Ce a răspuns Maia Sandu când a fost întrebată despre posibilitatea de a ajunge președintele României
0Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a fost întrebată despre perspectiva unei eventuale uniri cu România, sâmbătă, 16 mai, în cadrul Conferinței „Lennart Meri” din cadrul forumul anual de securitate de la Tallinn, Estonia.

Fostul președinte al Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a întrebat-o direct de ce nu face pasul unirii cu România, relatează publicația moldoveană Ziarul de Gardă (ZdG)
Maia Sandu a răspuns că, în prezent, sprijinul popular este mai ridicat pentru integrarea în Uniunea Europeană, direcția pe care Chișinăul o urmează prioritar.
„Vom face totul pentru a ne păstra oamenii în siguranță”
Totuși, a admis că lucrurile s-ar putea schimba dacă cetățenii ar considera că procesul european avansează prea lent.
„Avem acum mai mult sprijin pentru integrarea în UE, lucru confirmat și la referendum. Continuăm pe acest drum și ne îndeplinim angajamentele, iar acest lucru a fost recunoscut în rapoartele UE. Dar vom face totul pentru a ne păstra oamenii în siguranță și pentru a menține țara în lumea liberă”, a declarat șefa statului.
Discuția a luat o turnură surprinzătoare când președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, prezent în panel, a afirmat că „poate Maia Sandu va deveni într-o zi președinta României”, adăugând că ar fi „un președinte grozav, indiferent de țară”.
„Mi-ar plăcea să mă ocup puțin de grădinărit după ce termin cu toate acestea”
Replica Maiei Sandu a stârnit zâmbete în sală: „Mulțumesc mult! Mi-ar plăcea să mă ocup puțin de grădinărit după ce termin cu toate acestea”.
Moderatoarea panelului a completat: „Poți face grădinărit și în România.”
Obiectivul vizitei Maiei Sandu la Tallinn, efectuate la invitația președintelui eston Alar Karis, este consolidarea cooperării bilaterale, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. Agenda a inclus întrevederi cu președintele Estoniei, cu premierul Kristen Michal, cu președintele Parlamentului, Lauri Hussar, și cu ministrul de Externe, Margus Tsahkna.
Conferința „Lennart Meri” din acest an a debutat cu două sesiuni dedicate Ucrainei și Republicii Moldova.
În deschiderea evenimentului, președintele Alar Karis a vorbit despre „curajul european”, afirmând că extinderea UE pentru a include Ucraina, Moldova, Muntenegru, Albania și alte state candidate ar fi „cel mai îndrăzneț și decisiv pas”.
În sesiunea dedicată Republicii Moldova, discuțiile au vizat modul în care Chișinăul a reușit să contracareze influențele rusești în ultimele scrutine, rolul jurnalismului de investigație și provocările de securitate care urmează. Activitatea ZdG a fost menționată ca exemplu de instrument eficient în informarea publicului despre coruperea alegătorilor, dezinformare și finanțări obscure.
Întrebările din public au vizat tacticile Moscovei în raport cu Moldova, starea jurnalismului de interes public și modalitățile de protejare a proceselor democratice. Sesiunea a fost organizată de rețeaua estoniană PractNet.























































