OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, un pas înapoi (II)

Continuăm comentariile la OUG de modificare a Legii Educaţiei Naţionale, cadoul de Crăciun venit din partea Guvernului României. Ne spunem părerea post-factum, pentru că n-a existat perioada de dezbatere publică, prevăzută de lege. Dispreţul şi indiferenţa faţă de cetăţenii României reprezintă caracteristici ale  actualului guvern.

Notele din liceu nu vor putea fi folosite la admiterea în universitate

Este o revenire la prevederea dată în 2012 de către ministrul Cătălin Baba, desfiinţată în 2013 de către Remus Pricopie, şi repusă acum pe tapet, un fel de cenuşă pe capul actualului ministru.

Renunţarea la această prevedere este în fond recunoaşterea faptului că nu avem, după 24 de ani, un sistem standardizat, unitar la nivel naţional, de evaluare a performanţei şi rezultatelor din educaţie, care să stea la baza salarizării, a avansării în grade şi funcţii de conducere.

Se putea uşor introduce un sistem de aplicaţii informatice, care să măsoare progresul şcolar al elevilor, prin teste tip grilă, personalizate, cu corectare informatică, la începutul şi sfârşitul anului şcolar. Dar atunci s-ar fi aflat adevărul despre educaţia noastră.

Educaţia a fost şi rămâne „locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic”.

Că se va rezolva problema calităţii învăţământului superior prin examene de admitere la facultate, greu de crezut, în condiţiile în care universitarilor le arde buza după studenţi. Din lipsă de „clienţi”, fabricile de diplome universitare sunt în cădere liberă şi m-ar mira să pună examene de admitere exigente şi cinstite, să piardă şi bruma de clienţi care mai bat la porţile universităţilor.

Sunt facultăţi care-şi închid porţile, mai ales în privat, acum când studenţii foarte buni pot merge să studieze oriunde în Europa.

Se amână până în 2019 examenele de absolvire cu caracter transdisciplinar

Ministrul Pricopie are onestitatea să recunoască că România stă foarte prost la testele internaţionale PISA din acest motiv, al absenţei educaţiei şi examenelor transdisciplinare. Şi aplicative, adaug.

Examenele şi educaţia transdisciplinara au fost introduse prin Legea Educaţiei Naţionale în 2011 şi prevăzute a intra în vigoare în 2016, odată cu elevii aflaţi atunci în clasa a V-a, respectiv a IX-a, ajunşi la exemene de final de ciclu. Ce a împiedicat Ministerul Educaţiei să ia toate măsurile pentru ca aceste importante prevederi să fie puse în operă? Incompetenţa şi lipsa de decizie. Ce garanţii avem ca le va lua în continuare, că introducerea lor nu va fi din nou amânată? Niciuna.

Cei patru piloni ai educaţiei sunt: a învăţa să ştii, să faci, să fii, să trăim împreună. Iar cele patru dimensiuni ale curriculumului: conceptual-teoretica, aplicativă, transdisciplinara, generatoare de învăţare continuă.

Educaţia românească se bazează doar pe primul pilon, a învăţa să ştii, şi pe prima dimensiune, conceptual-teoretica. Spre deosebire de toate celelalte sisteme de învăţământ care ocupă locuri fruntaşe în clasamentele internaţionale.

Cât despre învăţarea continuă, numai de „bine”. E de zece ori mai redusă, comparativ cu media europeană.  

Mai este ceva important. Examinarea la doar 2-3 materii îi fac pe elevi si profesori să ignore celelalte discipline, pe care le neglijează, uneori total.

În viaţă şi la locul de muncă nu foloseşti secvenţial competenţele căpătate în şcoală. Le foloseşti simultan şi integrat. Dacă înveţi încă din şcoală să operezi aşa, cu atât mai bine.

O parte dintre elevi, cei foarte dotaţi, cam o treime, reuşesc să suplinească, singuri sau cu ajutorul părinţilor, deficienţele şcolii. Dar cu ceilalţi, două treimi, ce facem?

Acesta a fost modelul implementat de Ecaterina Andronescu, menţinut în continuare. Toţi elevii să ajungă la facultate, trecând printr-un bacalaureat fraudat, să-i îmbogăţească pe universitarii din fabricile de diplome. O adevărată conspiraţie împotriva unei educaţii moderne şi eficiente.

Că în felul acesta sacrificăm piaţa muncii, competitivitatea şi atractivitatea economiei, n-a contat şi nu contează încă, atâta timp cât Ecaterina Andronescu decide politica educaţională românească.

Să adăugăm şi faptul că nu suntem în stare, după 24 de ani, să modernizăm curriculumul naţional, să-l aducem în pas cu noul context economic, social, cu provocările aduse de globalizare şi crizele care macină lumea de azi, pentru a avea tabloul complet şi sumbru al educaţiei româneşti.

Se extinde de la 3 la 6 ani dreptul cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar, pe baza rezultatelor obţinute la concursul de titularizare.

Era vorba, în Legea Educaţiei Naţionale, ca angajarea cadrelor didactice să fie strict apanajul Consiliului de Administraţie şi directorilor de şcoli.

Nu numai că nu este aşa, praful s-a ales de această prevedere, dar ce garanţie există că după 6 ani de la susţinerea unui examen cadrele didactice sunt la fel de bine pregătite ca în momentul susţinerii examenului? Niciuna. Încă o măsură populistă pentru a strânge voturi pentru PSD în anul electoral ce urmează.

Problemă gravă rezidă în faptul că părinţii şi elevii au înţeles că nu le mai sunt de folos diplomele neacoperite de competenţe pentru inserţia în piaţa muncii şi fug de şcoală.

Abandonul şcolar se va accentua, piaţa muncii funcţionează ca un reglator de ultimă instanţă a sistemului de învăţământ. Cetăţenii nu mai sunt interesaţi de un sistem de învăţământ neperformant, gândit pentru un sistem centralizat şi pentru o economie etatistă, care nu mai are ce caută în noul context în care se află România.

Cum diriguitorii educaţiei nu pricep acest lucru simplu, societatea consumă resurse mari pentru rezultate modeste, chiar proaste. Cum ar fi să menţină în funcţie licee tehnice cu zero sau aproape de zero promovare la bacalaureat.

Unde este programul de campusuri şcolare, conceput şi început special pentru mediul rural? L-am abandonat, în ţara în care multe încep, dar puţine se şi termină.

Mai grav, piaţa muncii neperformantă şi neatractivă afectează investiţiile şi competitivitatea scăzută a economiei, nivelul de trai şi integrarea economică în UE.

Modificările acestea frecvente ale legislaţiei din educaţie, pe principiul că „noi suntem cei deştepţi şi competenţi”, nu ceilalţi, arată modul rudimentar în care este condusă astăzi România.

Câţi ani trebuie să mai treacă pentru că guvernele care se tot perindă să înţeleagă aceste lucruri simple?