Blue Air: Pasagerii și statul riscă să nu-și recupereze banii din cauza declarațiilor ANPC

0
Publicat:

În urma noilor amenzi date de ANPC, Blue Air îl acuză pe președintele instituției că afectează grav posibilitatea ca pasagerii și statul să-și recupereze banii pe care compania îi datorează.

Panou cu zboruri anulate de Blue Air
Blue Air a anulat sute de zboruri începând cu data de 6 septembrie

Redăm integral comunicatul Blue Air:

În vederea desăvârșirii acțiunii începute în data de 14 Iulie 2022, acțiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital integral românesc, privat, să fie nevoită să își înceteze activitățile, iar principalul său competitor să aibă „câmp liber” către un adevărat monopol pe piața de transport aerian de pasageri din România, Constantinescu Horia continuă să săvârșească, în opinia noastră, infracțiunea de comunicare de informații false, infracțiune prevăzută de art. 404, Cod Penal, cunoscând caracterul fals al informațiilor comunicate.

Suntem convinși că această nouă comunicare de informații false a fost declanșată de anunțul investitorilor interesați în preluarea și reorganizarea Blue Air, anunț făcut în data de 30 Septembrie 2022, posibilitatea salvării Blue Air fiind una care pare să nu convină lui Constantinescu Horia.

Acesta nu a mai așteptat răspunsul autorităților române cu privire la propunerea primită din partea investitorilor, ignorând în mod flagrant atât faptul că prin declarațiile sale false afectează în mod grav posibilitatea Statului Român de recuperare a garanțiilor acordate pentru împrumutul în cuantum de 300.775.000 LEI, dar și posibilitatea pasagerilor afectați de anulări de recuperare a sumelor datorate de Blue Air.

Având în vedere faptul că pentru primele acte materiale ale infracțiunii mai sus menționate, Blue Air a formulat deja o plângere penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în data de 19 August 2022 și pentru a nu interfera în absolut niciun mod în activitatea de urmărire penală, ne abținem de la orice alte comentarii privitoare la activitatea lui Constantinescu Horia, punând la dispoziția reprezentanților mass media o copie a Plângerii penale mai sus menționate, precum și dovada înregistrării acesteia.

De asemenea, arătăm faptul că avocatul Blue Air, persoana care a reprezentat compania în absolut toate întâlnirile solicitate de Constantinescu Horia, stă la dispoziția organelor de urmărire penală, pentru prezentarea tuturor aspectelor de fapt, inclusiv, dacă acest lucru va fi considerat necesar de procurorul de caz, prin efectuarea testului poligraf.

ANPC a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, informează ANPC printr-un comunicat, conform Agerpres.

"Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviation SA şi a continuării acesteia, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, o amplă acţiune de control care a avut în vedere modul de respectare a prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor privind serviciile de transport aerian, ale operatorului, verificându-se iniţial situaţia zborurilor anulate în perioada 15.06.2022 - 30.08.2022 şi ofertele practicate de operatorul economic atât pe site-ul oficial, www.flyblueair.com, cât şi pe pagina oficială de Facebook a acestuia sau din aplicaţia Blue Air, şi extinsă ulterior ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la anularea tuturor zborurilor din 06.09.2022 până în 10.10.2022. În ciuda desfăşurării greoaie a cercetării, cauzată de reacţiile întârziate ale operatorului economic la solicitările echipei de comisari ANPC cu privire la diverse documente necesare investigaţiei, concluziile analizării situaţiei au fost definitivate", se menţionează în comunicat.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite