Comisia Europeană investighează garanţia de stat acordată Oltchim
0Comisia Europeană a lansat joi o procedură oficială de investigaţie cu privire la o garanţie de stat în valoare de 49,6 milioane de euro în favoarea Oltchim. Comisia doreşte să verifice dacă Oltchim se afla deja în dificultate înainte de actuala criză financiară şi economică.
Dacă acest lucru se dovedeşte adevărat, înseamnă că Oltchim, una
dintre cele mai mari întreprinderi de produse chimice din România, nu
ar mai fi eligibilă pentru ajutorul acordat.
Comisia are îndoieli referitoare la conformitatea garanţiei de stat,
care urmează a fi emisă în cadrul unei scheme de ajutor existente,
aprobată de către Comisie pe data de 5 iunie 2009, cu dispoziţiile
Cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat destinate economiei
în perioada crizei, astfel cum a fost modificat pe data de 25 februarie
2009.
"Comisia va verifica dacă dificultăţile cu care se confruntă
Oltchim sunt legate de criză sau sunt anterioare acesteia. În al doilea
caz, Cadrul temporar nu este instrumentul adecvat pentru a rezolva
problemele întreprinderii. Aceasta nu ar exclude însă posibilitatea de
a acorda Oltchim un ajutor de salvare şi de restructurare, spre
exemplu, în cazul în care s-ar îndeplini condiţiile Orientărilor
privind salvarea şi restructurarea întreprinderilor", a declarat comisarul european pentru concurenţă, Neelie Kroes.
- Mai mult, Comisia doreşte să investigheze dacă garanţia de stat preconizată respectă dispoziţia Cadrului temporar care limitează valoarea maximă a împrumutului (în cazul Oltchim - 62 milioane de euro) la valoarea totală anuală a costurilor salariale ale întreprinderii beneficiare pe anul 2008
- În urma difuzării anunţului public privind intenţia de a acorda întreprinderii de produse chimice Oltchim o garanţie în temeiul Cadrului temporar, Comisia a primit o plângere care punea sub semnul întrebării compatibilitatea garanţiei cu criteriile Cadrului temporar.
- Garanţia în cauză ar urma să fie emisă de către EximBank pentru a acoperi 80% (49,6 milioane de euro) dintr-un credit comercial în valoare de 62 milioane de euro destinat achiziţionării Arpechim, furnizor al întreprinderii Oltchim.























































