Cătălin Predoiu și ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, declarații comune la Constanța despre securitatea frontierei maritime a UE
0Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, împreună cu omologul său austriac, Gerhard Karner, vor susține marți, 26 mai 2026, începând cu ora 17:30, o declarație de presă în portul Constanța, eveniment axat pe securitatea frontierei maritime a României și a Uniunii Europene.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, vizita delegației austriece are loc în contextul unui exercițiu integrat organizat de structurile MAI, împreună cu parteneri instituționali, cu atribuții în combaterea migrației ilegale și în consolidarea securității frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Autoritățile române susțin că, în ultimii ani, cooperarea cu state precum Austria, Bulgaria și Ungaria a contribuit la reducerea semnificativă a migrației ilegale la frontierele externe ale UE, cu peste 80%.
De asemenea, MAI menționează că, în perioada 2025–2026, au fost derulate aproximativ 2.800 de acțiuni de tip „Blitz”, vizând prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere.
Reamintim că relațiile dintre cele două state au fost influențate în trecut de poziția critică a Vienei privind aderarea României la spațiul Schengen, un subiect care a generat tensiuni la nivel european. Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, împreună cu cancelarul Austriei, s-au opus vehement aderării României la spațiul Schengen.























































