Exclusiv Cine se pune cu Trump. Numele-surpriză din culisele politicii americane: „Oamenii ar trebui pur și simplu să se obișnuiască cu asta”

SUA stau pe un butoi de pulbere, iar societatea americană e mai polarizată ca oricând, dovadă și tensiunile de la Minneapolis și Minnesota. În plus, Washingtonul și UE se află într-un război rece, iar Groenlanda este doar una din marile mize. Odinioara aliate, SUA și UE sunt tot mai ostilizate, iar Donald Trump e văzut de mulți experți ca fiind cauza acestei probleme, chiar dacă și europenii au păcatele lor.

Donald Trump pare că nu are rivali în SUA. FOTO: AFP

Andreea Maierean, profesor universitar de ştiinţe politice în Statele Unite ale Americi, la Wilkes University, în Pensylvania, analizează, pentru „Adevărul”, situaţia din SUA în anul midterms și indică numele care s-ar putea ridica pentru a-l înfunta pe Trump, la viitoarele alegeri.

Adevărul: Am intrat în anul „midterms”, iar alegerile pentru Casa Albă nu mai par nici ele atât de departe. Cum vedeți lupta pentru putere din culisele partidului republican și cine credeți că va câștiga aceste alegeri de jumătate de mandat?

Anul acesta pe 3 noiembrie vor avea loc în Statele Unite alegerile midterms sau alegerile de la jumătatea mandatului. Vor fi pe buletinele de vot toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, o treime dintre senatorii, o parte din guvernatori și alti candidați la funcţii locale și de stat. În general, la alegerile de la jumătatea mandatului, partidul de opoziție pornește favorit. Sondajele actuale confirmă acest trend și arată că democrații ar putea prelua majoritatea în Camera Reprezentanților, dar este încă foarte devreme și multe se mai pot schimba. Sondajele cu adevărat relevante sunt cele care vor apărea în luna septembrie, când mai multă lume începe să se gândească la apropierea alegerilor.

Doar că, după ce s-a întâmplat pe 6 ianuarie 2021, nu mai putem fi siguri că rezultatele vor fi recunoscute. Donald Trump și partidul său par să accepte rezultatele alegerilor doar atunci când le sunt favorabile. Am văzut ca pe 6 ianuarie 2021, sustinătorii lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul pentru a bloca validarea rezultatului alegerilor prezidențiale. Între timp, cei condamnați definitiv atunci au fost grațiați în masă. Ne putem așadar aștepta la orice cât timp frâiele puterii sunt în mâinile lui Donald Trump.

Trump ar putea candida pentru a treia oară

Pentru că ați făcut referire la modul autoritar în care conduce Trump, cine ar putea fi viitorul candidat din partea republicanilor? Am avea motive să ne așteptăm la o surpriză?

Cât privește viitoarele alegeri prezidențiale din 2028, pare devreme să căutăm viitorii candidați, dar primele scenarii au început deja să apară. Într-un interviu recent pentru The Economist, Steve Bannon, un apropiat al președintelui a spus că Donald Trump va avea un al treilea mandat, va rămâne președinte și în 2028, iar oamenii ar trebui pur și simplu să se obișnuiască cu asta. Bineînțeles că asta ar viola Amendamentul 22 din Constituția Statelor Unite care limitează un președinte la cel mult două mandate, dar Bannon explica că țara are nevoie de el și că Donald Trump este un „instrument al voinței divine.”

Cât privește alternativele, liderii republicani ce par în acest moment cei mai vizibili și mai activi sunt vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio.

Cine se ridică din rândul democraților

Dincolo, la marii rivali ai republicanilor, cine ar putea să se ridice și să fie alesul democraților? O vedeți pe Hillary Clinton „resuscitată”, o nouă tentativă a Kamalei Harris, ori poate, de ce nu, o intrare în scenă a lui Michelle Obama sau a guvernatorului Californiei?

A trecut un an de când Donald Trump și-a început al doilea mandat și în multe situații de criză apărute în această perioadă, multă lume a criticat lipsa de reacție a democraților. S-a vorbit și despre o criză la vârful Partidului Democrat manifestată tocmai prin lipsa unor lideri carismatici care să dea mai multă vizibilitate mesajelor critice la adresa actualei administrații.

În această perioadă de tranziție, au apărut totuși câteva figuri care par a se anunța pentru o potențială candidatură la președinție: Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, Josh Shapiro, guvernatorul Pennsylvaniei, Wes Moore, guvernatorul din Maryland, JB Pritzker, guvernatorul din Illinois, Pete Buttigieg, fostul secretar al Transporturilor sau Chris Murphy, senator din Connecticut.

De unde vin marile riscuri în 2026 la adresa securității globale?

Marele risc în 2026 este incertitudinea. După zeci de ani trăiți sub pax americana, o perioadă în care securitatea globală a fost susținută prin alianțe, instituții multilaterale și prezență militară americană, avem acum la Washington o conducere care nu mai crede în cooperare, în instituțiile internaționale și nu mai respectă dreptul internațional. Avem de-a face cu un președinte impulsiv, vanitos și narcisist.

Pentru a înțelege cât de radicală este această schimbare de direcție, merită privit un moment spre modul în care președinții americani din trecut au folosit instituțiile internaționale ca piloni ai securității globale. Ronald Reagan, președintele republican pe care încă îl evocă mulți conservatori, ca etalon a consolidat decisiv organizații ca NATO și a sprijinit întărirea FMI și a Băncii Mondiale. Prin contrast, chiar la începutul acestui an, Donald Trump a retras Statele Unite din 65 de organizații, tratate și organisme internaționale, declarând că acestea „nu mai servesc intereselor americane”. Și se pare că vrea să dea lovitura de grație și pentru NATO, prin presiunile făcute pentru preluarea Groenlandei.

Cât de mare e riscul unei noi Yalta

Pe acest fond, în acest context complicat, vezi posibilă, așa cum zic unii, o înțelegere de culise între SUA, Rusia și China, un fel de „Yalta 2.0”?

Cât privește o Yalta 2.0, China rămâne principalul competitor al Statelor Unite, deci o înțelegere la nivel înalt pare, cel puțin deocamdată, puțin probabilă. Până acum câteva luni, ar fi părut fantezistă și ideea unei noi mari înțelegeri între SUA și Rusia. Dar am aflat chiar zile acestea că Donald Trump l-a invitat pe Vladimir Putin să se alăture noului său Consiliul al Păcii. Știm și că atât mișcarea MAGA cât și Vladimir Putin promovează o viziune bazata pe suveranitate națională. Liderii de la Washington și Moscova văd acum în mod asemănător politica internațională ca o luptă între state, nu ca un spațiu al regulilor comune. În plus, ambii folosesc un discurs anti-globalizare pentru a justifica abuzuri și concentrarea puterii. Sunt numeroase indicii care arată că au mai multe lucruri în comun decât lucruri care îi separă.

Se vorbește despre „schimbarea ordinii mondiale”, despre o nouă eră și despre „moartea dreptului internațional” odată cu acțiunea SUA în Venezuela, dar și despre faptul că ONU ar fi în moarte cerebrală. Nu e totuși greșit pusă problema atâta timp cât de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și până azi am avut și alte încălcări ale statului de drept și războaie în care ONU nu a avut niciun cuvânt de spus, iar dreptul internațional a rămas pe hârtie?

Au mai existat în istoria recentă momente în care Statele Unite au acţionat fără mandat ONU sau fără sprijin formal NATO. În Panama, în 1989, Statele Unite au intervenit unilateral pentru a-l înlătura pe Manuel Noriega. Chiar și începutul războiului din Irak, în 2003 a avut loc fără o rezoluție explicită a Consiliului de Securitate și fără consens în NATO.

Dreptul internațional a fost într-adevăr dintotdeauna diferit față de dreptul național, pentru că nu există o autoritate globala care să-l aplice coerent asupra statelor suverane, ci doar consens și presiune politică. Totuși, momentul de față este unul critic, pentru că Statele Unite, țara care a creat și a susținut marile instituții internaționale se dezice acum de ele și se arată tot mai sceptică față de dreptul internațional. Prăbușirea ordinii mondiale, așa cum o știm din manualele de relații internaționale, poate începe acum pentru că principalul factor de stabilitate în relațiile internaționale a devenit haotic.

Ce poate face România

În tot acest climat, ar putea totuși fi anul 2026 anul relansării relațiilor bilaterale dintre Washington și România? Și ce ar trebui să facă Bucureștiul în acest sens, cum ne-am putea apropia din nou de partenerul nostru strategic?

Este o întrebare dificilă. Cred că România își datorează progresul ultimilor ani sprijinului primit de la Uniunea Europeană, iar ca stat membru prima noastră responsabilitate rămâne față de UE. Următorii ani vor fi complicați pentru diplomația de la București, pentru că Statele Unite se arată tot mai distante și mai critice față de proiectul european.

Vă amintesc aici de discursul lui JD Vance de la Conferința de Securitate de la München, când a susținut că principala amenințare pentru Europa vine din suprimarea vocilor populiste.

Există o anumită deschidere pentru negocieri bilaterale, dar favorizați pentru întâlnirile de la Mar-a-Lago par a fi doar lideri autoritari, precum Viktor Orbán. În plus, pentru a conta într-o astfel de relație trebuie să vii cu „propuneri” solide. Qatarul a oferit de exemplu un avion de lux Boeing 747 pentru uzul președintelui Trump. Oamenii de afaceri elvetieni au adus un lingou de aur personalizat cu numerele 45 și 47, în omagiu pentru mandatele sale prezidențiale. România nu are asemenea resurse.