Cum putem deveni voluntari pentru Protecția Consumatorilor

0
Publicat:

Cetățenii care văd nereguli la un comerciant sau un furnizor de servicii vor avea la dispoziție o aplicație unde pot sesiza ANPC în legătură cu problemele întâlnite, dar numai dacă acestea sunt probate cu imagini.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu: Cetățenii să anunțe când depistează nereguli la comercianți
Președintele ANPC, Horia Constantinescu: Cetățenii să anunțe când depistează nereguli la comercianți

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) vrea să lanseze conceptul de „Voluntar ANPC”, un instrument prin care comisarii instituției vor putea fi sesizați despre orice fel de nereguli întâlnite de cetățeni.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu, a arătat pentru „Adevărul” cum va funcționa acest concept care va fi pus în practică în curând. „Ne bazăm pe spiritul civic al cetățenilor. Mai exact, vom pune la punct o aplicație pe care o va putea accesa orice cetățean care observă o neregulă. Și ne bazăm aici pe cetățenii care nu sunt vătămați direct de un comerciant sau un furnizor de servicii, pentru că aceștia, în principiu, ne sesizau oricum. Ne bazăm pe cetățenii care observă nereguli și sunt dispuși să ne sesizeze. Inducem oarecum ideea de comisar voluntar, dar practic vorbim o multiplicare de câteva ori a ochilor care văd nereguli pe piață”, spune președintele ANPC.

Imaginile sunt obligatoriu de trimis

Horia Constantinescu a explicat și cum va funcționa sistemul.

„Este obligatoriu ca persoanele care ne sesizează să poată proba neregulile întâlnite la comercianți sau furnizorii de servicii cu imagini video sau foto, pentru că trebuie să avem dovezi. Apoi, acest imagini se vor încărca în aplicația de pe internet care va fi dată în funcțiune în viitor. Tot aici vor fi transmisă și locația exactă în care s-au descoperit neregulile, și cam atât, pentru că după aceea este treaba noastră. Comisarii ANPC se vor ocupa de remedierea problemelor. Astfel de servicii care apelează la spiritul civic al cetățenilor funcționează cu foarte mare succes în tot Occidentul și sunt convins că va avea efecte benefice și la noi”, a precizat președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Românii sunt convinși că problemele nu se rezolvă

Psihologul Mihai Copăceanu susține că, în general, românii nu prea mai reclamă neregulile întâlnite pentru că sunt convinși că problemele nu se rezolvă și au ajuns oarecum pasivi. „Cred că avem datoria de a sesiza orice nereguli tocmai pentru a beneficia de o anume calitate și pentru a fi mulțumiți de ceea ce ne dorim să primim, fie că este vorba de comercianți sau de furnizori de servicii. În multe domenii, românii au nemulțumiri cu privire la serviciile primite și acest lucru este explicat și de faptul că la scară largă suntem pasivi în ceea ce înseamnă reclamarea neregulilor. Și aici avem o explicație: suntem neîncrezători că se va lua atitudine, că, vorba romanului, «ceva se va schimba». Și aici avem iarăși o explicație, desele noastre sesizări și reclamații, fie că vorbim de serviciile publice sau private, din ultimii ani, nu au fost soluționate satisfăcător. Au fost chiar ignorate sau au rămas fără un răspuns pe măsură. Așa că această aplicație poate avea impact dacă este una interactivă, ușor de folosit, cu rezultate imediate și desigur să fie cunoscută publicului larg”, a explicat psihologul.

Mihai Copăceanu mai spune, totuși, că inspectorii instituției de control ar putea fi „sufocați” de numărul sesizărilor și că cel mai probabil lucrurile se vor îndrepta atunci când vom avea comercianți și furnizori de servicii „educați”. „Am totuși o îndoială cu privire la modul în care comisarii ANPC ar putea să remedieze, să verifice multitudinea de sesizări și reclamații. Personal, ca psiholog, consider că îmbunătățirea serviciilor nu se va realiza doar prin creșterea numărului de reclamații și amendarea unor nereguli, ci prin insuflarea unui simț al respectului și al datoriei furnizorilor de servicii”, a precizat psihologul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite