Ministerul Educaţiei extinde perioada de depunere a dosarelor de bursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Ministerul Educaţiei a emis un nou ordin prin care se prelungeşte perioada în care pot fi depuse dosare pentru acordarea burselor cu două săptămână, până la 14 februarie.

Toţi elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I vor primi în continuare acest tip de burse, într-un cuantum dublat (de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună), se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

 Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) faţă de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei). 

Potrivit aceleiaşi surse, a fost simplificată lista documentelor doveditoare şi s-a clarificat că în situaţia în care acestea au fost depuse în primul semestru pentru obţinerea bursei sociale, îşi păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului şcolar. 

Beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi elevii abandonaţi de părinţi (asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă). Pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.

Elevii din mediul rural, şcolarizaţi într-o altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază, de asemenea, de bursă socială. În acelaşi timp, pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit. 

”A fost clarificată/detaliată sintagma „revizuire semestrială a listelor de beneficiari”. Obiectivul permanent al Ministerului Educaţiei este încurajarea, motivarea elevilor pentru învăţare, dar şi susţinerea materială a elevilor din categoriile vulnerabile. Precizăm faptul că, fără excepţie şi fără întrerupere, începând cu anul 2011, bursele au fost acordate în fiecare an pe baza mediei generale din anul şcolar precedent, cu excepţia elevilor din clasa a V-a şi din clasa a IX-a. Prin ordinul de ministru de reglementare a criteriilor pentru burse a fost instituită, în premieră, posibilitatea de acordare a burselor în primul semestru pentru elevii din clasa a IX-a. Pentru aplicarea unitară la nivelul tuturor şcolilor şi liceelor de stat din România şi pentru a se asigura plata cuantumului minim garantat prin Hotărârea de Guverm 1.094/2021, Ministerul Educaţiei va propune la proxima rectificare bugetară să-şi asume responsabilitatea de plată a tuturor burselor destinate elevilor, de la bugetul de stat, prin bugetul propriu al ministerului”, se mai arată în comunicatul mai sus citat. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite