Elan îi răspunde Mihaelei: Vreau copilul înapoi, cu orice preţ!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul soţ al Mihaelei Rădulescu a răspuns, la Antena 1, acuzaţiilor pe care vedeta le-a făcut la adresa lui într-o scrisoare deschisă. Elan Schwartzenberg a declarat că intenţionează să obţină custodia copilului şi a respins toate învinuirile, aducându-i acuzaţii, la fel de grave, Mihaelei.

"Pentru copilul meu analizez acum ce trebuie să fac eu ca tată ca să-i fie lul cel mai bine. Adică, mă gândesc să-l aduc, cu orice preţ,  înapoi la noi. Ce presupune asta nu ştiu, voi afla...", a declarat fostul soţ al Mihaelei Rădulescu într-un interviu realizat pentru Antena1 de jurnalistul Lucian Mândruţă.

La întrebarea dacă este adevărat că, beat fiind, a dat-o afară din casă pe Mihaela, Elan Schwartzenberg a răspuns: "Eu nu beau, nu consum alcool. De altfel şi poliţiştii pe care i-am chemat, pentru că Mihaela venise să facă scandal în toiul nopţii, nefiind copilul acolo şi ea nelocuind acolo, au constat că nu eram beat, nu miroseam a alcool. I-am chemat pentru că am crezut că vrea să-şi facă rău, că vrea să-mi însceneze ceva".

Pentru "tot acest circ mediatic", Elan Schwartzenberg fostul soţ se declară în parte răspunzător: "vina mea este cp n-am putut după aventura ei să o iau înapoi. Şi-a dorit foarte mult acest lucru. A vrut să se întoarcă la mine de la Dani. Nu am putut. E vina mea, pentru că tot ce se întâmplă acum este, de fapt, o cădere emoţională".

Despre faptul că Mihaelei Rădulescu îi este frică şi despre ameniţările cu distrugerea pe care ea spune le-a primit din partea lui, Elan Schwartzenberg a ţinut să-şi ceară scuze că este milionar şi să precizeze că cea care a trăit ca un milionar a fost ea. Cât despre "orgiile sexuale şi financiare" de care este învinuit, a explicat că poate fi bănuit de incest în ultimele şase luni doar cu soacra, doarece au locuit în aceeşi casă, fiind bona copilului. "Despre orgii sexuale am înţeles că în ultimele şase luni sunt preferinţa vieţii ei, pentru că invită o a treia persoană în dormitorul lor. Am citit declaraţiile ei, şocante de altfel. Cât a fost cu mine nu a avut preferinţe sexuale de genul acesta", a precizat fostul soţ.

"Povestea cu banii refuz să o cred şi cu ocazia asta aş vrea să lămuresc şi povestea locativă", a adăugat Schwartzenberg, răspunzând la întrebarea pe această temă adresată de Mircea Radu. "Am cumpărat trei case, înainte de a fi căsătoriţi, pentru Mihaela Rădulescu. Una pentru părinţii ei că să poată fi aduşi de la Piatra Neamţ, alta pentru fratele şi cumnata ei şi alta pentru Mihaela Rădulescu. Le-am luat în perioada în care Mihaela câştiga o mie de euro. Am dorit să aibă toată independenţa, cu mult înainte de a ne căsători", a explicat el.

De ce stă Mihaela la hotel, Elan nu ştie exact, dar susţine că aceasta are o vilă, "proprietate personală, la 500m de Sofitel", are cheia aceteia şi ar putea locui în ea, a afirmat el.

"Eu îi propun Mihaelei să aducă de urgenţă copilul la Snagov. Dacă aduce copilul, nu am nici o problemă. Dacă el va fi în afara mediului în care a crescut, voi fi nevoit să analizez ce poate să facă un tată al cărui copil este crescut în hotel", a spus Schwartzenberg, care s-a plâns că a fost nevoit să meargă la scoala fiului că să-l poată vedea, pentru că i s-a interzis să-l vadă. "Mi-a spus că mă iubeşte şi că vrea să vină acasă la Snagov", spune el.  

"Dacă nu-i va veni mintea la cap o să cer, pentru copilul meu, o să cer ca acesta să-mi fie încredinţat. Cred că este momentul ca cineva responsabil să ia responsabilitatea acestui copil. Copilul nu este o jucărie, folosită în scop mediatic sau târât în hotel la 10.00 seara. Copilul nu merită aşa ceva", a adăugat Elan Schwartzenberg.

Jurnalistul Lucian Mândruţă l-a întrebat pe Elan dacă o mai iubeşte pe fosta sa soţie. "Probabil că undeva mai există un sentiment. Am iubit-o foarte mult pe Mihaela", a răsuns acesta. El a adăugat că dacă va fi nevoie să-i explice vreodată copilului acest episod din viaţa lor îî va spune că: "mama lui e o persoană boemă, un artist, şi că persoanele boeme, artiştii, au momente de rătăcire, pe care trebuie să le înţelegem. Mama trebuie să o iubească toată viaţa, necondiţionat", a încheiat Elan Schwartzenberg.

Citeşte şi
Răduleasca, în război cu fostul soţ
Citeşte aici scrisoarea integrală a Mihaelei Rădulescu!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite