De ce au fost condamnaţi la ani grei de închisoare Vlad şi Mircea Cosma. Probele DNA: stick-ul cu evidenţa şpăgilor, stenograme şi mărturii
0Un stick de memorie găsit la una dintre colaboratoarele afaceristului Răzvan Alexe a fost probă decisivă în dosarul în care fostul preşedinte al CJ Prahova, Mircea Cosma, şi fiul său, Vlad Cosma, au fost găsiţi vinovaţi pentru infracţiuni de corupţie. Afaceriştii care primeau contracte publice de la CJ Prahova au recunoscut că plăteau un comision pentru PSD şi pentru şefii Consiliului.
Instanţa supremă i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma la opt ani de închisoare, pe fiul său, deputatul Vlad Cosma, la cinci ani de închisoare, iar pe omul de afaceri Răzvan Alexe, la doi ani şi şase luni de închisoare, decizia ICCJ nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Direcţiei „Patrimoniu” din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare. Magistraţii au mai decis confiscarea de la inculpaţi a unor bunuri în valoare de 8,1 milioane de lei.
Consiliul Judeţean Prahova, instituţia care a fost condusă de Mircea Cosma nu s-a constituit parte civilă în proces considerând că nu a suferit vreun prejudiciu astfel că banii urmează să fie vărsaţi la bugetul de stat. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă. „Adevărul” vă prezintă care au fost principalele probe ale procurorilor DNA în acest caz de corupţie.
Surpriza de la percheziţii
Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova. Era vorba de contracte cadru şi acte adiţionale prividn lucrări de modernizare, întreţinere şi deszăpezire a unor drumuri din Prahova.
Modul în care aceste contracte erau date au explicate pe larg de afaceristul Răxvan Alexe şi confirmate prin numărul mare de menţiuni olografe descoperite pe înscrisurile transpuse în fişiere PDF şi stocate pe un memory stick găsit al percheziţii acasă la Cecilia Stroe, o fostă colaboratoare a lui Răzvan Alexe. Memory stick-ul este una din probele cheie, iar coroborată cu declaraţiile martorilor şi inculpaţilor, a fost decisivă.
Cum se împărţeau banii
Pe memory stick a fost găsită inclusive o hârtie pe care Răzvan Alexe şi Vlad Cosma au desenat o schemă de împărţit comisioanele. Este vorba de mai multe calcule făcute alături de iniţialele „R”, „V” ori de menţiunea „R+V”. Coroborând aceste iniţiale cu declaraţiile din care rezultă faptul că Răzvan Alexe şi Vlad Cosma împărţeau în mod egal un procent de 1/3 din suma considerată „câştig”, având în vedere faptul şi aceste iniţiale însoţesc calcule aferente unor fracţii de 1/3 menţionate ca atare în cuprinsul înscrisurilor olografe arătate. Procurorii DNA au desu în mod neechivoc faptul că litera „R” îl vizează pe Răzvan Alexe (constituind iniţiala prenumelui acestuia), litera „V” îl vizează pe Vlad Cosma (constituind iniţiala unuia dintre prenumele acestuia), iar menţiunea „R+V” îi vizează pe ambii.
Totodată, menţiuni olografe precum „De plată: V”, urmate de inserarea unor calcule privind „10 % P”, a confirmat o declaraţie dată de Răzvan Alexe şi teza DNA că Vlad Cosma ar fi ridicat de la amicul său inclusiv sumele aferente procentului de 10 % datorat şefului partidului (şi totodată tatăl său), Mircea Cosma.
Totul a început în contextul apropierii alegerilor parlamentare de la finele anului 2012 şi pe fondul unor relaţii apropiate între Răzvan Alexe şi Vlad Cosma (candidat pe listele PSD Prahova pentru Camera Deputaţilor). Cei doi ar fi pus la cale o modalitate de a obţine sume de bani din bugetul CJ Prahova, atât pentru ei înşişi, cât şi „pentru partid” (PSD Prahova, condus în perioada respectivă de către Mircea Cosma), astfel încât să existe resurse financiare pentru susţinerea candidaţilor de pe listele electorale ale PSD Prahova. Astfel au contactat mai mulţi afacerişti locali cu propunerea: contracte publice pentru un commission către PSD.
„Alexe a fost împuternicit de Mircea Cosma să se ocupe de licitaţii”
Astfel, unul din afacerişti a declarat într-un denunţ că Vlad Cosma şi Răzvan Alexe „au lăsat să se creadă că au influenţă asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma”. Martorul a arătat că a avut mai multe întâlniri cu cei doi inculpaţi, care i-au spus că „ei sunt cei care pot asigura câştigarea licitaţiilor organizate de Consiliul Judeţean Prahova, având influenţă asupra preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Cosma”.
În plus, influenţa celor doi, la nivel de CJ era reală, deoarece „aveau informaţii asupra datelor efectuării plăţilor şi asupra cuantumului sumelor plătite de la Consiliul Judeţean Prahova” şi că „înainte de virarea sumelor de bani de către Consiliul Judeţean”, Răzvan Alexe îl contacta telefonic şi îi transmitea că s-a făcut plata şi că „trebuie să vireze banii către SC Marconstruct Company SRL”, societate prin care, sub acoperirea unor contracte fictive de prestări servicii, erau obţinute sumele de bani pretinse de către cei doi pentru a-şi trafica influenţa.
Afaceristul I: „1/3 reprezenta câştigurile lui Alexe Răzvan şi Vlad Cosma”
Afaceristul a explicat care era reţeta: „societatea câştigătoare scădea 10 % reprezentând comisioanele datorate Consiliului Judeţean şi 1/3 reprezentând câştigul lui Alexe Răzvan şi Vlad Cosma”, ambele tipuri de „comisioane” fiind incluse (practic, disimulate/ascunse) în factura emisă de către subcontractorul societăţii câştigătoare. Afaceristul amai spus că Vlad Cosma i-a spus „în mod explicit” că, dacă îşi doreşte să câştige licitaţii, „trebuie să facă aşa cum zice Alexe Răzvan” şi că acesta din urmă „a fost împuternicit să se ocupe de licitaţii de către Mircea Cosma”.Martorul a şi detaliat că „a transferat către SC Marconstruct Company SRL aproximativ 2.000.000 lei fără TVA pentru prima lucrare subcontractată, însă subcontractantul nu a executat nimic”.
Pentru un alt contract, Alexe i-ar fi chemat pe mai mulţi afacerişti la o întâlnire. Aceasta avea loc la sediul din Tătărani al firmei lui Răzvan Alexe, iar la întâlniri participa uneori şi dircetorul Daniel Alixandrescu. Alexe i-ar fi spus afaceristului că „îi va da lucrările de plombare a drumurilor publice, cu condiţia ca jumătate din aceste lucrări să fie subcontractate către SC Marconstruct Company SRL SRL, urmând ca această societate să aibă grijă de toţi cei prezenţi la acea întâlnire”.
Afaceristul II: „Mi-a cerut 10%”
Un alt afacerist a dat o mărturie similar. El a declarat la DNA că s-a întâlnit cu Vlad Cosma „l-a întrebat dacă îl poate ajuta cu firma”. În contextul în care i-a comunicat viitorului deputat că are probleme cu lucrări executate în beneficiul Consiliului Judeţean şi neachitate de către acesta, Vlad Cosma i-a promis că „încearcă să-l ajute, însă îl va costa 10 % din ceea ce urma să încaseze, pentru a interveni la preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, tatăl său”.
Martorul a mai arătat că, după ce a luat legătura cu Rpzvan Alexe astfel cum a fost îndrumat de cătreVlad Cosma, ar fi plătit o sumă de 500.000 lei reprezentând 10 % dintr-o creanţă de 5.000.000 lei, printr-o factură fictivă emisă de către SC Marconstruct Company SRL. Tot în cursul urmăririi penale, martorul a menţionat că Vlad Cosma „a participat de două ori la discuţiile privind împărţirea lucrărilor între societăţile câştigătoare”.
După discuţia cu Vlad Cosma despre plata comisionului respectiv, ar fi fost căutat Răzvan Alexe care i-ar spus că „în baza înţelegerii cu Vlad Cosma” trebuia încheiat un contract cadru fictiv de prestări servicii între firma sa şi SC Marconstruct Company SRL sub acoperirea căruia urma a fi făcută plata comisionului de 10 %, iar acest comision ar fi „pentru partid”. Cu aceeaşi ocazie, afaceristul a menţionat că Răxvan Alexe „a lăsat să se creadă că are influenţă asupra tuturor funcţionarilor Consiliului Judeţean şi că acesta era în posesia tuturor situaţiilor privind lucrările efectuate şi plăţile făcute de către Consiliul Judeţean, pe care nu avea de unde să le cunoască” decât de la funcţionarii autorităţii publice.
Afaceristul III: „Era vorba de 20%, inclusiv comisionul pentru PSD”
Un alt afacerist a povestit la DNA că „probabil înainte de întâlnirea ocazionată de publicarea anunţului organizării licitaţiei pentru deszăpezire”, Rpzvan Alexe l-ar fi invitat pe acesta la restaurantul „Prestige” din Ploieşti, unde mai erau invitaţi Vlad Cosma şi Mireca Cosma, precum şi persoane implicate în campania electorală a lui Vlad Cosma. Martorul a arătat că, în contextul respectiv, a înţeles că „era văzut ca un potenţial finanţator al campaniei electorale a lui Vlad Cosma. Totodată, martorul a învederat că în anul 2012 a aflat că Răzvan Alexe „este un apropiat al familiei Cosma şi că nu este bine să se pună rău cu el întrucât s-ar pune rău chiar cu preşedintele Consiliului Judeţean Prahova”.
Acelaşi afacerist a declaratcă la întâlnirea care a avut loc inclusiv cu reprezentanţi ai celorlalte societăţi „la sediul din Tătărani” al firmei lui Răzvan Alexe, în contextul publicării anunţului de organizare a licitaţiei vizând deszăpezirea, iar acesta i-ar fi spus să participe la licitaţie doar pentru un sector, „că va câştiga”. Totodată, martorul a susţinut că Alexe l-ar fi chemat „după ce a câştigat licitaţia” şi i-a spus că „trebuie să-i dea şi lui 20 % din lucrările de deszăpezire”, sens în care martorul a încheiat contract cu o societate indicată, SC S&S Wizard Advertising SRL şi a plătit facturi emise de către această societate, chiar dacă lucrările de deszăpezire le-a executat din resurse proprii. P
entru a explica subcontractarea şi plata unor pretinse servicii subcontractate către SC S&S Wizard Advertising SRL, dar neexecutate în realitate de către această societate, afacerisul a menţionat că Răzvan Alexe „i-a întărit convingerea”, lăsându-l să creadă prin toate acţiunile sale, că „are trecere la Consiliul Judeţean Prahova, în speţă la preşedintele Cosma Mircea, sens în care a şi aranjat câştigarea tronsonului de deszăpezire”.
Ce a declarat Răzvan Alexe: Ceartă pe bani
În faţa magistraţilor Curţii Supreme, Răzvan Alexe a recunoscut totul. „Vlad Cosma lua 10 %, care nu ştiu cui îi erau destinaţi, plus ceea ce împărţea cu mine”. Răspunzând la întrebările instanţei, Alexe a arătat că „lui Cosma Vlad i s-a dat 10 % din lucrarea de întreţinere a drumurilor – plombe, banii fiindu-i înmânaţi în numerar, după împărţirea sumelor la biroul din Tătărani”. El a mai arătat în faţa instanţei că „după ce Consiliul Judeţean făcea plăţile, de mai multe ori Cosma Vlad a venit cu situaţia de plăţi şi spunea că de la fiecare dintre firmele cu care aveam afaceri are de luat o anumită sumă de bani, respectiv procent din suma plătită de Consiliul Judeţean Prahova” şi că, fie că făcuse sau nu încasări, Alexel îi dădea aceşti bani uneori din bani proprii. Lăsând la o parte faptul că „banii proprii” la care a făcut referire inculpatul erau tot dintre cei obţinuţi prin subcontractări fictive, declaraţia lui Alexe s-a coroborat cu unul dintre aspectele evidenţiate de către unul dintre afaceriştii implicaţi, care a susţinut că în contextul unor discuţii vizând „retragerea sa din schemă”, la care a participat şi Vlad Cosma, Alexe şi-ar fi arătat nemulţumirea, ridicând tonul şi spunând că „el a dat bani la partid şi îşi vrea banii înapoi”.
Martorii protejaţi au confimat totul
În dosar au fost audiaţi mai mulţi martori protejaţi, care au confirmat acuzaţiile DNA. Martorul protejat „Anghel Constantin„ a învederat că Vlad Cosma „îşi ridica banii de la biroul lui Alexe Răzvan din Tătărani”. De asemenea, martorul protejat „Bratu Ion” a susţinut că în faţa sa unul dintre afacerişti s-ar fi exprimat că „am ajuns să muncim pentru Alexe Răzvan şi Vlad Cosma”.Alţia martori au povestit despre firmele pe care Răzvan Alexe le controla prin interpuşi.
În ceea ce priveşte sumele aferente procentului de 10 %, destinate lui Mircea Cosma, acestea ar fi fost colectate de către Răzvan Alexe şi Vlad Alexe, fiind remise preşdintelui CJ Prahova prin intermediul fiului său. Toţi afaceriştii implicaţi în acet caz au arătat că în mai multe rânduri li s-a pretins un procent distinct, clar individualizat, de 10 % din valoarea sumelor ce vor fi plătite executantului în baza contractelor cu Consiliul Judeţean Prahova, iar de fiecare dată cel care l-a pretins în mod direct (fie Vlad Cosma sau Răzvan Alexe) a susţinut că suma aferentă „nu este pentru el”.
Ce însemna „10% P”
Însuşi Răzvan Alexe ar fi detaliat modul în care era colectat procentul de 10 %, apoi înmânat lui Vlad Cosma pentru a fi remis altcuiva. Existenţa şi calculul procentului de 10 % cu titlu de comision datorat din sumele plătite de la bugetul Consiliului Judeţean Prahova pentru diferite lucrări executate, rezultă cu evidenţă inclusiv din multiplele menţiuni olografe sub forma „10% P” sau „P 10%” inserate pe înscrisurile stocate în format PDF pe memory stick-ul descoperit la Cecilia Stroe.
Litera „P” menţionată alături de procentul de 10 % consemnat în înscrisurile olografe descoperite sub forma unor fişiere PDF în timpul urmăririi penale, a fost explicată de cei implicaţi ca provenind atât de la cuvântul „preşedinte”, cât şi de la cuvântul „partid”.
„Băi, tu să nu apari pe-aici!”
Potrivit interceptărilor dintre Răzvan Alexe şi MIrcea Cosma, aceştia se întâşneau conspirat şi evitau fie văzuţi la sediul Consiliului Judeţean Prahova.În concret, după ce Răzvan Alexe a propus să se întâlnească cu interlocutorul său, afirmând eliptic că „este pregătit” („Alo! Sunt pregătit. Unde te găsesc?”), Mircea Cosma i-a pretins în mod agresiv să îl contacteze numai prin consilierii săi („Băi, tu să nu apari pe-aici! Ţi-am spus să-l chemi pe Bogdan să-mi aducă hârtia! […] Asta ţi-am spus eu când am plecat. Bă, dacă nu ţineţi minte!... Sunt consilierii judeţeni: Bogdan, Viter, ălea-ălea…”).
Convorbire a avut loc în ziua imediat următoare celei în care Consiliul Judeţean Prahova a plătit cu prioritate sume de bani către prestatorii de servicii de deszăpezire cu care au fost încheiate contractele din data de 26.11.2012 (în concret plata a fost făcută la data de 18.12.2012, anterior intervalului legal şi contractual, cuprins între 24 – 31 ale lunii, conform art. 36 alin. 1 din OUG nr. 34/2009, iar la data respectivă Consiliul Judeţean înregistra restanţe în valoare de 1.371.246,58 lei, cel mai vechi debit în valoare de 67.040,85 lei fiind din 08.07.2012).
De asemenea, în ziua următoare convorbirii menţionate (20.12.2012), au fost încheiate contractele cu executanţii declaraţi câştigători în urma licitaţiei deschise pentru lucrările de întreţinere pe timp de iarnă. Înregistrarea convorbirii purtată la aceeaşi dată, cu numai un minut mai târziu, între Răzvan Alexe şi Bogdan Toader (consilierul judeţean propus de către Mircea Cosma să realizeze intermedierea), evidenţiază faptul că întâlnirea urmărită de către Alexe Răzvan nu avea ca obiect vreo „hârtie”.
Pe de altă parte, nu poate fi explicat motivul pentru Răzvan Alexe nu ar fi trebuit „să apară” la sediul Consiliului Judeţean Prahova, în condiţiile în care acesta a susţinut în primele declaraţii făcute în timpul urmăririi penale, că a făcut parte din staff-ul de campanie al lui MIrcea Cosma, iar din probe rezultă că avea o relaţie de prietenie cu Vlad Cosma.