De la crimă la comandă la fuga nebună cu 4 kg de cocaină: cine sunt românii din spatele rețelei destructurate de DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O anchetă DIICOT, încheiată cu un flagrant și percheziții, scoate la lumină o rețea de trafic de droguri și trei bărbați cu istoric penal care ridică semne de întrebare. Cum ajunge cocaina din America Latină în România și cine sunt oamenii din spatele acestor transporturi.

Sursă video: DIICOT

Joi, 5 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au organizat o acțiune de prindere în flagrant, urmată de percheziții domiciliare, într-un megadosar care vizează traficul internațional de droguri de risc și mare risc.

Intervenția a avut loc pe raza județului Ilfov, după o perioadă de monitorizare a unei grupări suspectate că introduce în România cantități importante de cocaină și hașiș, destinate comercializării.

Punctul central al operațiunii a fost localitatea Gruiu, unde anchetatorii au intervenit pentru oprirea unui autoturism condus de Alexandru Găină, bărbat suspectat că transporta droguri.

Potrivit comunicatului transmis de DIICOT, în momentul intervenției, acesta ar fi refuzat să se conformeze semnalelor polițiștilor, încercând să fugă. A urmat o cursă ca în filme, în timpul căreia fugarul a avariat mai multe autospeciale de poliție. Când în cele din urmă a fost blocat, el a opus rezistenţă, fiind necesară imobilizarea sa.

Sursă video: DIICOT

În autoturism au fost descoperite aproximativ 4 kilograme de cocaină și circa 8 kilograme de hașiș, droguri pregătite pentru a fi introduse pe piață. Testarea cu aparatul drug-test a indicat că șoferul se afla sub influența substanțelor psihoactive, deși conducea pe drumurile publice.

Percheziții simultane în trei județe

Imediat după flagrant, procurorii DIICOT au dispus nouă percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Ilfov și Constanța, la locații folosite de membrii grupării.

În urma acestora, anchetatorii au ridicat alte cantități de droguri: aproximativ un kilogram de cocaină, sume de bani, cântare de mare precizie, precum și documente și înscrisuri relevante pentru cauză.

În cadrul aceleiași acțiuni, un alt bărbat, Zamfir Petrișor Dănuț, a fost depistat în orașul Voluntari, având asupra sa rezină de canabis și cocaină.

Cum funcţiona reţeaua

Potrivit procurorilor, începând cu luna octombrie 2025, cei trei bărbați ar fi inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, cu scopul de a obține beneficii materiale substanțiale din traficul de droguri.

Planul ar fi presupus introducerea periodică în România a unor cantități semnificative de cocaină și hașiș, prin intermediul unor rute externe, folosind autoturisme pentru transport și locații conspirative pentru depozitare.

Anchetatorii susțin că gruparea beneficia de legături în mediile traficanților de droguri din America Latină și Europa, relații asigurate de Stelian State, român în vârstă de 70 de ani, cu antecedente penale pentru infracțiuni la regimul drogurilor comise într-o țară non-UE.

Acesta ar fi avut rolul de intermediar și persoană de legătură cu producători și traficanți de cocaină din America Centrală și de Sud, „experiența” sa anterioară fiind valorificată în cadrul grupării.

În realizarea acestui plan, la finalul lunii ianuarie 2026, doi dintre inculpați s-au deplasat în Europa de Vest, de unde ar fi procurat drogurile și le-ar fi introdus ulterior în România, pe cale rutieră.

Cantitatea totală – 5 kilograme de cocaină și 8 kilograme de hașiș – a fost evaluată de anchetatori la aproximativ 400.000 de euro.

Alexandru Găină, anchetat în trecut pentru crimă la comandă

Alexandru Găină este cunoscut publicului și autorităților de aproape trei decenii. Fiul colonelului Constantin Găină, fost ofițer la Departamentul de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Găină a intrat în atenția opiniei publice încă din anii ’90.

Alexandru Găină în urmă cu 10 ani FOTO Sever Gheorghe / Adevărul
Alexandru Găină în urmă cu 10 ani FOTO Sever Gheorghe / Adevărul

El a fost acuzat, în trecut, de uciderea omului de afaceri Mihai Ionescu, în iulie 1998, într-un dosar extrem de mediatizat la vremea respectivă. Anchetatorii susțineau că fapta ar fi fost comisă la comanda mafiei italiene, într-un context de reglări de conturi din lumea interlopă. Dosarul a fost unul complicat, iar cazul a rămas mult timp în atenția publicului, fiind asociat cu imaginea unei violențe extreme și a legăturilor cu crima organizată.

De-a lungul anilor, Alexandru Găină a mai apărut în alte dosare penale, fiind cercetat pentru furturi, acte de violență și fapte de natură infracțională, ceea ce a conturat profilul unui personaj recidivant, familiarizat cu mediul infracțional.

În actualul dosar DIICOT, Găină este considerat veriga executivă a grupării, fiind cel care a transportat efectiv drogurile și a fost prins în flagrant.

Stelian State – „veteranul” reţelei

Stelian State
Stelian State

Stelian State, român în vârstă de 70 de ani, este descris de anchetatori drept elementul-cheie care a conectat gruparea din România cu rețelele internaționale de trafic de droguri.

Numele său apare în dosare penale internaționale, fiind arestat în 2019, în Australia, alături de Nicholas St James, într-un caz de amploare. Potrivit autorităților australiene, cei doi ar fi plănuit să introducă în Australia 500 de kilograme de cocaină, cu o valoare de peste 50 de milioane de dolari.

Investigațiile au arătat că Stelian State avea experiență în negocierea cu furnizori din America Latină, iar pentru a testa „marfa”, el și complicele său au cerut un kilogram de cocaină, contra sumei de 100.000 de dolari, fără să știe că interlocutorii lor erau polițiști sub acoperire. Arestarea lor a avut loc în timpul flagrantului.

În prezent, Stelian State se află în detenție în Australia, însă, potrivit DIICOT, conexiunile și relațiile sale din mediul traficanților ar fi fost utilizate și în activitatea grupării investigate în România.

Zamfir Petrișor Dănuț – participantul din linia a doua

Despre Zamfir Petrișor Dănuț, anchetatorii spun că ar fi avut un rol operațional, fiind implicat în deținerea și manipularea drogurilor. El a fost prins în orașul Voluntari, având asupra sa cantități mai mici de substanțe interzise.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite