Ajutor financiar de 2.000 lei pentru o bătrână din Maramureş cu o pensie de 3 lei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 900 de familii şi persoane singure din 36 de judeţe şi Bucureşti aflate în situaţii de extremă dificultate vor primi ajutoare financiare cuprinse între 300 lei şi 15.000 lei. Guvernul a aprobat marţi ajutoare este de 1,2 milioane lei, iar printre persoanele ajutate, cu 2.000 de lei, este şi Ioana Roşca, o bătrână din Maramureş cu o pensie de 3 lei, relatează Mediafax.

"Aceste familii sunt în situaţii de extremă dificultate din cauza stării de sănătate sau a situaţiei financiare precare. Beneficiarii au venituri lunare foarte mici, provenind în principal din pensii pentru limită de vârstă, pensii de invaliditate, alocaţii familiale şi ajutor social şi trăiesc în condiţii de sărăcie. Persoanele adulte din aceste familii sau copiii acestora prezintă grave afecţiuni de sănătate, care necesită tratamente medicale şi intervenţii chirurgicale costisitoare care nu sunt suportate în totalitate de către casele judeţene de asigurări de sănătate. Majoritatea persoanelor din familiile pentru care se acordă ajutoarele financiare nu au posibilitatea să obţină venituri din alte activităţi, având capacitate de muncă redusă", arată într-un comunicat al Executivului.

Situaţia socio-materială a acestor familii şi persoane singure a fost evaluată prin anchete sociale efectuate de direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite