Valentin Popa a preluat mandatul de ministru al Educaţiei. Cine este noul ministru al Învăţământului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Popa FOTO Adevărul
Valentin Popa FOTO Adevărul

Valentin Popa, fostul rector al Universităţii din Suceava şi noul ministru al Educaţiei, a preluat marţi dimineaţă portofoliul de la fostul şef al ministerului, Liviu Pop.

„Domnul Valentin Popa a preluat marţi, 30 ianuarie, mandatul de ministru al Educaţiei Naţionale, în cadrul unei ceremonii de predare-primire desfăşurate la sediul MEN, în prezenţa fostului deţinător al acestui portofoliu, domnul Liviu Marian Pop”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Membrii Cabinetului Dăncilă au depus luni jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. 

Cine este Valentin Popa

Valentin Popa s-a născut pe 12 iulie 1964 şi este profesor universitar doctor inginer. A absolvit Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţă Calculatoarelor în 1989. Din 2009 până în prezent a fost conducător de doctorat pentru domeniul sau, potrivit news.ro. Este profesor universitar din 2005 şi preda Sisteme de intrare-ieşire, Sisteme de identificare, Dispozitive şi circuite electronice.

Teza să de Doctorat - "Contribuţii la creşterea vitezei de procesare în modemuri", susţinută public pe 24 aprilie1998, în specializarea "Componente, dispozitive şi circuite electronice", l-a avut că îndrumător ştiinţific pe prof. dr. ing. Gheorghe Maxim, Universitatea "Gh. Asachi" Iaşi.

A publicat mai multe cărţi de specialitate, articole ştiinţifice, lucrări în reviste cotate ÎŞi, are un brevet de invenţie şi a câştigat mai multe Granturi în competiţii internaţionale. 

Ce avere are noul şef de la Educaţie

Potrivit declaraţiei sale de avere, semnată în luna iunie 2011, Valentin Popa deţine 33,33% dintr-o bucată de pământ intravilan de 3.600 de metri pătraţi în Mitocas, dobândit prin cumpărare, teren pe care îl împarte cu soţia să şi cu încă o persoană. El a moştenit 2.000 de metri pătraţi de teren agricol în localitatea Huşi şi mai deţine, prin cumpărare, jumătate dintr-un teren agricol de 5.542 de metri pătraţi situat în localitatea Botus.

Valentin Popa deţine, împreună cu soţia să, un apartament de peste 90 de metri pătraţi în municipiul Suceava, achiziţionat în 1993, o casă de vacanţă în localitatea Botus, construită în anul 2010. Valentin Popa deţine două autoturisme, cumpărate în 2005 şi 2006.

Venitul anual al lui Valentin Popa era înainte de a ocupă funcţia de rector, potrivit declaraţiei sale de avere, de 219.778 de lei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite