţă şi ambiţioşi din fire. Mai mult, ei au recunoscut că examenul nu a fost greu, ci accesibil. „Bacalaureatul consider că a fost de nivel mediu, doar că a crescut de această dată corectitudinea. Singura materie care mi-a creat un pic probleme a fost româna, şi asta pentru că am lipsit de la multe ore, fiind plecat la olimpiade, astfel că m-am pregătit cu doar o săptămână înainte de examen", a mărturisit Vlad Ghiţă, fost elev al Colegiului Naţional „Moise Nicoară". Rezultatele impecabile i-au adus acestuia o bursă la Universitatea Rice din Houston, Texas.

Un alt decar, Laurenţiu Căpăţână, pleacă în acest an în Franţa, la Institutul Naţional de Ştiinţe Aplicate de la Lyon. „Examenul din acest an nu a fost foarte greu, dar a depins foarte mult de cât ai învăţat. În presă s-au speculat că vor fi capcane, dar a fost vorba mai degrabă de neatenţie. Acum urmează să aplic şi pentru bursă la Lyon, pentru că am fost acceptat la Institut", a povestit acesta.

Nadina Iosim se află şi ea printre elevii arădeni care au terminat în acest an Bacalaureatul cu 10 pe linie, afirmând că ea îşi doreşte să continue studiile la Arad. „Iniţial am vrut la Cluj sau la Timişoara, dar rămân aici pentru că vreau să fac dreptul şi literele în paralel. Nu prea contează unde mergi dacă înveţi. Sunt ambiţioasă şi cred că asta contează cel mai mult", a precizat eleva.

Nici Capitala nu a fost ocolită de „decari", Răzvan Stoica şi Alina Crăciun fiind singurii elevi din Bucureşti care au reuşit să obţină nota 10 la examenul de Bacalaureat. Secretul lor este perseverenţa şi seriozitatea atunci când vine vorba de şcoală. Răzvan a studiat la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu", în timp ce Alina a fost elevă la Liceul Teoretic „Jean Monnet".

CLICK PE IMAGINI PENTRU GALERIE FOTO!

image

FOTOGALERIE/VIDEO Cei doi elevi bucureşteni care au "speriat" BAC-ul. Reţeta pentru 10 curat la examen

BACALAUREAŢI DE NOTA 10: „Se vede că nu se mai învaţă în ziua de astăzi. Multă lume s-a bazat pe faptul că se poate vorbi, se poate copia” FOTOGALERIE/VIDEO

Cei doi au povestit, pentru „ADS“ Bucureşti, că unul dintre secretele lor a constat în seriozitatea de care au dat dovadă. Absolvenţii au avut grijă să participe la sesiunile de pregătire organizate de profesorii lor după ore, pentru a recapitula materia pe care au învăţat-o de-a lungul celor patru ani de liecu. „Îmi pare rău că au picat aşa de mulţi, dar se vede că nu se mai învaţă în ziua de astăzi. Multă lume s-a bazat pe faptul că se poate vorbi, se poate copia şi cred că a fost bună ideea de a se pune camere, pentru că în sfârşit s-a putut vedea ce înseamnă sistemul nostru de învăţământ", a zis eleva.

Şi Răzvan a fost de acord cu Alina, el afirmând însă că toate schimbările din ultima vreme i-au derutat pe elevi. „E o problemă de învăţare, dar şi o problemă a schimbărilor care sunt foarte frecvente şi debusolează elevii", a afirmat acesta.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite