Cinci persoane, sub control judiciar în dosarul în care este cercetat şi baronul de Braşov, Aristotel Căncescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticoupţie au dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de cinci persoane suspectate în dosarul în care este anchetat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Potrivit unui comunicat emis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Claudia Corina Crăciun, director executiv Direcţia Administraţie Publică Locală din cadrul Consiliului Judeţean Braşov, la data faptelor, se află sub control judiciar, de pe 7 octombrie până pe 5 noiembrie. Aceasta este suspectată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi tentativă la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, pe toată durată urmării penale, vor mai fi sub control judiciar Cristian Emil Cirica, acuzat de patru infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Mircea Constantin Popa şi Ioan Boţoman care sunt suspectaţi de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

De asemenea, Maria Gheorghieş va fi sub control judiciar fiind acuzată de procurori că a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei cinci trebuie să respecte următoarele obligaţii: 

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, 

b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, 

c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat,

d) să nu depăşească teritoriul României (în cazul Claudiei Corina Crăciun) şi limita teritorială a judeţului Braşov, (în cazul celorlalţi inculpaţi), decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent,

e) să nu exercite funcţia respectiv profesia, în exercitarea căreia au comis infracţiunile (în cazul următorilor inculpaţi: Claudia Corina Crăciun, Cristian Emil Cirica, Mircea Constantin Popa şi Ioan Boţoman),

f) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme (în cazul inculpaţilor Maria Gheorghieş, Cristian Emil Cirica, Mircea Constantin Popa şi Ioan Boţoman),

g) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar. 

Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

DNA a cerut vineri încuviinţarea arestării preventive a lui deputatului Ion Diniţă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut, vineri, încuviinţarea arestării preventive a deputatului Ion Diniţă. Acesta este suspectat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul în care este anchetat Aristotel Căncescu, după ce Consiliul Judeţean Braşov ar fi fost prejudiciat, în urma plăţilor nelegale făcute firmei parlamentarului, cu peste 7,6 milioane de euro.

În documentele din dosar, obţinute de Mediafax, anchetatorii subliniază că SC Gotic SA, ce aparţine deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire - cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză.

Pe de altă parte, conform aceloraşi documente, în aceeaşi încercare de recuperare a prejudiciilor prin atribuiri în continuare de lucrări în mod abuziv, cu nerespectarea legii în materia achiziţiilor publice, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, a avut, din dispoziţia lui Aristotel Căncescu, mai multe întâlniri cu Ion Diniţă, "pentru a-l determina să accepte noi contracte, cu condiţia ca o parte din bani să fie returnaţi pentru recuperarea prejudiciilor din contractele anterioare".

În aceleaşi documente, anchetatorii precizează că, din cercetările făcute până la acest moment rezultă că preşedintele CJ Braşov a oferit firmei lui Diniţă, cu sprijinul şi prin complicitatea vicepreşedintelui instituţiei şi a funcţionarilor cu funcţii de conducere din CJ Braşov, două contracte. Primul, încheiat în 2006, a vizat lucrări de reabilitarea DJ131C km 17+000 – 29+050 Racoş- Rupea, iar al doilea, din 2007, reabilitarea sectorului de drum Augustin-Racoş-Şercaia.

„Prejudiciul total cauzat bugetului Consiliului Judeţean Braşov prin achitarea în mod nelegal din dispoziţia abuzivă a inculpatului Căncescu Aristotel a unor sume aferente lucrărilor executate de SC Gotic SA ca urmare a derulării contractelor nr. 8789/10.11.2006, privind lucrările de reabilitarea DJ131C km 17+000 – 29+050 Racoş - Rupea şi nr. 69/20.09.2007, privind lucrările de întreţinere, reparaţii şi salubrizare a drumurilor judeţene din Braşov( întreţinere şi salubrizare în sezonul rece - deszăpeziri precum şi întreţinerea şi reparaţii pe timp de vară), este de 32.983.878,71 lei cu TVA, echivalentul a 7.672.228,32 euro", se menţionează în documentele din dosar.

Procurorii anticorupţie detaliază plăţile făcute firmei lui Diniţă, precizând astfel că firma deputatului a primit un milion de lei, sumă considerată exorbitantă de către DNA, în schimbul a două straturi de asfalt turnate pe doi kilometri de drum în localitatea Racoş, după care Costea Viorel, director al Direcţiei de Administrare Drumuri şi Poduri din cadrul Consiliului Judeţean, a întocmit un referat prin care a propus alocarea unei alte sume de 2.900.000 lei, pentru plata aceloraşi lucrări. Costea este cercetat şi el în acest dosar, pentru abuz în serviciu.

„Practic, cei 2 km ai drumului din incinta localităţii Racoş, pe care SC Gotic SA a turnat timp de 6 luni, două straturi de asfalt, au fost plătiţi de către Consiliul Judeţean Braşov cu suma de 1.000.000 lei +2.900.000 lei, deşi nu a existat vreun contract nou sau vreun act adiţional la contractul iniţial (nr. 8798/10.11.2006) şi nici măcar un act de recepţie al pretinselor lucrări efectuate pentru care deja fusese achitată suma exorbitantă de 1 milion lei", se arată în documentele anchetatorilor.

În acest dosar, preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a fost reţinut luni seară, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat mai multe ore la DNA Braşov.

Aceeaşi măsură preventivă a fost dispusă în cazul administratorul public al judeţului, Radu Ispas, şi al lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL.

Căncescu şi Bâgiu au fost prezentaţi, marţi, instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă. Propunerea a fost respinsă, cei doi urmând să fie cercetaţi sub control judiciar.

Potrivi anchetatorilor, vicepreşedintele CJ Braşov, Mihai Pascu, este cercetat şi el, pentru abuz în serviciu şi instigare la tentativă la această infracţiune.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Procurorii cer aviz pentru încuviinţarea reţinerii deputatului PC Ion Diniţă în dosarul în care este anchetat baronul Aristotel Căncescu

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea reţinerii şi a propunerii de arestare preventivă a deputatului Ion Diniţă - acuzat de complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită în dosarul în care este anchetat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite