Exclusiv Armele vitale pentru ca România și UE să poată ține la distanță Rusia. General: „Mulți europeni sunt îngrijorați din cauza asta”

Uniunea Europeană a decis să se reînarmeze, după decenii în care statele membre nu au mai investit în industria militară. Format în SUA, la Harvard, generalul (r) Alexandru Grumaz s-a ocupat de planificarea apărării României și a fost printre cei care au făcut posibilă intrarea țării noastre în NATO. Într-o analiză pentru „Adevărul”, el explică „ingredientele” de care au nevoie UE și România pentru a deveni sigure în fața oricărei amenințări.

Avioanele franceze de luptă Rafale sunt printre cele mai performante la nivel global. FOTO: Pixabay

Uniunea Europeană se află în fața celui mai ambițios proces de reînarmare, scopul declarat fiind descurajarea Federaţiei Ruse. Acest lucru implică un proiect complex, dar și mult timp, pentru că industria de armament are nevoie de timp pentru a da rezultate serioase. În acest moment, armamentul marilor puteri europene, Franța, Germania și Italia, este în general superior din punct de vedere calitativ celui deținut de Federația Rusă. Totuși, ca rezultat al încheierii Războiului Rece, europenii au trecut pe pauză industria de apărare și au redirijat banii spre alte domenii ale economiei, în timp ce Federația Rusă nu a încetat să se înarmeze până în dinți.

Generalul Grumaz are expertiză în planificarea strategică - a fost director la Direcţia de Planificare Integrată a Apărării (MApN-Departamentul pentru Politica de Aparare și Planificare), director la Direcţia de Management al Resurselor pentru Înzestrare MApN, dar și șef al Secţiei Colaborării Tehnice Externe în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Nu în ultimul rând, a fost profesor la Cursul NATO – SNSPA și la Universitatea Națională de Apărare Carol I, iar actualmente este președintele Centrului de Analiză și Studii de Securitate.

Cu studii la Harvard, în SUA, generalul Alexandru Grumaz a fost primul înalt ofițer român pregătit de americani, iar la finele anilor 90 a fost printre cei care au contribuit la modernizarea și transformarea Armatei Române, pentru a deveni compatibilă cu NATO și a putea fi inclusă în Alianța Nord-Atlantică. Cu o expertiză serioasă în domeniul planificării apărării, a înarmării și a tehnologiilor militare, generalul a pus sub lupă programul european de reînarmare și a explicat ce i-ar mai trebui Uniunii Europene, dar și României pentru a putea să decurajeze orice potențiale planuri agresive ale Federației Ruse.

Cine trebuie să ne apere

Din start, generalul explică faptul că, chiar și dacă nu ar fi existat proiectul Comisiei Europene, toate statele membre le sunt datoare propriilor cetățeni să-i apere. Totuși, cele mai multe țări au preferat să investească mai puțin în propria apărare, de-a lungul anilor.

„Majoritatea teoriilor politice susțin că protecția împotriva invadatorilor străini este una dintre principalele funcții ale statului. Cu toate acestea, excluzând anii în care țările au fost implicate într-un război activ, proporția cheltuielilor guvernamentale globale pentru apărare în raport cu produsul intern brut (PIB) a rămas relativ modestă. De exemplu, de la încheierea războaielor napoleoniene în 1815 și până la mijlocul anilor 1930, cheltuielile pentru apărare au reprezentat mai puțin de 1% din cheltuielile totale în Statele Unite, între 1 și 2% în Regatul Unit și Germania și aproximativ 2% în Franța”, spune generalul.

O creștere a investiției în apărare a început să se facă simțită relativ de curând, însă totuși a fost una lentă. Excepția de la regulă a fost Rusia, țară care a dus permanent o politică agresivă cu vecinii săi. În acest moment, cifrele nu arată neapărat bine.

„Rusia este o excepție notabilă în rândul națiunilor majore, afișând în mod constant cheltuieli mai mari pentru apărare de-a lungul secolelor al XIX-lea și al XX-lea. În ultimele două decenii, cheltuielile guvernamentale au crescut semnificativ la nivel global, atât în termeni absoluți, cât și ca procent din PIB. Cu toate acestea, în ciuda costurilor substanțiale și a ratelor mari de învechire legate de echipamentele militare, bugetele apărării au crescut destul de lent, concentrându-se în primul rând pe personal. În 2022, salariile și pensiile reprezentau 45% din cheltuielile militare în Uniunea Europeană, doar 22% fiind alocate pentru echipamente și 29% pentru instruire, aprovizionare și întreținere”, mai spune specialistul.

Cresc cheltuielile pentru arme

La prima vedere, cheltuielile europene pentru apărarea sa par adecvate. Însă întotdeauna este loc de mai bine, iar decizia Bruxelles-ului de a pune pe picioare un program serios de reînarmare este cât se poate de corectă:

„În 2023, de exemplu, cheltuielile militare ale Rusiei s-au ridicat la aproximativ 130 de miliarde de dolari, iar cele ale Chinei au fost de aproximativ 315 miliarde de dolari. Europa a cheltuit aproximativ 390 de miliarde de dolari. Desigur, s-ar putea argumenta că un dolar cheltuit de ruși sau chinezi nu este același lucru cu un dolar cheltuit de membrii europeni NATO. De exemplu, calitatea personalului și a echipamentului este probabil diferită, prețul muniției echipamentului și al forței de muncă nu este același și pot exista, de asemenea, variații în disponibilitatea lor de a se angaja în luptă”.

Deocamdată, însă, este de remarcat aceeași prudență în ce privește creșterea cifrelor. Lucrurile s-ar putea schimba însă în următorii ani.

„Cifrele de mai sus explică însă sentimentul public din Europa de Vest după invazia Rusiei în Ucraina. Deși există o aprobare generală a creșterii cheltuielilor militare (o creștere de 30% în termeni nominali din 2021 până în 2024), rămâne o reticență prudentă în rândul publicului de a sprijini orice creștere substanțială dincolo de nivelul actual de 1,9% din PIB”, adaugă el.

Există însă și câteva elemente încurajatoare. Europenii par să fi realizat într-un final ce riscuri implică politica expansivă a Kremlinului.

„Interesant este că un sondaj recent realizat de NATO dezvăluie că două treimi dintre oamenii care trăiesc în țările NATO cred că națiunea lor ar trebui să apere un alt membru dacă acesta este atacat. Acest sentiment este real atât în Europa, cât și în SUA. În plus, mulți europeni sunt îngrijorați pentru asta, de faptul că ambițiile Rusiei se pot extinde dincolo de Ucraina. Aproximativ 40% cred că Rusia ar putea ataca o altă națiune europeană până la sfârșitul anului 2026. În plus, o majoritate de două treimi consideră armata rusă ca o amenințare semnificativă”, mai spune generalul Alexandru Grumaz.

Pe de altă parte, europenii încă mai speră că SUA vor reveni la sentimente mai bune față de Uniunea Europeană. Chiar și așa, Bruxelles-ul realizează că nu își permite să mai fie dependent total de vechiul aliat de peste Atlantic.

„Europenii sunt îngrijorați, dar cred și că actualul buget militar este adecvat și că SUA vor interveni dacă va fi necesar. Cu toate acestea, ambelor credințe le lipsesc baze solide. De exemplu, în timp ce majoritatea guvernelor europene și SUA au oferit doar sprijin militar limitat Ucrainei, capacitatea lor de a furniza echipamente și resurse suplimentare pare destul de limitată. Președintele Trump a cerut membrilor NATO (în special celor din Europa) să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. În prezent, SUA cheltuiesc aproximativ 3,5%, în timp ce blocul UE cheltuiește aproximativ 1,9%. Obiectivul de 5% urmărește probabil să creeze un aparat militar care să permită țărilor occidentale să ia inițiativa și să descurajeze agresorii să se implice într-o cursă. Cu toate acestea, acest obiectiv poate părea nerealist pentru Europa, iar președintele Trump încearcă probabil să facă presiuni asupra UE pentru a-și defini propriile standarde și angajamente”, admite generalul Grumaz.

Scenariul cel mai probabil presupune negocierea unui acord privind cheltuielile de apărare cu SUA, care să atingă pragul de 2,5% (în loc de 5%) în următorii doi ani, cu o promisiune vagă de a ridica ștacheta la 3% înainte de sfârșitul deceniului, crede generalul Alexandru Grumaz.

„În acest cadru însă, în cazul unei confruntări cu Rusia, țările baltice, Finlanda și Polonia ar rămâne deosebit de vulnerabile. Scenariul cel mai puțin probabil este că Europa nu reușește să ia măsuri proactive împotriva unei viitoare curse globale a înarmărilor, ceea ce duce la cheltuieli militare mari, dar încă insuficiente. Dacă națiunile europene nu acționează pentru a atinge în câteva luni un raport dintre cheltuielile de apărare și PIB comparabil cu actualul 6,3% al Rusiei sau cu 5% necesar pentru țările de graniță, ele s-ar putea confrunta cu repercusiuni semnificative”, avertizează generalul.

Scenariile luate în calcul

Există mai multe ipoteze, în funcție de felul în care vor reacționa statele europene.

„Ipoteza de bază a echipei Goldman Sachs este că UE își va crește treptat cheltuielile anuale pentru apărare cu aproximativ 80 de miliarde de euro (84 de miliarde de dolari) până în 2027 - echivalentul a aproximativ 0,5% din PIB. Cheltuielile pentru echipamente au crescut recent mai mult decât în alte domenii de apărare, ajungând anul trecut la 33% din cheltuielile membrilor europeni ai NATO, față de 15% în 2014. Europa a cumpărat o cantitate substanțială de echipament militar de la furnizori din afara UE imediat după ce Ucraina a fost invadată de Rusia. Cu toate acestea, o mare parte din proviziile europene de apărare au fost achiziționate de la companii naționale, în special în statele membre mai mari ale UE. Ponderea medie internă a aprovizionării a fost de aproximativ 90% în Franța, 80% în Germania și 70% în Italia, între 2005 și 2022. Ponderea Europei în producția globală de arme a scăzut în perioada 2008-2016, deși de atunci a început să crească din nou. Producătorii din UE s-au alăturat creșterii globale a producției de arme și sunt acum pregătiți să se extindă într-un ritm mai rapid decât omologii lor din SUA, potrivit prețurilor de pe piață.”

Pentru a îndeplini o țintă de cheltuieli de apărare de 2,5% din PIB, zona euro trebuie să crească cheltuielile cu încă 0,6% din PIB anual, estimează generalul Grumaz. În ce privește finanțarea, există mai multe soluții.

Încep să se miște lucrurile la Bruxelles

„Liderii europeni discută o strategie comună pentru creștere a cheltuielilor pentru apărare, care ar putea implica emiterea mai multor datorii la nivel național sau UE, sau înființarea de noi instituții europene. Emiterea mai multor datorii naționale ar putea fi o provocare, având în vedere noul cadru fiscal european, care impune țărilor să-și limiteze raportul dintre datorie și PIB. Regulile europene permit o excepție temporară în cazul „șocurilor majore pentru UE” cunoscută sub numele de „clauză de salvare”. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus această opțiune la Conferința de securitate de la München din februarie. Pentru ca această excepție să fie permanentă pentru nevoile viitoare de cheltuieli pentru apărare (cunoscută ca «regula de aur») ar necesita aprobarea Consiliului UE și a Parlamentului UE. Totuși introducerea unei „reguli de aur” ar lăsa cheltuielile naționale de apărare expuse la stresul pieței suverane și ar reduce probabilitatea unor cheltuieli militare coordonate și armonizate în cadrul UE”, punctează generalul.

Alternativ, UE ar putea apela la programele de creditare existente care sunt disponibile pentru guvernele europene – fie Mecanismul european de stabilitate (MES), fie Banca Europeană de Investiții (BEI).

„Aceste opțiuni au totuși limitări. Doar membrii zonei euro ar fi eligibili pentru împrumuturi MES, de exemplu, iar MES ar schimba doar temporar emisiunea de la datoria internă la cea supranațională. Datoria UE, între timp, ar oferi o finanțare stabilă. Acest lucru ar putea veni sub forma reutilizării unui program existent de împrumut în contextul pandemiei de Covid (numit NGEU) sau ca un program separat care este dedicat împrumuturilor pentru apărare. Aceasta din urmă este singura opțiune de a asigura rate scăzute pentru finanțarea pe termen lung”,  subliniază generalul Grumaz.

Noile planuri ale Uniunii Europene - ReArm Europe transformat ulterior în „Readiness 2030” – „Planul de Pregătire 2030”, prevăd creșterea cheltuielilor pentru apărare și ar putea mobiliza până la 800 de miliarde de euro (841 de miliarde de dolari). Planul va include împrumuturi de 150 de miliarde de euro la care statele membre pot avea acces pentru a investi în ceea ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris drept „domenii de capacitate paneuropene”.

Ce arme îi trebuie Europei ca să se pună la adăpost de orice agresiune

Concluzii generalului sunt dătătoare de speranță pentru viitor, pe termen mediu și lung.

„Elementele stabilite la Consiliul European care a discutat despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și despre apărare: Primul element este Planul ReArm Europe, care vizează activarea clauzei de scutire națională din Pactul de Stabilitate și Creștere. Aceasta va permite statelor membre să-și crească semnificativ cheltuielile pentru apărare fără a declanșa procedura de deficit excesiv. Al doilea element vizează crearea unui nou instrument care va furniza 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru investiții în apărare. Al treilea element este utilizarea bugetului UE prin mecanisme suplimentare și stimulente pentru ca statele membre să poată folosi fondurile de coeziune pentru a-și spori cheltuielile pentru apărare”, arată generalul.

Suplimentar, liderii europeni au stabilit o primă listă de domenii prioritare de acțiune la nivelul UE în domeniul capacităților (există o corelație cu măsurile NATO). „Aceste capabilități vor viza: apărarea aeriană și antirachetă, sistemele de artilerie, inclusiv capacitățile de lovire de mare precizie, rachetele și muniția, dronele și sistemele antidronă, facilitatorii strategici, inclusiv în ceea ce privește spațiul și protecția infrastructurii critice, mobilitatea militară. Plus cibernetica, inteligența artificială și războiul electronic. Liderii europeni au decis apărarea frontierelor terestre, aeriene și maritime ale UE, în special a celei estice, ca o măsură de protecție globală a Europei. Au mai stabilit achiziții publice comune, interoperabilitate și o piață a industriei de apărare comună și consolidată. Au mențioant de asemenea complementaritatea strict necesară cu NATO”, susține generalul Grumaz.

Ce are de făcut România

În ce privește România, veștile bune și cele mai puțin bune se amestecă. Vestea proastă ar fi că industria de apărare a României este o ruină. Vestea bună este că în ceasul al 12-lea se pare că se iau măsurile salvatoare.

„În ultimii 10 ani România a cheltuit sub media NATO pe apărare, trecând totuși de pragul de 2% din PIB în 2024. Pe lângă bugetul alocat contează și ponderea cheltuielilor pe echipamente și infrastructură militară, esențiale pentru modernizarea sistemului de apărare”, consideră generalul Grumaz.

România are nevoie de o industrie de apărare eficientă, esențială pentru menținerea stabilității economice și geopolitice, e opinia generalului Grumaz.

„România a cheltuit 2,25% a PIB pe apărare în 2024, ceea ce era mai puțin decât media NATO (2,7%) sau ponderea cheltuielilor pe apărare a altor țări din regiune, precum Polonia (4,12%). Pe lângă proporția cheltuielilor pentru apărare din PIB-ul unei țări, calitatea acestor cheltuieli este cel puțin la fel de importantă, iar aceasta poate fi măsurată, de exemplu, prin proporția cheltuielilor pe echipamente și infrastructură militară (inclusiv cercetare și dezvoltare) din totalul cheltuielilor pentru apărare. În același timp, conform estimărilor NATO, România a cheltuit doar aproximativ 42% din bugetul de apărare pe echipamente și infrastructură militară, pe când celelalte țări importante vecine cu Ucraina, Belarus și Rusia au cheltuit o porțiune semnificativ mai mare pe sporirea capacităților militare (Polonia a cheltuit 55,7% a bugetului militar pe echipament și infrastructură, iar Finlanda a cheltuit 46,1%).”

Ce arme i-ar trebui României 

Ceea ce este important este că România chiar poate să schimbe ceva și să îmbunătățească situația. Iar primele semne, deocamdată timide, arată că autoritățile încep să se uite tot mai serios în această direcție.

„Eficiența bugetului și a forțelor armate poate fi îmbunătățită în viitor prin continuarea reorientării bugetului spre echipamente, infrastructură și instrucție militară. Un lucru este clar: majorarea cheltuielilor pentru apărare în sine nu rezolvă neapărat situația militară actuală, un proiect strategic însă care țintește clar îmbunătățirea capacității de apărare a României luând în considerare și incertitudinile geopolitice actuale ar reprezenta o abordare mult mai eficientă și din punct de vedere economic”, crede generalul Grumaz.

Însă nu este de ajuns. România are nevoie de investiții serioase în arme și tehnologie militară. Multe dintre necesități se află deja pe lista autorităților, altele mai puțin, așa cum este cazul submarinelor.

„Dar în același timp dezvoltarea unor capacități noi de producție de armament sau modernizarea unora vechi ar consolida piața internă de apărare. Avem nevoie de transportoare, elicoptere de atac, corvete, submarine, muniție de 155 mm și chiar rachete”, încheie generalul Grumaz.