Decăderea „Împăratului din Năvodari“. Drumul lui Nicolae Matei de la şefia Asociaţiei Oraşelor din România la celula din penitenciarul Poarta Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre greii PSD Constanţa, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei (46 de ani), a fost încarcerat vineri seară în penitenciarul Poarta Alba, după ce a fost condamnat definitiv pentru dare de mită la un an şi jumătate de închisoare cu executare. Când a fost arestat în 2012, edilul a fost susţinut de sute de năvodăreni în stradă, iar politicienii din PSD şi PNL au sărit în apărarea lui.

Nicolae Matei era primar în oraşul Năvodari (Constanţa) din anul 2008 şi unul din greii PSD din Constanţa. Ajunsese atât de puternic încât se autoproclama, în interceptările procurorilor DNA,  drept „Împărat la Năvodari“.

„Toată supărarea mea po… acum mă interesează portul! M-au înnebunit. Vor să-mi dea portul Midia, am avut o înţelegere cu ei…ă…Poate sunt eu nebun…Domne, pentru mine mi-a dat Dumnezeu mai mult decât mi-am dorit. Vreau să fac şi pentru ăia care m-au făcut împărat acolo la Năvodari, ceva…”, explica în stenograme cum a  ajuns pe "tronul" din Năvodari, Nicolae Matei.

Campanie electorală pe ouă

image

Povestea lui Nicolae Matei  începe în anul 2000, atunci când a intrat în politică, membru al PSD/PDSR,  şi a fost ales consilier, iar imediat a devenit viceprimar al oraşului Năvodari. A candidat la primărie în 2004, dar a pierdut la limită. A reuşit patru ani mai târziu, după o campanie în care a împărţit ouă pe care era ştanţat mesajul VOTAT MATEI PRIMAR, iar dedesubt – data expirării. De asemenea, el promitea introducerea de „reţele <<warles>>, Internet gratuit”.

În 2012 a fost reales cu peste 70% din voturi, după ce a luat mai multe decizii populiste, tombole pentru plata încălzirii, sau fonduri pentru bisericcile locale. De asemena, un ajutor I l-a adus presa din oraş, pe care o controlează. În Năvodari funcţionează postul de televiziune Litoral TV, publicaţia electronică Gazeta de Năvodari şi postul de radio CFM. Gazeta de Năvodari publică zilnic o rubrică intitulată “Maxima de succes de la Matei“, sub poza acestuia. După condamnarea primarului, ziarul a titrat sâmbătă: Primarul din Năvodari, “smuls” de la conducerea oraşului

Anul 2012 fost apogeul puterii sale. După realegere a ajuns vicepreşedinte al PSD Constanţa , preşedinte al PSD Năvodari şi înscăunat preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România.

Declinul

Declinul a început în toamna anului 2012, când a fost arestat pentru dare de mită.  Edilul era anchetat în circa 30 de dosare şi a ajuns celulă după ce a încercat să dea şpagă două terenuri poliţistului care îl cerceta. Era vorba de şeful IPJ Constanţa, Valentin Burlacu. Poliţistul s-a dus la DNA şi l-a denunţat pe primar. 

image

„În întâlnirea din iunie 2012 Matei Nicolae m-a lăsat să înţeleg fără dubiu, că dorea oprirea anchetelor, că dorea un soi de protecţie, fără să-mi spună în mod expres „Băi, opreşte anchetele!”. După părerea mea, a încercat chiar un mic şantaj: pe de o parte mi s-a plâns de ceea ce îl supăra, respectiv de faptul că era anchetat, că anchetele erau  motivate politic, că lucrătorii de poliţie judiciară erau unelte ale lui Comănescu, Nicuşor Constantinescu etc., iar pe de altă parte mi-a zis că mi-a băgat „o strâmbă” la  ministru. După părerea mea, Matei Nicolae  dorea ca eu să înţeleg că-mi va face probleme, că voi fi pârât peste tot, că voi fi schimbat. Matei Nicolae  este un tip foarte abil, ştie ce să spună, cum să spună insinuant, în puţine cuvinte, dar fără echivoc şi ştie în ce context să o facă”, povestea la DNA, Valentin Burlacu.

Interceptările îl prezenta pe Nicolae Matei sigur pe el, era în perioada în care PSD şi PNL – sub titulatura USL- preluaseră guvernarea, şi decis să intrevină la Guvern pentru rezolvarea problemelor sale.

Susţinut de PSD

Imediat după arestare, liderii USL din Constanţa au făcut front comun pentru a-l apăra. „Măsura reţinerii de către DNA Bucureşti a primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei, este nejustificată şi abuzivă, neavând alt rol decât acela de a intimida primarii USL aflaţi în campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. În absenţa evidentă a unui flagrant dovedit, intervenţia DNA nu este justicată de Codul Penal şi se înscrie în categoria altor reţineri sau arestări cu tentă politică", se arata într-un comunicat al PSD Constanţa .

Rugăciunea preoţilor

Sute de năvodăreni au fost scoşi în stradă, printre aceşti şi zeci de scolari de clase primare (Foto: "Cuget Liber"), coordonaţi de profesori, şi au scandat pentru nevinovaţia lui Nicolae Matei. „Vrem primarul înapoi”, „Năvodari susţine nevinovăţia lui Matei „, „Matei, nu uita, primăria e a ta”, Dacă arestaţi nevinovăţia, arestaţi-ne şi pe noi” , „Avem încredere în justiţie” sau „Avem un oraş frumos datorită lui Matei” au scandat oamenii. 

image

La protest au participat şi preoti din localitate, care au rostit o rugăciune pentru iertarea pacatelor primarului Nicolae Matei: "Primeşte cu milostivire rugăciunea aceasta: spre iertarea păcatelor robului Tău Nicolae, ce este închis în temniţă". Viceprimarul Florin Chelaru le-a transmis celor prezenti şi un mesaj din partea primarului Matei. "Nu sunt şantajabil. Orasul Navodari nu e de vanzare", ar fi spus acesta.

Ministrul PNL care a sărit în apărarea edilului

image

Printre cei care au protestat au fost mai mulţi politicieni liberali: ministrul Culturii de atunci, Puiu Hasotti, si deputaţii Gheorghe Dragomir- presedintele filialei judetene PNL Constanţa şi Mihai Lupu. (Foto: "Cuget Liber") „Nicolae Matei nu a omorât pe nimeni, nu a tâlhărit pe nimeni, nu a făcut niciun fel de delict care să necesite judecarea lui în stare de arest, arestarea lui pentru o perioadă lungă, el trebuie cercetat în libertate. Nu este un amestec în treburile justiţiei, justiţia poate să decidă ca Nicolae Matei să aibă interdicţia de a părăsi ţara, dar trebuie să fie liber aici cu voi, asta este chestiunea şi acest lucru am venit să vi-l spun", a declarat Haşotti. 

Lipsa de scrupule

În 2014, Nicolae Matei a fost arestat într-un alt dosar. El a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie, privind modul în care ar fi pus mâna pe tabăra de şcolari de la Năvodari.

image

Nicolae Matei i-a uimit pe procurorii DNA prin lipsa de scrupule de care a dat dovadă atunci când a făcut mai multe retrocedări dubioase de terenuri. El a fost acuzat că a folosit drept paravan o persoană care suferea de afecţiuni psihice şi nu are discernământ.

Totul pentru a pune mâna pe 2,25 de hectare de teren aflat pe plaja din nordul staţiunii Mamaia, evaluat la 2 milioane de euro. Detaliile apar în rechizitoriul prin care Nicolae Matei a fost trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de corupţie, privind mai multe retrocedări ilegale de terenuri, prejudiciul total adus oraşului Năvodari fiind de aproximativ 26 de milioane de euro. Afacerişti, directori în instituţiile publice şi poliţişti sunt printre clienţii care au cumpărat terenuri de la firma lui Nicolae Matei. 

Procurorii DNA au explicat că afacerea era foarte simplă: edilul şi apropiaţii acestuia identificau persoane care voiau să li se reconstituie dreptul de proprietate şi semnau cu acestea promisiuni de vânzare-cumpărare. Imediat după semnarea acestor documente, era eliberat şi actul de împroprietărire. De cele mai multe ori era vorba de terenuri extravilane arabile, iar punerea în posesie se făcea în intravilan, pe plaja Mării Negre.

Acest dosar este pe rolul instanţelor şi nu s-a dat încă nicio decizie. La sfârşitul anului trecut, Nicolae Matei a colaborat cu procurorii DNA într-un dosar de corupţie, şi l-a denunţat pe colonelul STS, Ştefan Enache, care se lăuda că poate interveni în achiziţia unor case de la RA-APPS.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite