Cine asigură paza şi protecţia firmelor
0Bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani sunt preferaţi la angajarea pe o funcţie operativă în cadrul firmelor de pază şi protecţie din România. Aceştia au salarii cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, net.
Rapoartele Asociaţiei Profesionale a Companiilor de Securitate (ACSP) arată că doar una din opt persoane angajate în astfel de societăţi este femeie, aproximativ 11% din personal, iar aceasta ocupă, de obicei, o funcţie de supervizare.
Cât costă securitatea
Companiile de securitate din România s-au axat, în ultimul an , în special pe asigurarea transporturilor şi însoţirea de valori, asigurarea securităţii unor evenimente şi monitorizare. Potrivit ACSP, preţul practicat pentru astfel de servicii variază între 8 şi 15 lei pe oră pentru un agent, iar tariful pentru transportul de valori este în medie de 4 lei.