Curtea Constituţională din Cehia îşi anunţă decizia privin semnarea Tratatului de la Lisabona

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a Republicii Cehe îşi anunţă marţi decizia cu privire la un apel înaintat de 17 senatori eurosceptici, majoritatea membri ai Partidului Democrat Civic (ODS), care au cerut o nouă verificare a compatibilităţii Tratatului de la Lisabona cu Constituţia cehă.

În cazul unei foarte probabile decizii favorabile, preşedintele ceh Vaclav Klaus va putea semna documentul, ceea ce va consfinţi încheierea procedurii de ratificare şi în Cehia, implicit în toate statele membre ale UE.

Republica Cehă este singurul stat membru al UE care nu a încheiat procedura de ratificare a Tratatului de la Lisabona, pe care ambele camere ale parlamentului de la Praga l-au aprobat deja. Pentru a intra în vigoare, Tratatul trebuie ratificat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii.

Liderii statelor membre ale UE au ajuns, în 29 octombrie, la un acord asupra derogării solicitate de Cehia pentru a asigura ratificarea Tratatului de la Lisabona. Ei au acceptat ca Cehia să beneficieze de un 'opt-out' faţă de Carta Drepturilor Fundamentale, document ataşat Tratatului. Această derogare va fi similară, din punct de vedere juridic, celor acordate Marii Britanii şi Poloniei în anul 2007.

În concluziile Consiliului European de toamnă, liderii UE au salutat ratificarea Tratatului de la Lisabona de către Germania, Irlanda şi Polonia, fapt care înseamnă că acesta a fost aprobat acum de popoarele sau de parlamentele tuturor celor 27 de state membre.

"Consiliul European reaminteşte faptul că intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona necesită ratificarea acestuia de către fiecare dintre cele 27 de state membre, în conformitate cu cerinţele lor constituţionale corespunzătoare. Consiliul European îşi reafirmă dorinţa ca tratatul să intre în vigoare până la sfârşitul anului 2009, acesta putând astfel să producă efecte pe viitor. Pe această bază şi ţinând seama de poziţia exprimată de Republica Cehă, şefii de stat sau de guvern au convenit să anexeze, în momentul încheierii următorului tratat de aderare şi în conformitate cu prevederile lor constituţionale respective, protocolul la Tratatul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea UE", se menţionează în acelaşi document.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite