Cod portocaliu și galben emis de hidrologi în mai multe zone ale țării, valabil până vineri
0Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, 8 ianuarie, atenţionări Cod galben și portocaliu de inundaţii, valabile până vineri.

Potrivit Agerpres, în intervalul 8 ianuarie, ora 12:00 - 9 ianuarie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie vizează următoarele cursuri de apă:
- Pe râul Jiu - pe sectorul aval confluenţă cu râul Motru - amonte S.H. Podari (judeţul Dolj)
- Pe râul Teleajen - pe sectorul aval confluenţă cu râul Vărbilău (judeţul Prahova).
Totodată, în perioada 8 ianuarie, ora 12:00 - 9 ianuarie, ora 00:00, un Cod galben de inundaţii şi creşteri ale debitelor şi nivelurilor vizează următoarele cursuri de apă:
- Desnăţui - bazin amonte de Acumularea Fântânele (judeţele: Mehedinţi şi Dolj);
- Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte S.H. Podari (judeţele: Gorj, Mehedinţi şi Dolj), râul Jiu - pe sectorul aval confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Gorj şi Dolj);
- Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Lotru - amonte confluenţă cu râul Olteţ (judeţele: Vâlcea, Argeş şi Olt);
- Olteţ - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj);
- Teslui (judeţele: Dolj şi Olt);
- Vedea - bazin superior, Teleorman - bazin superior (judeţele: Argeş, Olt şi Teleorman);
- Argeş - bazin superior;
- Dâmboviţa - bazin superior;
- Sabar - bazin superior (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa);
- Neajlov - bazin amonte confluenţă cu râul Ilfovăţ (judeţele: Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman);
- Ialomiţa - bazin amonte de Acumularea Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval de Acumularea Pucioasa - amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ilfov) şi Teleajen (judeţul Prahova).























































