Şcolile şi-au deschis porţile. În ce condiţii vor fi testaţi elevii
0
Părinţii vor trebui să îşi dea acordul cu privire la testarea anti-COVID a copiilor în unităţile de învăţământ. Este vorba despre teste rapide antigen, care se vor face în cazul în care se constată că elevii sau profesorii prezintă simptome
Şcolile şi-au redeschis astăzi porţile pentru majoritatea elevilor. Autorităţile şi medicii infecţionişti le recomandă părinţilor să trimită la şcoală consimţământul prin care îşi dau acordul ca, în cazul în care este nevoie, elevii să fie testaţi cu teste rapide. Potrivit oficialilor de la Ministerul Educaţiei, în cazul în care elevii prezintă în timpul orelor de curs stare febrilă sau altă simptomatologie specifică infectării cu SARS-CoV-2, se aplică protocolul de izolare, iar în cazul în care există un consimţământ informat şi semnat al părintelui/tutorelui legal cu privire la acordul de recoltare a probelor de exsudat nazofaringian în vederea testării elevilor simptomatici, aceştia vor putea fi testaţi, într-o primă fază, cu teste antigen rapide, în cadrul cabinetelor medicale. „Toate testele rapide efectuate în cabinetul medical şcolar de la nivelul unităţii de învăţământ vor fi raportate către DSP/DSPMB în maximum 24 ore. Dacă părintele/tutorele legal nu îşi exprimă acordul pentru testare, în cazul existenţei unor simptome specifice, ca şi în cazul în care nu există cabinet medical în unitatea şcolară, acesta va lua legătura cu medicul de familie în vederea stabilirii paşilor următori”, arată sursa citată.
Testarea cu teste antigen rapide se recomandă şi cadrelor didactice, şi altor angajaţi ai unităţii şcolare, simptomatici, a căror simptomatologie de boală debutează în timpul orelor de curs, dar şi colegilor cazurilor confirmate atât elevi (colegi de clasă), cât şi cadre didactice/personal auxiliar din unitatea de învăţământ (inclusiv celor asimptomatici), imediat după confirmarea primului caz, precizează autorităţile. „Deşi în ordinul comun nu este reglementat conţinutul formularului privind consimţământul informat sau obligaţia transmiterii consimţământului informat începând cu revenirea la cursuri/ transmiterea consimţământului informat anterior intervenirii unor situaţii speciale, precizăm că toţi acei părinţi care doresc completarea formularelor de consimţământ anticipat pentru testare în cazul apariţiei unor situaţii speciale o pot face din proprie iniţiativă. În interesul bunei organizări şi al siguranţei sanitare în şcoli, Ministerul Educaţiei va sprijini Ministerul Sănătăţii pentru transmiterea recomandării de a colecta (benevol/non-obligatoriu) formularele de consimţământ informat pentru testare în cazul apariţiei unor situaţii speciale”, precizează un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Monitorizarea este importantă, dar testarea este crucială
Specialiştii consideră că este importantă monitorizarea stării de sănătate a copiilor şi testarea lor la cel mai mic semn de boală. Astfel, părinţii au obligaţia să anunţe unitatea de învăţământ cu privire la absenţa elevului în cazul în care acesta are simptome, a fost diagnosticat sau a intrat în contact cu o persoană bolnavă de COVID-19. În toate aceste cazuri, copiii nu primesc absenţe în catalog.
Profesorul Emanoil Ceauşu, medic primar Boli Infecţioase şi Tropicale, consideră că această metodă poate combate răspândirea bolii în şcoli. „În acest fel, se evită răspândirea bolii în întreaga şcoală, se limitează cât de cât efectele. Pot spune că este un demers bun, care va avea unele efecte pozitive. Sigur, mai bună ar fi o testare preventivă şi periodică, aşa cum se întâmplă în alte ţări, dar tot e mai bine decât nimic”, precizează expertul.
Regulile de respectat în şcoli
Conform regulilor impuse de ministerele Sănătăţii şi Educaţiei, elevii şi profesorii poartă permanent masca, iar în şcoli există circuite speciale de deplasare, marcate ca atare. Orele au fost decalate pentru a se evita aglomeraţia, elevii au fost aşezaţi în bănci la distanţă de un metru, iar dacă acest lucru nu a fost posibil, mobilierul a fost dispus astfel încât distanţa să fie cât mai mare.
Principiul de alocare a spaţiilor de învăţământ a fost „1 clasă de elevi = 1 sală”, clasele sunt aerisite periodic, la cel mult 30 de minute, iar persoanele care nu au legătură cu procesul de învăţământ (părinţi sau alte rude) au accesul interzis în şcoli, în principiu.
Răspunsul la infectările din şcoli
Totuşi, pentru că infectările în şcoli sunt greu de evitat, ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au conceput modul de răspuns la asemenea cazuri.
Astfel, cursurile se vor suspenda pentru 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învăţământ preşcolar sau clasă de învăţământ primar. Aceeaşi măsură se va lua şi într-o clasă de învăţământ gimnazial, liceal, profesional si postliceal, dar la apariţia a două cazuri confirmate de COVID-19. În ambele situaţii, procesul de învăţământ continuă în sistem online. La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ pentru realizarea anchetei epidemiologice. De menţionat că, în toate cazurile de infectări în unităţile de învăţământ, DSP-urile zonale vor analiza dacă se impune carantinarea.
Cine merge la şcoală
În localităţile care se încadrează în aşa-numitul scenariu verde, cu relativ puţine cazuri, toate unităţile de învăţământ s-au redeschis fizic, iar copiii au mers la şcoală. În localităţile care se încadrează în scenariul galben (incidenţa între 1 şi 3 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori) lucrurile stau puţin altfel, în sensul că au mers la cursuri copiii de grădiniţă, de clasele I-IV şi elevii din clasele terminale - VIII, XII, XIII. În localităţile aflate în scenariul roşu (incidenţa peste 3 la mia de locuitori, dar până în 6), au mers la cursuri copiii de grădiniţă şi de ciclu primar, dar ceilalţi au rămas online. În fine, în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie, toată lumea a rămas la cursuri online. Conform ratei de infectare cu noul coronavirus, din cele 3.181 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), 149 de localităţi sunt în scenariul roşu, 903 localităţi au adoptat scenariul galben, 3.181 pe cel verde, iar 24 rămân la cursuri exclusiv online, pentru că au rata de infectare foarte mare.
Capitala se află în scenariul galben, ceea ce înseamnă că au fost reluate doar cursurile în creşe, grădiniţe, clasele primare, precum şi clasele terminale de gimnaziu şi liceu, clasele VIII, XII şi XIII. În Bucureşti există câteva unităţi de învăţănânt care, din cauza unei infrastructuri precare, nu şi-au deschis porţile fizic, iar orele se ţin exclusiv online. Este vorba, între altele, de Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”, Şcoala Gimnazială nr. 124, Grădiniţa nr 185 şi Grădiniţa nr 35.
Rată mare de pozitivare a testelor
Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, ieri, la 745.318 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 1.975 de noi îmbolnăviri din doar 11.949 de teste efectuate, cu o rată de pozitivare de peste 16%. În acelaşi timp, de la începutul pandemiei, autorităţile de la Bucureşti au raporat 18.881 de decese, din care 72 în ultimele 24 de ore. La Terapie intensivă sunt internaţi 966 de pacienţi, a mai precizat Grupul de Comunicare Strategică. Bucureştiul a fost şi ieri pe primul loc la numărul noilor infectări cu SARS-CoV-2. Concret, în Capitală au fost înregistrate 398 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore, în acest moment, aici, totalul persoanelor infectate fiind de 120.715. Judeţul Timiş se află pe locul II, cu 170 de noi infectări în doar 24 de ore, numărul total de cazuri ajungând la 33.792. În judeţul Maramureş (14.465 de cazuri în total) au fost înregistrate de sâmbătă până duminică 128 de noi cazuri.
Serul Oxford & AstraZeneca a plecat spre centrele de vaccinare
În cursul zilei de duminică, abia sosite în România, o parte din cele 81.000 de doze de vaccin produse de AstraZeneca în colaborare cu experţii de la Oxford au început să fie distribuite către centrele regionale din Cluj, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Transportul dozelor de vaccin a fost asigurat, cu respectarea lanţului de frig, la temperatura de +2 - +8 grade Celsius, de autospecialele Ministerului Apărării Naţionale. 23.400 de doze vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare Cluj, 15.300 la Craiova, 25.200 la Iaşi şi 17.100 de doze la Centrul Regional de Depozitare Timişoara.
Conform autorităţilor, vaccinul AstraZeneca va fi folosit pentru imunizarea celor din grupa de vârstă 18-55 de ani, dar în viitor este posibilă creşterea acestui interval, în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni.







