Amplu exercițiu de mobilizare: rezerviștii din Alba și Hunedoara, chemați la instruire
0Ministerul Apărării Naționale desfășoară, în perioada 11–15 mai, exercițiul de mobilizare MOBEX AB‑HD‑26, o verificare amplă a modului în care populația, economia și teritoriul sunt pregătite pentru situații de apărare. Activitățile au loc simultan în județele Alba și Hunedoara și implică atât structuri militare, cât și instituții civile.

Potrivit MApN, MOBEX AB‑HD‑26 este organizat „în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor”.
„Pe timpul exercițiului, o parte dintre rezerviștii cu domiciliul în cele două județe, incluși în planurile de mobilizare, sunt chemați la unități militare pentru a participa la activități specifice de pregătire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, precizează MApN, luni, într-un comunicat.
Secvență de instruire în Poligonul Micești
Totodată, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, structură de specialitate a Guvernului României în domeniul pregătirii economiei și teritoriului pentru apărare, desfășoară, împreună cu autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice și operatorii economici din județul Alba cu atribuții în domeniu, activități specifice de verificare a modului de îndeplinire a responsabilităților care le revin, potrivit legii.
Unul dintre momentele importante ale exercițiului va avea loc miercuri, 13 mai, când rezerviștii vor participa la o secvență de instruire în Poligonul de tragere Micești, din județul Alba”.
Trei exerciții MOBEX în 2026
Astfel de exerciții au mai fost organizate în trecut, în județul Alba în 2016 și în județul Hunedoara în 2018. MOBEX este organizat „în baza prevederilor Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare”.
În 2026 sunt planificate trei exerciții de acest tip: AB-HD (mai), NT-SV-BT (septembrie) și Buc-IF (octombrie).
Autoritățile atrag atenția asupra apariției informațiilor false și precizează că aceste activități au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune. De asemenea, recomandă ca cetățenii să se informeze din surse oficiale.























































