Creşterea economică stagnează în Est | adevarul.ro

Creşterea economică stagnează în Est

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Statele est-europene, dar nici cele din Asia Centrală nu sunt ferite de turbulenţele generate de criza financiară globală, care ar putea să încetinească ritmul de creştere economică în cele

Statele est-europene, dar nici cele din Asia Centrală nu sunt ferite de turbulenţele generate de criza financiară globală, care ar putea să încetinească ritmul de creştere economică în cele mai multe ţări din aceste regiuni, avertizează oficialii Băncii Mondiale.
„Statele din Europa de Est şi Asia Centrală simt efectele crizei financiare care avansează rapid, alături de restul lumii.

Reformele structurale din ultimii ani din aceste regiuni, care au vizat implementarea de politici macroeconomice sănătoase, au ajutat la oprirea crizei într-o anumită măsură. Aceste ţări au un grad mai ridicat de elasticitate în prezent decât în urmă cu zece ani, dar niciun stat nu este imun la impactul crizei“, a declarat, într-un comunicat, Shigeo Katsu, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

Potrivit lui Katsu, o încetinire prelungită a economiilor vest-europene va avea ca efect reducerea cererii pentru exporturi din statele est-europene şi centrul Asiei, şi în special pentru cele provenite din partenerii comerciali ai vechilor membri ai UE.

Declaraţiile au fost făcute la întâlnirea anuală dintre reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Fondului Monetar Internaţional.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite