Legea Educaţiei, modificată: învăţământ obligatoriu de 11 ani şi clasa a IX-a la liceu. Admitere şi Bac după modelul testelor PISA, abia din 2019

0
0
Primul an în care vom avea Evaluare Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a şi Bacalaureatul tot în formula interdisciplinară va fi anul 2019
Primul an în care vom avea Evaluare Naţională la sfârşitul clasei a VIII-a şi Bacalaureatul tot în formula interdisciplinară va fi anul 2019

Guvernul a adoptat luni o ordonanţă de urgenţă prin care Legea Educaţiei Naţionale introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu este modificată, pentru a permite „derularea în condiţii normale a procesului de învăţământ“, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Prin acest act normativ, sunt aduse modificări atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel superior.

Clasa a IX-a rămâne la liceu, durata învăţământului obligatoriu creşte de la 10 la 11 ani şi se amână termenul introducerii de examene interdisciplinare.

„Documentul menţine forma existentă a ciclului gimnazial şi elimină forma propusă spre implementare, prin adoptarea Legii nr. 1/2011, care prevedea trecerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial şi reducerea liceului la o durată de trei ani. Vorbim de creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani. Prin introducerea clasei pregătitoare şi prin menţinerea duratei de patru ani a liceului, învăţământul obligatoriu creşte de la o durată de 10 ani la una de 11 ani. Prin urmare, învăţământul obligatoriu va fi format din: clasa pregătitoare; clasele I - VIII; clasele IX - X, pentru cei care aleg traseul liceal, respectiv primii doi ani ai şcolii profesionale, pentru cei care aleg traseul învăţământului profesional şi tehnic", a precizat Pricopie.

Fostul ministru al Educaţiei şi actual consilier prezidenţial, Daniel Funeriu, a comentat pe Facebook, făcând referire la postări de pe blogul său, că păstrarea clasei a IX-a la liceu este „o prostie uriaşă, care va creşte abandonul şcolar an de an”.

O altă modificare adusă de OUG importantă constă în menţinerea duratei de patru ani pentru ciclul gimnazial şi liceu.

Referitor la clasa pregătitoare, aceeşi OUG precizează modalitatea de notare şi evaluare a elevilor, fiind excluse notele şi calificativele.

„În legislaţia actuală, nu este reglementată modalitatea de notare şi evaluare pentru clasa pregătitoare. Prin modificările aduse se precizează foarte clar că elevii din clasa pregătitoare nu vor fi evaluaţi prin note sau calificative", a precizat ministrul Educaţiei.

Acelaşi act normativ va acorda dreptul absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă.

"Având în vedere că absolvenţii învăţământului profesional sunt în marea lor majoritate minori şi se află într-un parcurs normal al educaţiei lor (fără să fi părăsit sistemul de educaţie), manifestând interes pentru creşterea nivelului de educaţie şi formare profesională, prin adoptarea OUG li se acordă posibilitatea de a-şi completa educaţia şi pregătirea profesională, inclusiv prin forma de învăţământ cu frecvenţă", a detaliat ministrul.

Evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureatul vor fi date, din 2019, după modelul testelor PISA, în varianta interdisciplinară.

„Nu respingem conceptul de abordare interdisciplinară a examenelor, dar nu îl poţi aplica fără pregătire prealabilă. De aceea, primul an în care vor fi susţinute examenele după modelul evaluărilor PISA va fi 2019", a explicat Pricopie.

De asemenea, introducerea evaluărilor la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, începând cu anul şcolar în curs (2013-2014), va permite elevilor să se pregătească pentru noua formă de evaluare prevăzută de Legea nr. 1/2011", a mai spus Pricopie.

PISA este o evaluare standardizată internaţional, proiectată împreună de către ţările participante. România participă la aceste testări din 2000.

   

O altă reglementare prevăzută în OUG face referire la trasportul local în comun la preţ redus, pentru elevii din profesional. 

Astfel, se va acorda tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun şi elevilor din învăţământul profesional. În prezent, se asigură tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun doar pentru elevii din învăţământul obligatoriu şi liceal, creându-se, potrivit Ministerului Educaţiei, o situaţie discriminatorie pentru elevii din învăţământul profesional.

   

O altă reglementare din OUG vizează extinderea cadrului legal pentru subvenţionarea costurilor aferente frecventării liceului şi pentru elevii din mediul urban care provin din familii sărace.

Legislaţia actuală prevede posibilitatea sprijinirii financiare în vederea continuării studiilor liceale doar pentru elevii din mediul rural. Prin noile prevederi, se extinde cadrul legal pentru subvenţionarea costurilor aferente frecventării liceului şi pentru elevii din mediul urban care provin din grupuri socio-economice dezavantajate.

Remus Pricopie a mai spus că OUG aduce precizări suplimentare şi privind modalitatea de utilizare a resurselor financiare la nivelul unităţilor de învăţământ.

 

"Legislaţia actuală nu precizează foarte clar modalitatea de transfer a resurselor financiare de la o unitate de învăţământ la alta. Prin modificările aduse la Legea nr. 1/2011, se clarifică acest subiect, astfel încât la sfârşitul anului să poată fi mutaţi banii de la şcolile care au spre cele care nu au bani", a explicat ministrul.

Aceeaşi OUG extinde de la trei la şase ani dreptul cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar, pe baza rezultatelor obţinute la concursul de titularizare.

"Cadrele didactice netitulare calificate, care au participat în ultimii 6 ani la concursul naţional unic de titularizare, au obţinut cel puţin nota/media 7 şi au ocupat un post/catedră, au posibilitatea de a deveni titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, după parcurgerea unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale", a precizat ministrul Pricopie.

Ordonanţa aduce precizări şi în ceea ce priveşte organizarea învăţământului postliceal, a modalităţilor de finalizare a studiilor acestui tip de învăţământ, dar şi corelarea pregătirii postliceale cu Cadrul Naţional al Calificărilor.

Citiţi şi:

 

PISA 2012 Cum a ajuns Shanghai să fie liderul mondial în educaţie

Ce exerciţii au primit elevii români de 15 ani la testele PISA. Le puteţi rezolva?

Soarta examenelor de engleză. Cambridge, detronat de testele IELTS şi TOEFL

ANALIZĂ PISA 2012 Performanţele slabe ale copiilor, vizibile în economie

PISA 2012 România a urcat patru locuri în lume la matematică, citit şi stiinţe, însă rămâne tot la coada clasamentului

Educație


Ultimele știri
Cele mai citite