Avertismentul lui Nicușor Dan în presa franceză: Dacă Ucraina cade, „vom deveni vecini cu Rusia și totul se va schimba”
0Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu acordat France Info TV, în timpul vizitei sale la Paris, că România nu ia în considerare trimiterea de trupe în Ucraina, dar și-a arătat îngrijorarea privind consecințele pentru Europa și România ale unei eventuale înfrângeri a țării vecine.
Nicușor Dan a explicat că Europa trebuie să transmită Rusiei mesajul că va ajuta Ucraina pe termen lung, potrivit France Info.
„Important acum este ca Ucraina să reziste. Este o țară care are aceleași valori ca noi”, a spus președintele.

„E bine că se vorbește despre pace, dar nu sunt deloc optimist, chiar și în acest moment, cu privire la faptul că Rusia dorește pacea sau chiar un armistițiu”, a adăugat Nicușor Dan.
Șeful statului și-a arătat îngrijorarea cu privire la consecințele unei eventuale înfrângeri a Ucrainei.
„Vom deveni vecini cu Rusia, iar atunci totul se va schimba”, a spus președintele României.
Președintele a precizat că România nu va trimite trupe în Ucraina
Nicușor Dan a explicat însă că România nu ia în calcul trimiterea de trupe în Ucraina:
„Este unul dintre lucrurile pe care nu le putem face”
Președintele a amintit că România este „la fel ca Polonia, una dintre rutele prin care trec toate ajutoarele militare și civile (n.r. pentru Ucraina)”.
„Donald Trump are dreptate că trebuie să echilibrăm această problemă”
Chestionat în legătură cu recentele declarații ale președintelui american Donald Trump cu privire la UE, șeful statului declarat că „Europa și Statele Unite au interesul să-și continue relațiile”.
„Chiar și în primul său mandat, Donald Trump a spus că interesul american este să se concentreze pe Pacific. Multă vreme, a existat un dezechilibru între SUA și Europa în privința finanțării securității în Europa. Aici, Donald Trump are dreptate că trebuie să echilibrăm această problemă. De aceea, aici, la summitul NATO de la Haga, am spus cu toții că vom crește cheltuielile militare. Vom vedea cum evoluează lucrurile în viitor”. Referitor la posibilitatea ca liderul american să abandoneze Europa, acesta a punctat că „totul este dinamic acum”, a afirmat președintele României.
„Vom fi capabili să ne asigurăm securitatea”
Nicușor Dan a vorbit și despre programul SAFE al Uniunii Europene și a afirmat că „în câțiva ani, vom fi capabili să ne asigurăm securitatea”.
Referitor la războiul hibrid dus de Rusia, Nicușor Dan a explicat:
„Cred că a început acum zece ani, imediat după Crimeea (n.r. anexarea peninsulei), iar cum suntem la o capacitate de 20-30% pentru a combate această dezinformare”.























































