Atentat eşuat asupra turnului Burj Dubai

Cotidianul palestinian “Al-Quds al-Arabi” susţine că a fost confirmată o tentativă de aruncare în aer a turnului Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din Emiratele Arabe Unite (EAU). Ziarul citează în acest sens informaţii publicate de “Washington Times”.
Publicaţia americană atribuie organizaţiei Al-Qaida pregătirea megaatentatului asupra turnului, ce viza atât provocarea de daune materiale în valoare de circa un miliard de dolari, cât şi prejudicierea reputaţiei internaţionale a EAU, de centru financiar de prim rang.
Alt obiectiv urmărit de Al-Qaida îl constituia sabotarea tranzacţiei nucleare dintre SUA şi EAU, ce vizează construirea unor centrale nucleare în Emirate.
Burj Dubai are o înălţime de 818 metri, este înconjurat de un lac artificial şi un complex de locuinţe. În afara apartamentelor de lux, a birourilor, a unei biblioteci şi mai multor piscine, clădirea va adăposti şi cel mai mare mall din lume, Dubai Mall.
Şi Burj al-Arab a fost vizat
Tot sursa americană susţine că emiratul Ras al-Khaimam, cel mai sărac în resurse din EAU, dar cu o populaţie relativ numeroasă şi o puternică prezenţă a elementelor islamice radicale, s-a aflat în centrul complotului de distrugere a turnului Burj Dubai. În trecut, pe aeroportul din Ras al-Khaiman a fost dejucată o tentativă de răpire a unui avion de pasageri în vederea comiterii unui atentat asupra turnului Burj al-Arab, un alt simbol al puterii economice a emiratului Dubai.
Confirmarea complotului de către “Washington Times” ar avea la bază informaţii şi probe furnizate de trei membri ai serviciilor de informaţii americane.
Cotidianul “Al-Quds al-Arabi” susţine că ar exista o legătură clară între implicarea în complot a unor palestinieni, alături de terorişti sirieni şi libanezi, şi expulzarea din EAU a unui număr de 400 de imigranţi palestinieni din motive de securitate. Palestinienii expulzaţi erau cunoscuţi ca sprijinitori ai organizaţiei islamiste Hamas.





















































