Cei doi sabotori, acuzați că plănuiau incendierea sediului din București al celei mai mari companii de curierat ucrainene, rămân în arest preventiv
0Cei doi ucraineni care au încercat recent ă incendieze în numele Rusiei sediul unei companii din Bucureşti rămân în arest preventiv.

Potrivit Agerpres, Shcherbakov Vadym şi Filipchuk Bohdan au fost arestaţi preventiv pe 16 octombrie de Curtea de Apel Bucureşti, decizia fiind menţinută marţi, 28 octombrie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Serviciul Român de Informații (SRI) transmitea la acea vreme că cei doi intenționau să incendieze sediul companiei Nova Post din București.
„Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea a doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu al companiei NOVA POST din municipiul București", a transmis SRI.
În intervalul 14-15 octombrie 2025, ofițerii au identificat și monitorizat doi ucraineni care au venit din Polonia la București și au depus la sediul NOVA POST din București două colete care conțineau dispozitive incendiare cu inițiere de la distanță, confecționate artizanal, disimulate în căști audio și piese auto, respectiv componente de monitorizare a locației prin GPS.
Locația se află la parterul unei bloc de locuințe, situat în zona centrală a municipiului București, sectorul 3. În situația producerii incendiului, acesta se putea propaga cu ușurință la clădirile din jur, creându-se astfel un real pericol asupra vieții unui număr foarte mare de persoane, precum și asupra imobilelor și bunurilor situate în zonă, potrivit procurorilor DIICOT.
Cei doi ucraineni reținuți, de 21 și 24 de ani, sunt acuzați de tentativă la acte de diversiune.

















































