Cafteală electorală
Scandalul cu împuşcături din comuna Iepureşti, în care au fost implicate 20 de persoane, a izbucnit după ce primarul Gheorghe Păunescu a constatat că afişele PSD din comună au fost rupte
Scandalul cu împuşcături din comuna Iepureşti, în care au fost implicate 20 de persoane, a izbucnit după ce primarul Gheorghe Păunescu a constatat că afişele PSD din comună au fost rupte de reprezentanţi ai PDL, relevă primele cercetări ale IPJ Giurgiu. "Au venit bodyguarzii, ne-au atacat cu bâte şi au tras în mine cu pistolul, iar pe ceilalţi ne-au bătut de ne-au rupt.
Eu am un glonţ de cauciuc înfipt sub arcada ochiului, un alt băiat a fost lovit cu toporul. Am fost tocaţi ca urzicile de oamenii chemaţi de primar", a declarat Costin Ceauşu, candidatul PD-L. Primarul PSD, care candidează pentru al treilea mandat, Gheorghe Păunescu, a afirmat că cei de la PDL au rupt afişele PSD, iar ulterior cei de la PDL i-au bătut pe finul şi pe nepotul lui.





















































