Cristian Tudor Popescu: În România lucrurile încep să arate precum în Germania, după victoria lui Hitler

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu compară situaţia actuală a României, referindu-se la chestiunea plagiatului premierului Victor Ponta, cu cea din Germania, imediat după instalarea naziştilor la putere.

"Lucurile încep să arate în acest moment, şi am proprietatea termenilor, ştiu ce spun, ca în Germania după victoria naziştilor, după alegerea lui Hitler cancelar al Germaniei, în 1933. Este aceeaşi sfidare monstruoasă din partea noii puteri, de a-şi impune cu orice preţ voinţa, călcând în picioare orice regulă, desfiinţând o comisie atunci când există vreun pericol ca ea să dea vreun verdict neplăcut pentru domnul Ponta. Aud nişte prostii în faţă practicate de susţinătorii acestei puteri care mă scot din minţi. Nu este posibil să o auzi pe doamna Andronescu şi nu ştiu câţi am mai auzit că trebuie un verdict de specialitate, trebuie o comisie juridică care să analizeze. Ce să analizeze? Este suficient un grup de oameni, o gospodină, un elev, un ţăran, un grup de oameni care ştiu să scrie şi să citească pentru a proba această hoţie a domnului Ponta. Nici măcar nu e vorba de un plagiat. Oricine poate să ia şi să compare, dacă ştie să scrie şi să citească. Nu trebuie studii juridice. Plagiat înseamnă ceva mai fin", a spus Cristian Tudor Popescu, la Realitatea TV.

Afirmaţia lui Cristian Tudor Popescu a fost făcută în cursul dimineţii de vineri după ce Ministrul Educaţiei a desfiinţat comisia care analiza plagiatul lui Victor Ponta, urmând să creeze una nouă.

În cursul după amiezii, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis însă că 85 din cele 307 de pagini ale lucrării de doctorat a lui Victor Ponta sunt copiate din diverse lucrări care au fost identificate deja. Vezi aici mai multe!

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite