Pricopie decide anul acesta dacă grupa mare devine obligatorie din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O decizie privind prelungirea învăţământului obligatoriu cu un an, de la 11 la 12 ani, prin obligativitatea înscrierii copiilor de la grupa mare, la grădiniţă, începând de anul viitor, va fi luată până la finele lui 2014, a anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

„Fiecare măsură pe care o introducem trebuie să fie fundamentată, foarte bine pregătită şi să reprezinte consensul discuţiilor cu toţi responsabilii din sistem. Dacă nu am fi aprobat, în decembrie, o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii educaţiei, în ianuarie trebuia să mergem pe cinci ani gimnaziu şi trei ani de liceu, idee respinsă de toţi actorii din sistem. De aceea, încă de acum, analizăm şi posibilitatea de a modifica Legea educaţiei pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu, proiect bine primit”, a explicat ministrul Educaţiei, citat de Mediafax.

Măsură pentru 1-2% dintre copii care vin direct la clasa zero

Potrivit lui Pricopie, în prezent, în grupa mare sunt cuprinşi 98-99% dintre copiii cu vârsta între 5 şi 6 ani, iar modificarea legislativă ar fi exact pentru ”acest 1-2% dintre copiii care nu merg la grădiniţă”. ”Vrem să introducem învăţământul obligatoriu de la cinci ani. Acest lucru va duce la creşterea duratei învăţământului obligatoriu la 12 ani", a spus ministrul.

Prin comparaţie, la nivel european, sunt ţări unde învăţământul obligatoriu începe şi de la trei ani. "Sigur, nu foarte multe, dar sunt", a adăugat Remus Pricopie.

În acelaşi context, ministrul Educaţiei afirmă că tendinţa în educaţie este de scădere a vârstei la care începe învăţământul obligatoriu.

Grupa mare rămâne la grădiniţă. Învăţământ de la 5 ani

"Această măsură nu a fost cuprinsă în ordonanţa de urgenţă din decembrie, pentru că nu a fost discutată suficient. Ceea ce este foarte important este aceea că pentru a introduce grupa mare în învăţământul obligatoriu nu este necesară o nouă infrastructură, ci măsura ar fi introdusă mult mai simplu. Grupa mare rămâne la grădiniţă. Este vorba doar despre obligativitatea de a merge la grădiniţă. Trebuie asumat din 2014. Dacă se ia această decizie, mergem pe 12 ani de învăţământ obligatoriu. Această prevedere ar intra în vigoare din septembrie 2015", a adăugat Pricopie.

După ce va fi adoptată respectiva prevedere, învăţământul obligatoriu va începe la cinci ani şi se va încheia după finalizarea clasei a X-a.

Decizie discutată şi în anii 80

"Vom avea astfel 12 ani obligatorii, ceea ce pentru România ar însemna un salt extraordinar. Discuţiile privind creşterea numărului de ani de studii obligatorii au început încă din anii '80. Aşa s-a ajuns la zece ani obligatorii, deşi se dorea să se ajungă la 12 ani. Ar fi fost foarte bine dacă s-ar fi făcut în anii '80 sau măcar în prima parte a anilor '90. Nu s-a întâmplat. Încercăm acum, după 24-25 de ani, să rezolvăm acest obiectiv. Impactul asupra dezvoltării copilului şi calităţii educaţiei va fi foarte mare, pentru că un copil care este deja într-un sistem formal de educaţie de la cinci ani are rezultate mult mai bune decât unul care nu participă la sistemul de euducaţie formală", a explicat ministrul.

Potrivit lui Pricopie, peste patru-cinci ani, vârsta de la care începe învăţământul obligatoriu ar trebui, probabil, să fie coborâtă din nou, spre patru ani.

"Probabil, peste patru-cinci ani, ar trebui să mergem mai departe şi să coborâm vârsta către patru ani. Dar acum nu are rost să detaliem acest subiect. Insist, însă, să fac o precizare. Nu este vorba despre experimente, ci de reglaje pe care orice sistem viu, iar sistemul de învăţământ este un sistem viu, trebuie să le suporte, pentru că altfel nu ţine pasul cu tendinţele de la nivel internaţional", a spus ministrul Educaţiei.

Legea educaţiei, modificată de Crăciun

Printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată luni, înainte de Ajunul Crăciunului, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a legiferat o parte din modificările valabile de anul viitor, anunţate public în ultimele luni, majoritatea vizând elevii din şcoli şi licee. 

Pentru studenţi, noutatea ar fi eliminarea, din nou, a mediilor din liceu la admiterea la facultate. Cât despre elevi, cei din clasa zero nu vor primi note, toţi copiii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi evaluaţi transdisciplinar, după modelul PISA, însă evaluările de acest tip la Capacitate şi Bacalaureat au fost amânate pentru 2019. 

Ministrul a mai promis că, în septembrie 2014, elevii de clasa I şi a II-a vor avea manuale digitale, alături de cele clasice, în paralel cu informatizarea şcolilor.

În schimb, oficialii pregătesc schimbări importante la nivel liceal, o miză în reformarea educaţiei din România. 

Din 2014, admiterea la liceu se va face pe un alt model de calcul: 75% media de la Evaluarea Naţională şi 25% media generală a anilor de şcoală, clasa a IX-a rămâne la liceu, iar elevii vor putea alege să meargă la şcoala profesională dacă vor, în paralel cu oferirea câtorva avantaje: reducere de 50% la transportul în comun şi posibilitatea continuării studiilor la liceu pentru cei care aspiră la o diplomă de Bac. 

Însă, din 2015, şcoala profesională devine obligatorie pentru elevii cu medii mai mici de 5 la admiterea la liceu, a anunţat Pricopie. În afară de impunerea mediei minime 5 de intrare la liceu, din 2015, grădiniţa va deveni obligatorie de la cinci ani, începând cu grupa mare, iar în cel mult 10 ani învăţământul ar trebui să devină obligatoriu chiar de la vârsta de trei ani, a mai anunţat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.


Citiţi şi:

DEZBATERE Cât de pregătită este şcoala profesională să primească elevii slabi, din 2015. Noutăţile de anul viitor

Legea Educaţiei, modificată: învăţământ obligatoriu de 11 ani şi clasa a IX-a la liceu. Admitere şi Bac după modelul testelor PISA, abia din 2019

Notele obţinute în liceu nu vor mai fi luate în calcul pentru admiterea la facultate din 2014

OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, un  pas înapoi (I)

OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, un pas înapoi (II)

PISA 2012 Cum a ajuns Shanghai să fie liderul mondial în educaţie

Ce exerciţii au primit elevii români de 15 ani la testele PISA. Le puteţi rezolva?

Soarta examenelor de engleză. Cambridge, detronat de testele IELTS şi TOEFL

ANALIZĂ PISA 2012 Performanţele slabe ale copiilor, vizibile în economie

PISA 2012 România a urcat patru locuri în lume la matematică, citit şi stiinţe, însă rămâne tot la coada clasamentului

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite