Fostul director Unifarm, pedeapsă de un an în loc de șase ani. Executarea, amânată 2 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director Unifarm, Adrian Eugen Ionel, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu suspendare. Iniţial, primise 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu. 

FOTO Inquam Photos
FOTO Inquam Photos

Adrian Eugen Ionel a fost acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Instanța de fond l-a condamnat inițial la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.Curtea de Apel Bucureşti a dispus însă ca el să fie achitat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă, motivând că faptele nu există, potrivit Agerpres

De asemenea, sursa citată a mai relatat că judecătorii au decis încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, el fiind condamnat doar pentru instigare la fals intelectual, respectiv un an cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de doi ani.

În acelaşi dosar, Daniela Lizica Maria Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, a primit tot un an cu amânare, după ce inițial primise, la instanţa de fond, 4 ani şi 4 luni închisoare cu executare).

Judecătorii au respins acţiunea civilă formulată de compania Unifarm împotriva celor doi.

Contractul pentru care este acuzat fostul șef Unifarm a fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, iar, potrivit procurorilor, documentul a fost semnat şi de Maria Lizica Daniela Radu, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, Adrian Ionel ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective, a mai relatat sursa citată. 

În realitate însă, negocierea s-ar fi realizat între directorul general Adrian Ionel şi intermediar, la un restaurant din Bucureşti. 

„Pentru acest «serviciu», persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiţi anterior. Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al CN Unifarm SA, a decis rezilierea unilaterală a contractului. Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de un milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective)”, a precizat DNA.

Conform DNA, prin această modalitate s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractului.

În cauză s-a mai reţinut că, la data de 6 iunie 2016, Adrian Ionel ar fi dobândit calitatea de director general al CN Unifarm SA cu încălcarea dispoziţiilor legale. În calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al companiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite