Dan Voiculescu, atac la şeful DNA: „Faptele de care sunt acuzat se prescriu în 2023. Procurorul Kovesi încalcă legea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Dan Voiculescu îl acuză pe procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, că încalcă legea. Acesta spune că şeful DNA ar trebui obligat să se retragă din magistratură. De altfel, nu de mult, omul de afaceri a depus o plângere la Parchetul General împotriva procurorilor anticorupţie care îl anchetează pe judecătorul Stan Mustaţă, acuzat de corupţie.

„Preocuparea este atât de mare, încât aproape că a ajuns să fie isterie atât în presă, cât mai ales din partea unor oficiali, reprezentanţi ai unor instituţii. Aud că este mare problemă că se va prescrie dosarul lui Voiculescu şi am considerat că este într-un fel obligaţia mea să vă spun cum stau lucrurile. Nu este vorba despre niciun fel de prescripţie. Profesorul Mateuţ mi-a spus că prescrierea de care vorbeşte Kovesi este o prostie. Mi-a spus că faptele din dosar se prescriu în 2023, potrivit noului Cod Penal, şi în 2018 după vechiul Cod. Deci nu ştiu de unde percepţia asta că se va prescrie în decembrie 2014”, a declarat omul de afaceri.

Mai mult, acesta a precizat că în urmă cu doi ani, una dintre acuzaţiile aduse în dosar s-a prescris, iar în 2013, acesta a făcut o cerere prin care a spus că nu vrea să beneficieze de prescriere „că vrea judecată”.

Voiculescu a continuat atacul la adresa procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

„Prescripţia pentru a doua acuzaţie expiră în 2018 sau 2023. Acum, eu întreb, oare doamna Kovesi nu cunoaşte Codul Penal?! Sau poate ştie lucruri pe care nu le ştim noi. Motiv pentru care o rog să spună public de unde acest termen de decembrie 2014 ca dată când se prescriu faptele. Îmi este greu sa cred că un procuror şef nu cunoaşte Codul Penal”, a spus Voiculescu.

Acesta s-a arătat „îngrijorat” de situaţia ţării în condiţiile în care un procuror, respectiv Codruţa Kovesi, îşi permite să încalce legea (Legea 303/2004) prin care li se interzice procurorilor şi judecătorilor să îşi exprime public opinia cu privire la un proces în desfăşurare.

Omul de afaceri a precizat că a făcut o scrisoare pe care urmează să o trimită mai multor persoane care au cunoştinţe juridice, dar şi ambasadorilor aflaţi în România şi Comisiei Europene, pentru a cere opinia privind modul în care se poate clarifica cum „procurorul şef poate să facă atâtea greşeli la rând”.

El a apreciat că ar trebui să se aplice o sancţiune prin care Kovesi să fie obligată să se retragă din magistratură. 

„Şi acum mă întorc la presupunerea mea. Eu cred că această iritare are la bază dorinţa nebună a cuiva, şi aici mă refer la Băsescu, de a mă vedea pe mine îl puşcărie înainte de a pleca el de la Cotroceni pentru că acest termen de prescriere a faptelor care s-a vehiculat coincide cu plecare lui Băsescu de la Cotroceni”, a explicat omul de afaceri. 

În încheiere, Dan Voiculescu a precizat că el nu vrea să i se prescrie faptele pentru că vrea să fie judecat corect şi pe baza probelor existente.

„Dosarele mele nu se vor prescrie pentru că eu nu vreau. Eu vreau să hotărască judecătorii dacă sunt sau nu sunt vinovat. Nu vreau prescripţie nici acum, nici în 2023. Vreau să existe o hotărâre judecătorească clară. Vreau să fiu judecat corect, pe bază de probe”, a conchis omul de afaceri.

Kovesi: Faptele din dosarul „ICA” se prescriu în decembrie 2014

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a precizat pe 2 iunie, la Adevărul Live, că acuzaţiile formulate împotriva lui Dan Voiculescu în dosarul „ICA” se prescriu în decembrie 2014 şi că este important să se dea o decizie până atunci, indiferent care ar fi aceea.

„Din calculele noastre, undeva în luna decembrie a acestui an. Sperăm că se va da o soluţie definitivă până atunci. Este deja o soluţie în acest caz care nu este definitivă, dosarul este destul de vechi, are peste şapte ani dacă nu mă înşel de când a fost trimis a instanţă. Deci important este să se ia o măsură judecătorească, indiferent sub ce formă până la împlinirea termenului de prescripţie”, a spus Kovesi.

Dosarul „ICA” ar putea fi reluat de la zero

Procesul „ICA” în care Dan Voiculescu este judecat pentru spălare de bani în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, se va relua de la zero. Asta după ce judecătorul Florică Duţă a întins o serioasă mână de ajutor avocaţilor din dosar.

Magistratul nu doar că a refuzat să se pronunţe pe excepţiile ridicate de apărătorii lui Voiculescu, dar a şi ridicat problema legalităţii completului.

După arestarea colegului său de complet, Stan Mustaţă, acuzat că vindea sentinţe ca la piaţă, judecătorul Florică Duţă a cerut brusc pensionarea cu data de 1 iulie, cu doar câteva termene înainte de a da o sentinţă definitivă în proces. 

Mai mult, locul din complet rămas liber după arestarea judecătorului Stan Mustaţă a fost ocupat în următoarele două termene de judecători diferiţi, devenind un complet de permanenţă, care asigură prezenţa în cazurile în care completul obişnuit nu se poate întruni. 

Astfel că, la termenul de marţi, 10 iunie, pentru că avocaţii nu dădeau vreun semn că ar intenţiona să conteste componenţa completului de judecată, Florică Duţă a abordat singur problema, susţinând că nu face parte dintr-un complet legal constituit şi că dosarul ar trebui repartizat aleatoriu unui nou complet. 

Pe lângă celelalte două termene amânate, inculpaţii din dosarul „ICA“ vor mai avea parte de o pauză de încă trei săptămâni, până pe 1 iulie, atunci când ar trebui să se decidă dacă dosarul va fi repartizat aleatoriu. Până atunci, Consiliul Superior al Magistraturii va discuta şi cererea de pensionare a judecătorului Duţă.

Dosarul ICA

Dan Voiculescu este acuzat că a prejudiciat statul cu peste 60 de milioane de euro în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Tribunalul Bucureşti, prima instanţă, l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani. Aceeaşi instanţă a respins şi o primă tentativă de anulare a privatizării ICA. 

Pe 26 septembrie 2013, când s-au pronunţat, judecătorii de la Tribunal au constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi au dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Alături de omul de afaceri a fost condamnat şi celebrul medic nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, la şase ani de închisoare, dar şi alte 11 persoane.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Apelul lui Dan Voiculescu la condamnarea de 5 ani se reia de la zero

Procesul de la Curtea de Apel în care Dan Voiculescu este judecat pentru spălare de bani în dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, se va relua de la zero. Asta după ce judecătorul Florică Duţă a întins o serioasă mână de ajutor avocaţilor din dosar.

Judecătorii lui Voiculescu fug de sentinţă ca dracul de tămâie

Magistraţii refuză să mai judece dosarul privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare, în care omul de afaceri Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. Judecătorul Florică Duţă a anunţat ieri că se pensionează şi nu mai vrea să judece nici măcar pe cererile făcute de avocaţi.

Laura Codruţa Kövesi, şeful DNA: Dan Voiculescu ne acuză de constituire a unui grup infracţional şi şantaj în cazul judecătorului Stan Mustaţă

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a discutat luni la Adevărul Live cu Dan Marinescu, redactorul-şef al ziarului „Adevărul”, despre câteva dintre cele mai importante dosare pe care le instrumentează în prezent instituţia pe care aceasta o coordonează. Aceasta a vorbit inclusiv despre plângerea pe care omul de afaceri Dan Voiculescu a făcut-o împotriva procurorilor anticorupţie.

Ce surprize mai pot apărea în procesul omului de afaceri Dan Voiculescu

Judecătorii urmează să anunţe marţi dacă anulează privatizarea Institutului pentru Cercetări Alimentare, aşa cum au cerut apărătorii din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. La sfârşitul zilei omul de afaceri care controlează Antenele ar putea şti data la care se va da sentinţa definitivă în cauză.

Dan Voiculescu: Cred că DNA a încercat să pună presiune pe judecătorul Mustaţă. Nu îl cunosc pe magistrat!

Dan Voiculescu a depus o sesizare la Parchetul General prin care a cerut să se facă o anchetă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). El a precizat că acţiunea de marţi a procurorilor este o presiune asupra judecătorului Stan Mustaţă care urma să dea o sentinţă în dosarul ICA. Magistratul Mustaţă a fost ridicat în această dimineaţă de la Curtea de Apel Bucureşti şi dus la audieri. Ulterior, acesta a fost pus sub urmărire penală.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite