CGMB îl înlocuieşte pe Murgeanu
0Consilierii municipali îl vor alege astăzi, în cadrul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pe noul viceprimar general al Capitalei, care îi succede în funcţie lui Răzvan Murgeanu, numit recent secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei.
Succesorul lui Răzvan Murgeanu va fi ales, din partea PD-L, dintre Mircea Raicu şi Mugur Călin. Răzvan Murgeanu a fost ales de CGMB, în iunie 2008, în funcţia de viceprimar al Capitalei, el ocupând această funcţie şi în timpul mandatului lui Adriean Videanu.
Înainte de plecarea sa de la Primăria Capitalei, Răzvan Murgeanu a precizat că a ales să lucreze la ministerul condus de Vasile Blaga, deoarece nu a găsit "feedback"-ul necesar în relaţia cu primarul general Sorin Oprescu.
"Îmi pare rău că plec din primărie, dar plec pentru că am încercat să explic problemele Bucureştiului actualului primar general şi nu am găsit 'feedback. Nu am avut niciun conflict cu Sorin Oprescu, m-am văzut cu acesta doar de patru ori, aşa că asta este decizia", a spus Murgeanu.
El a arătat că sunt anumite lucruri care nu merg bine în Primărie, că a avut o serie de proiecte pe care dorea să le aplice la Capitală şi a adăugat că le va urmări şi din noua sa postură de secretar de stat.























































