Artistul și compozitorul Tudor Gheorghe, rănit după o căzătură într-un hotel din Iași. A petrecut o noapte în spital și a fost externat
0Un bărbat în vârstă de 80 de ani a ajuns la spital după ce a căzut și s-a lovit la cap într-un hotel din municipiul Iași. Incidentul a avut loc joi seară, 23 aprilie, și a fost semnalat prin apel la 112. Conform unor surse, ar fi vorba despre apreciatul artist și compozitor Tudor Gheorghe.

UPDATE 12.00 Tudor Gheorghe a fost externat din spital
Tudor Gheorghe a fost externat în urmă cu puțin timp de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, după ce a petrecut o noapte sub supraveghere medicală. Medicii i-au transmis că își poate relua activitatea în mod normal, conform Digi24.
Artistul susținuse două spectacole în oraș, la Teatrul Național Iași. Următorul lui eveniment va fi la Bacău.
Știrea inițială
Tudor Gheorghe, cunoscutul artist și compozitor, ar fi fost cazat la Hotel Moldova, unde, în cursul serii, ar fi sărbătorit ziua numelui la restaurantul unității.
Sursele citate susțin că, ulterior, în momentul în care s-a retras în cameră, din cauza unor probleme de sănătate, artistul ar fi avut amețeli.
În timp ce se afla în baie, acesta ar fi căzut și s-ar fi lovit la nivelul capului.
Sesizarea la 112 a fost făcută de fiul său. La fața locului au intervenit polițiștii Secției nr. 3, precum și un echipaj medical.
Bărbatul a primit primele îngrijiri la fața locului, după care a fost transportat la o unitate medicală pentru investigații și tratament de specialitate.
„Secţia nr. 3 Poliţie Iaşi a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, de 52 de ani, cu privire la faptul că tatăl său, de 80 de ani, în timp ce se afla în incinta unui hotel, din municipiul Iaşi, a căzut şi s-a lovit la nivelul capului. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical, constatând faptul că cele sesizate se confirmă, bărbatul de 80 de ani fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri”, au precizat reprezentanţii Poliţiei.
În prezent, polițiștii continuă verificările pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.























































