'Alertă totală' în Nigeria după confruntări sângeroase provocate de talibani | adevarul.ro

'Alertă totală' în Nigeria după confruntări sângeroase provocate de talibani

Publicat:
Ultima actualizare:
0
'Alertă totală' în Nigeria după confruntări sângeroase provocate de talibani
'Alertă totală' în Nigeria după confruntări sângeroase provocate de talibani

Preşedintele Nigeriei, Umaru Yar' Adua, a ordonat luni serviciilor de securitate să intre în "alertă totală" şi să consolideze securitatea în jurul statelor din nordul ţării, teatre ale unor confruntări sângeroase cu islamişti radicali în ultimele zile, informează AFP.

El a dispus ca agenţiile respective "să ia toate măsurile necesare pentru a pune capăt şi a respinge atacurile şocante ale extremiştilor împotriva posturilor de poliţie şi clădirilor publice în unele state ale federaţiei", potrivit comunicatului prezidenţial.

Confruntările între islamiştii radicali, membri ai sectei talibanilor care se declară studenţi în teologie din Afganistan şi forţele de securitate s-au soldat de duminică cu 55 de morţi. Violenţele s-au extins în patru state din nordul ţării (Bauchi, Borno, Kano şi Yobe).

Preşedintele ordonă ca securitatea să fie întărită în special în toate statele vecine şi ca forţele de securitate "să-i identifice, să-i aresteze şi să-i trimită în judecată pe liderii şi pe membrii sectelor extremiste implicate', exprimându-şi regretul pentru moartea civililor şi agenţilor de securitate în aceste atacuri 'nejustificate şi neprovocate".

Violenţele s-au declanşat duminică dimineaţa, când poliţia a dejucat un atac prevăzut de 'talibani' împotriva unuia dintre posturile sale, în statul Bauchi, ele propagându-se ulterior şi în alte state, notează Agerpres.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite