Cum se vede viaţa de la înălţimea clanţei

Lumea le zice "pitici", dar ei preferă denumirea "oameni mici". Îţi dai seama repede de asta, dacă-l asculţi pe Coco, adică pe Ion Paliu, când povesteşte despre încercările sale din

Lumea le zice "pitici", dar ei preferă denumirea "oameni mici". Îţi dai seama repede de asta, dacă-l asculţi pe Coco, adică pe Ion Paliu, când povesteşte despre încercările sale din tinereţe de a-şi găsi o soaţă: "Greu nu mi-a fost mie să găsesc fete mici, că mama, dacă era negustoreasă la piaţă, le acosta repede pe cele mici şi le zicea: <> , iar eu mă vedeam cu ele". E limpede. Pentru ei, lumea se împarte în două: cei mici şi cei mari. Iar cei mari sunt întotdeauna nişte uriaşi, în comparaţie cu ei: "Fratele lu' tata avea doi metri, era un fel de Gogea Mitu. Ştiţi că era şi o poveste cu Gogea Mitu, nu? Când veneau ţăranii la Gara de Est, Gogea le punea bagajele direct pe autobuz... Noi unde să le punem? Le punem pe roată..." Coco râde zgomotos şi râd odată cu el şi ceilalţi doi membri ai familiei Paliu, şi ei tot "oameni mici": Anca, soţia, şi Edi, puştiul de aproape 15 ani.

Căsuţa piticilor, în miezul Bucureştiului

Pe Calea Dorobanţilor, la numărul 37, un zid înalt de culoare albă ascunde "o căsuţă de pitici". O terasă cochetă, cu canapele din lemn şi ghivece cu flori, şi, de pe terasă, o uşă către odaia împărţită de familia Paliu şi de pisica Shakira.

Nu ştii unde să-ţi arunci privirea mai întâi: niciun colţ al camerei nu e gol, dar prin toate respiră un sentiment plăcut de "acasă". Dulapuri pe toată lungimea odăii, o măsuţă, un fotoliu, un pat "pitic", dar foarte lat, o orgă, un televizor, nişte scaune. Pe pereţi, diverse tablouaşe şi portrete de-ale lui Edi, pe rafturi, suveniruri de prin Anglia şi colecţia de pantofi în miniatură ai lui Coco. E aglomeraţie, dar ei n-o simt. Pentru cei trei "oameni mici", odaia e chiar măricică. Reuşesc să convieţuiască aici fără să se calce pe picioare. Şi chiar de s-ar călca, au nişte picioruşe... Anca poartă 31 la picior, iar Coco - 35. Doar Edi i-a depăşit pe părinţi: poartă 37, ca un individ de înălţime normală. Şi mâinile adolescentului sunt foarte lungi, drept care Coco îi face reclamă: "Scrieţi acolo că Edi e piticul cu cele mai lungi braţe din lume!".

Cum o fi să schimbi becul cu scara?

Ne-am obişnuit să-i vedem rar: pe la circ, pe la teatru, într-o reclamă la tv. Aproape că nici nu conştientizăm că trăiesc lângă noi şi printre noi. Că au şi ei copii, că fac piaţa sau că ies duminica la film. Că nu sunt "personaje" sau "actori" decât vreo două ore, după care au şi ei o viaţă. Una în care trebuie să se adapteze la mediu, dar să şi adapteze mediul la "înălţimea" lor. Paturi mici, mese joase, dulapuri mai puţin impunătoare. Anca Paliu recunoaşte franc: are în bucătărie un aragaz de dimensiuni normale, dar "folosesc şi eu doar ochiurile din faţă când gătesc, ca să pot să iau spuma sau mai ştiu eu ce". Chestiuni normale le dau bătăi de cap: "Eu zic că ar fi bine să existe un club, o asociaţie a oamenilor mici. Pentru că suntem o categorie... nu suntem chiar rău, ca alţii... dar avem şi noi nevoile noastre. Vrei să schimbi un bec, de pildă. Nu poţi!", sare şi Coco. "Păi, şi cum îl schimbi, până la urmă?", insist eu. "Greu! Mai vine fina, mai vine finu', mai vine neamu'. Şi dacă nu vine, cu scara! Dac-ar fi un club, ne-am mai ajuta şi noi între noi. Plus o petrecere, o chestie, o bucurie".

S-au obişnuit cu glumele

Nu-ţi trece prin cap că, la un metru şi 28 de centimetri, cât măsoară, Coco are carnet de şofer şi maşină. Ei bine, are. "Dacia 1300, berlină", rârâie micul şofer şi te priveşte în ochi, să vadă ce impresie ţi-a făcut treaba asta. "Cu adaptare, bineînţeles: am scaunul ridicat şi pedale duble, adică încă un rând de pedale prinse cu şuruburi..." Şi soţia? Anca râde-ncetişor. De-afară, ei nu i se văd decât ochii: "Scaunul meu nu are modificări, dar văd în faţă. Văd unde mă duce". Coco zice cum e cu poliţia: "Dacă mă opreşte agentul de circulaţie, de la 50 de metri, şi deschid uşa, mă vede şi zice: <> " În timp, familia Paliu a dezvoltat imunitate la bancuri. Şi la priviri iscoditoare, şi la replici răutăcioase. "Englezii nu sunt aşa de curioşi ca ai noştri. Sunt, în schimb, foarte apropiaţi, foarte săritori. Tot timpul îi auzi: <> Nu genul care să se uite după tine pe stradă", completează Coco. Şi ştie ce spune, de vreme ce a fost de două ori în Anglia, de Sărbători, ca să interpreteze rolul unui pitic în piesa "Albă-ca-Zăpada". Prima dată a fost în 2003 şi a avut spectacole în Richmond, iar acum, în decembrie 2006, a luat-o şi pe soţie: "Spectacolele au avut loc în Ipswich, eu am fost piticul Lazy, iar Anca a fost Shabby".

Coco "încalţă" circul încă din anii "80

În viaţa de zi cu zi, Coco e cizmar. A avut şi prăvălie, a făcut şi face încălţări pentru artiştii de la circ. Şi nu numai. Îi aminteşte pe Gil Dobrică, Romica Puceanu. "Eu fac modelele şi croiesc, soţia coase feţele...", "Şi eu le zic dac-a ieşit totul bine!", sare şi Edi, în completare.