16 persoane ucise în confruntări violente în Yemen

Cel puţin 16 persoane au fost ucise şi 30 rănite, joi, în confruntări violente în sudul Yemenului între forţele guvernamentale şi activişti, în cadrul unei manifestaţii favorabile separatiştilor sudişti, au declarat surse din cadrul activiştilor.
Manifestaţia s-a desfăşurat la Jinzibar, centrul administrativ al provinciei Abyan, situat la 50 de kilometri est de Aden, şi a fost lansată la apelul jihadistului Tarek al-Fadhli, unul dintre demnitarii oraşului care s-a alăturat partizanilor unei separări a sudului ţării, notează AFP.
'Confruntările s-au soldat cu 16 morţi, dintre care 6 poliţişti, şi 30 de răniţi, dintre care 10 membri ai forţelor' guvernamentale, potrivit aceleiaşi surse.
Având în vedere că autorităţile au impus măsuri stricte de securitate pentru a împiedica manfiestaţia, elemente armate, partizani ai lui Tarek al-Fadhli, au lansat obuze în direcţia comisariatului poliţiei şi a altor clădiri publice, a precizat un oficial local.
Forţele guvernamentale au replicat cu focuri de armă pentru a-i dispersa pe manifestanţi, potrivit martorilor, care au precizat că armata a tras cu obuze asupra locuinţei lui Tarek al-Fadhli, la Jinzibar.





















































