DNA a clasat dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu
0DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) a clasat dosarul de şantaj al lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor, scrie G4 Media, informaţia fiind confirmată şi de DNA, dar nu într-un comunicat sau vreo altă informare actuală, ci tocmai în comunicatul emis în urmă cu 7 ani.
DNA a clasat dosarul de şantaj din 2014 al lui Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor, potrivit unui răspuns al DNA la solicitarea G4media.ro.
Ulterior acestui răspuns, DNA a actualizat comunicatul din 2014, care anunţa punerea sub control judiciar a lui Dan Voiculescu, scriind:
„Actualizare (28.04.2021):
La data de 03 martie 2021, faţă de infracţiunile reţinute în sarcina persoanei menţionate în comunicatul de mai sus, procurorii anticorupţie au dispus soluţia clasării, în conformitate cu prevederile art. 16, lit. b („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”) din Codul de Procedură Penală.
Considerentele pe care s-a întemeiat această soluţie au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe şi suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârşite întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor reţinute iniţial în sarcina inculpatului.
Concret, pe parcursul derulării anchetei, nu au fost identificate probe certe din care să poată fi stabilită o legătură de cauzalitate între articolele de presă negative la adresa oamenilor de afaceri mai sus menţionaţi şi încheierea de către aceştia a unor contracte de publicitate cu unele societăţi ce aparţineau inculpatului, în condiţiile în care aceste relaţii comerciale existau şi anterior”.
Amintim că, în luna iulie 2014, DNA a dispus măsura de control judiciar în privinţa omului de afaceri Dan Voiculescu, precizând:
„Inculpatul VOICULESCU DAN a ameninţat direct, sau prin intermediari, oameni de afaceri şi administratori a trei companii că, în situaţia în care nu vor încheia contracte de publicitate cu trustul de presă pe care în fapt îl conduce, va declanşa o agresivă campanie de discreditare.
Sub această ameninţare, unul dintre oamenii de afaceri, denunţător în cauză, i-a achitat lui VOICULESCU DAN suma totală de 900.000 euro sub forma a cinci contracte de publicitate, încheiate cu trusturile de presă aparţinând acestuia.
Un al doilea om de afaceri, denunţător la rândul său, deşi s-a simţit direct şi puternic ameninţat, a refuzat categoric să cedeze şantajului, ameninţării şi constrângerii, aşa încât, trustul controlat de inculpat a declanşat un atac mediatic susţinut la adresa firmei acestui om de afaceri.
Potrivit probelor administrate în cauză, în perioada 2007, 2008, 2011, 2012, inculpatul Voiculescu Dan, sub pretextul îmbunătăţirii şi menţinerii capitalului de imagine, a cerut unuia dintre denunţători încheierea unor contracte de publicitate care, în realitate, erau taxe de protecţie împotriva denigrării.
Ca modalitate de abordare folosită de către Voiculescu Dan, acesta le-a prezentat denunţătorilor (oameni de afaceri) faptul că este necesar să acorde o atenţie deosebită sporirii capitalului de imagine al firmelor lor prin intermediul trustului de presă INTACT MEDIA şi a subliniat că lipsa promovării în media a activităţii companiilor lor riscă să aibă efecte dezastruoase din punct de vedere financiar, respectiv, că orice eveniment referitor la activitatea firmei va fi prezentat într-un mod negativ exagerat, nu doar sub formă de ştiri, ci sub formă de dezbateri televizate, gen talk-show, pe posturile de televiziune ANTENA 1 sau ANTENA 3.
În cauză, sunt îndeplinite exigenţele procedural-penale privind luarea măsurii controlului judiciar, aceasta fiind necesară în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului VOICULESCU DAN de la urmărirea penală şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unor noi infracţiuni de şantaj”.