ANI cere confiscarea bunurilor pe care fostul şef al Serviciului Permise Argeş nu le poate justifica
0ANI a sesizat Curtea de Apel Piteşti în vederea confiscării a 454.805 euro, 1.580 dolari şi 145.420 lei, sume pe care fostul comisar-şef al Serviciului de Permise Argeş, Gheorghe Vlăsceanu, nu le poate justifica, dar şi pentru confiscarea unei cote-părţi din averea nejustificată, transmite NewsIn.
Sesizarea a fost înaintată vineri Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Piteşti şi se referă şi la stabilirea şi confiscarea unei cote-părţi din averea dobândită cu caracter nejustificat, în cuantum de 2.171.109 lei, de către fostul comisar-şef al Serviciului de Permise Argeş, Vlăsceanu Gheorghe Codruţ, potrivit comunicatului remis vineri de Agenţia de Integritate (ANI).
Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat din oficiu cu privire la acumularea de averi ce depăşesc veniturile realizate, în cazul mai multor angajaţi ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş.
În urma demarării procedurii de investigare a averii lui Vlăsceanu, dar şi a familiei acestuia, ANI a constatat că membrii familiei fostului comisar-şef au dobândit bunuri ce nu pot fi justificate prin veniturile realizate de către aceştia, având în vedere vârsta sau ocupaţia. "În urma analizei şi comparării informaţiilor comunicate Agenţiei Naţionale de Integritate de către instituţiile competente, s-a constatat că, în perioada 2000-2008, valoarea averii dobândite de către Vlăsceanu Gheorghe Codruţ, împreună cu familia, este în cuantum de 3.097.596 lei, iar veniturile realizate de aceştia au fost în cuantum de 734.407 lei, rezultând o diferenţă vădită în sumă de 2.171.109 lei", se arată în comunicatul Agenţiei.
DNA a trimis în judecată 28 de persoane la finele anului trecut, dintre care 22 în stare de arest preventiv, în cazul fraudării examenelor pentru obţinerea permisului de conducere la Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş.
Dintre cele 28 de persoane trimise în judecată, 22 se află în stare de arest preventiv la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Târgu Mureş. Printre cei 22 de inculpaţi arestaţi se află şi fostul şef al Serviciului de Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş, comisarul-şef Gheorghe Vlăsceanu. Acuzaţiile aduse sunt constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată.























































