CSM: Sesizarea la Legea ANI se referă la caracterul public al declaraţiei de avere

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

CSM a adus vineri noi precizări privind sesizarea referitoare la dispoziţiile Legii nr. 144/2007 privind funcţionarea ANI, susţinând că documentul trimis Avocatului Poporului vizează strict caracterul neconstituţional al publicării declaraţiilor de avere şi de interese, informează NewsIn.

Într-un comunicat remis vineri, Consiliul Superior al Magistraturii susţine că acest caracter neconstituţional al publicării declaraţiilor de avere şi de interese a fost constatat prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008 de către Curtea Constituţională.

Precizarea CSM vine după ce Transparency International România a criticat CSM pentru cererea de verificare a neconstituţionalităţii Legii 144 din 2007, privind funcţionarea ANI, şi a solicitat Avocatului Poporului să o respingă.

Printr-un comunicat remis joi, conducerea Transparency International România se declară indignată cu privire la modul în care o serie de instituţii publice înţeleg să încurajeze nerespectarea unor dispoziţii legale "pe care le consideră incomode, interpretarea acestora în mod subiectiv şi înlăturarea aplicării lor prin declararea neconstituţionalităţii".

Astfel, organizaţia critică raţiunile invocate de CSM în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României (CCR), conform căruia o hotărâre mai veche a CCR a stabilit că prezumţia dobândirii licite a averii constituie una dintre garanţiile dreptului de proprietate.

"Acest tip de abordare este efectul unui regim protecţionist invocat şi aplicat de magistraţi şi reprezintă o sfidare gravă a normelor de transparenţă care ar trebui să guverneze activitatea oricărei persoane aflate în serviciul unei instituţii publice", se arată în comunicatul Transparency, care susţine că, în mod constant, Consiliul Superior al Magistraturii nu respectă standardele de transparenţă în ceea ce priveşte deciziile adoptate.

Ca urmare, Transparency România atrage atenţia CSM că se plasează pe un plan periculos, în care este posibil ca reacţia societăţii şi a celorlalte puteri în stat să fie una fermă.

În comunicat se mai arată că persoanele care doresc să exercite prerogativele puterii publice vor trebui să respecte constrângerile statutului de funcţionar, magistrat sau demnitar. Transparency se arată încrezător că punctul de vedere al CSM nu este împărtăşit de toţi magistraţii, susţinând că "este periculos şi incorect faţă de magistraţi sa fie puşi în situatia de a se plasa deasupra dreptului cetaţeanului la transparenţă şi să fie supuşi criticilor societăţii, doar pentru ca anumite decizii se iau în numele lor, fără consultarea lor şi pentru protejarea unor cazuri individuale".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite